Helicon definitie

HELICÓN s.n. Instrument muzical de suflat cu tonuri grave, folosit mai ales în muzica militară. [Cf. fr. hélicon, germ. Helikon]. substantiv neutruhelicon

HELICÓN s. n. instrument muzical de suflat, din alamă, cu tonuri grave, dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, folosit în fanfară. (< fr. hélicon) substantiv neutruhelicon

Helicon, munte situat în Boeotia, închinat lui Apollo și muzelor. Era socotit drept lăcașul acestora din urmă, cărora – de la numele lui – li se spunea și Heliconi(a)des. În pădurile Heliconului se aflau cele două izvoare celebre, închinate deopotrivă muzelor: Aganippe și Hippocrene. substantiv neutruhelicon

helicón s. n., pl. helicoáne substantiv neutruhelicon

HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon. substantiv neutruhelicon

HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din alamă, cu tonuri grave, folosit în muzica militară; se poartă petrecut peste cap și sprijinit de umăr. substantiv neutruhelicon