gî́de m., pl. gîzĭ (cp. cu rut. pol. kut, calăŭ [!]). Rar azĭ. Calăŭ. – Se zice gîdele, al gîdeluĭ și gîdea, gen. fam. al luĭ gîdea: e gîdea cu ștrengu´n mînă (rev. I. Crg. 4, 390). temporargîde