hod (-duri), s. n. – Mers, umblet. Rus. chod (Cihac, II, 139). În Mold., rar. Pare a fi dublet al lui hudă, s. f. (Mold., Trans., deschidere, trecere), de unde hudiță, s. f. (Mold., stradă, uliță), cf. Cihac, II, 139 și Tiktin (după Philippide, II, 717, hudiță ar fi în legătură cu alb. udë). temporarhod
hod n., pl. urĭ (rus. vsl. hodŭ, mers, trecere, drum. V. hudiță). 1800-1860. Mers, desfășurare: hodu deleĭ. temporarhod
Hód-Mezö-Vásárhely n. oraș în Pusta ungurească, așezat aproape de lunca Tisei: 60.000 loc. temporarhodmezövasarhely