Han definitie

Batu-Han m. nepotul lui Genghis-Han, împărat al Mongolilor, întreprinse o mare expediție în Europa, invadând Rusia pe care Mongolii o stăpâniră apoi timp de două secole (1141-1313). invariabilbatuhan

Han-Tepesi n. („Movila Hanului”), numele tătăresc al movilei Rabâii. invariabilhantepesi

Genghis-Han m. faimos cuceritor mongol, fundatorul unui vast imperiu aziatic, dela marea Caspică la marea Chinei (1155-1227). invariabilgenghishan

han, hani s. m. (intl.) șef de bandă. substantiv masculinhan

han (hani), s. m. – Titlu purtat de conducătorii tătări. Tc. (tăt.) han (Șeineanu, II, 203), cf. rus. chan, fr. khan, sp. kan. – Der. hănie, s. f. (demnitate de han); hănesc, adj. (propriu unui han); hănesc, adj. (propriu unui han); hantătar, s. m. (han). substantiv masculinhan

1) han m. (turc. tăt. hah, d. mongolu hogan). Domnu Tătarilor, maĭ ales al celor din Crimeĭa. substantiv masculinhan

Han m. Domnul Tătarilor (în special a celor din Crimeea): te calcă Hanii tătărești și urdiile turcești POP. [Tătărește HAN, Domn, formă contrasă din mongolul Hagan]. substantiv masculinhan

han¹ (persoană) s. m., pl. hani substantiv masculinhan

HAN¹, hani, s. m. Titlu purtat, în Evul Mediu, de conducătorii mongoli și preluat de suveranii multor țări din Orient; persoană care avea acest titlu; han-tătar. – Din tc. hān. substantiv masculinhan

HAN¹, hani, s. m. (În trecut) Conducător, șef al tătarilor (mai ales al celor din Crimeea). Era odată... un fecior al hanului pe care maică-sa și curtenii îl îndopaseră cu baclavale. SADOVEANU, D. P. 72. Ștefane ! viteazul meu !... Te calc hanii tătărești Și urdiile turcești ! ALECSANDRI, P. P. 172. Avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. NEGRUZZI, S. I 137. substantiv masculinhan

Han-Tătar m. 1. Hanul Tătarilor: vin de cel din vremea lui Han Tătar AL.; 2. drac, naiba: du-te la Han Tătar ! (ecoul spaimei lăsată de cruzimile invaziunilor tătărești). V. Tătar. substantiv masculinhantătar

han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári substantiv masculinhan-tătar

HÁN-TATAR s. m. v. han-tătar. substantiv masculinhan-tatar

HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar. substantiv masculinhan-tătar

HÁN-TĂTAR, han-tătari, s. m. (Și în forma han-tatar) Han¹; p. ext. dracul, naiba. Cînd calcă țara han-tatarii Eu bucuros în lupte merg. EMINESCU, O. IV 351. ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. Vere Enachi ! scos-ai încalte vin de cel din vremea lui han-tatar ? ALECSANDRI, T. 1000. – Variantă: hán-tatar s. m. substantiv masculinhan-tătar

han n. ospătărie, birt ordinar: un han dela capul podului Mogoșoaii GHICA. [Turc. HAN, lit. casă]. substantiv neutruhan

han² (local) s. n., pl. hánuri substantiv neutruhan

han (hanuri), s. n. – Local cu ospătărie unde se poate înnopta. – Mr. hame, megl. an. Tc. han (Röesler 606; Șeineanu, II, 204; Lokotsch 808; Ronzevalle 84), cf. ngr. χάνι, alb. han, bg., sb. han. Cuvîntul mr., de la var. tc. hane. – Der. hangiu (mr. hăngi), s. m. (persoană care ține un han), din tc. hançi, cf. ngr. χαντζής, alb. hanği, bg. handžiia, sb. hanğija; hangiță (var. hangioaică), s. f. (nevastă de hangiu; femeie care ține un han). substantiv neutruhan

2) han n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] han, de unde și ngr. háni, alb. bg. sîrb. rut. han). Vechĭ. Clădire mare cu multe încăperĭ în prejuru [!] uneĭ curțĭ marĭ de adăpostit mărfurile, averile și persoanele în caz de dezordine. Azĭ. Otel [!] ordinar pe la țară saŭ marginea orașelor și care are și curte p. căruțe. substantiv neutruhan

HAN², hanuri, s. n. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii și căruțele lor). – Din tc. han. substantiv neutruhan

HAN², hanuri, s. n. Local cu ospătărie, la marginea drumurilor de țară sau la periferia orașelor, unde se pot adăposti (peste noapte) drumeții cu caii și căruțele lor. Hanul era adormit și întunecos ca noaptea de-afară, numai în răstimpuri vîntul venea cumplit și aducea vîrtejuri de ploaie. SADOVEANU, O. I 141. Cînd Gheorghe se văzu în stradă, se îndreptă repede înspre hanul unde știa că trag oamenii din satu lui. BUJOR, S. 141. Îl rugară să-i îndrepteze la vrun han, unde să mîie noaptea. ISPIRESCU, L. 275. La hanul lui Mînjoală [titlu]. CARAGIALE, O. I 330. substantiv neutruhan

Hanu-Conache n. stațiune de cale ferată în apropiere de Tecuci. substantiv neutruhanuconache

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiHan

Han		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	han	hanul
nominativ-acuzativ	plural	hanuri	hanurile
genitiv-dativ	singular	han	hanului
genitiv-dativ	plural	hanuri	hanurilor

Han		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	han	hanul
nominativ-acuzativ	plural	hanuri	hanurile
genitiv-dativ	singular	han	hanului
genitiv-dativ	plural	hanuri	hanurilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z