Gavanele definitie

găván n., pl. e și urĭ (bg. gavana și vagan, sîrb. vagan, rut. vahány, ceh. vahan, mgr. gavéna, ngr. vagéni, a. î., rudă cu rom. havan și gavanos, ca și cu lat. cavus, scobit. V. văgăună). Vest. Scafă saŭ piŭă de lemn saŭ strachină de lemn de pisat usturoĭ, nucĭ ș. a. Calota pălăriiĭ (V. pălărie). Cavitatea linguriĭ. Trans. Maram. Lingură mare, polonic. Orbită. Adîncătură [!] cam rătundă [!] într´un teren (BSG. 1928, 148 și 1933, 165). V. hîrtop, padină. substantiv neutrugăvan

găván, -e, (gâvan, ghivan), s.n. – Lingură mare de lemn, cu care se măsoară cheagul când se pune în lapte ca să se facă brânză; are coada de 60 cm și capacitatea de 500-700 cmc (Georgeoni 1936; Papahagi 1925). – Cf. srb. vagan „strachină” (Cihac, DA, DEX). substantiv neutrugăvan

găvan n. 1. strachina în care țăranul păstrează sarea grunzoasă: pe tot anul și găvanul PANN; 2. partea găunoasă a lingurei de lemn și lingura însăș; 3. partea furcei ce poartă caierul; 4. șanțul sau jgheabul mesei dulgherului și tâmplarului. [Vechiu-rom. căvan, taler de cumpănă = lat. medieval *CAVANUM (din CAVUS)]. substantiv neutrugăvan

găván (găváne), s. n. – 1. Scobitură, adîncitură. – 2. Strachină, blid. – 3. Lingură, polonic. – 4. Farfuriuță. – 5. Mînerul furcii de tors. – 6. Prăpastie hău. – Mr. găvane, megl. găvan. Origine obscură. Este pus în legătură cu bg., sb. vagan „strachină” (Cihac, II, 118; DAR), bg. gavanka (Conev 64), și prin intermediul acestuia cu ngr. γαβένα „vas”; însă explicația nu pare suficientă întrucît nu lămurește legătura cu găun, văgăună și eventual cu gaură; cf. și gîf, s. m. (Trans., blid), găfană, s. f. (Trans. de Vest, partea scobită a lingurii). Este posibil să existe o intenție expresivă în aceste cuvinte (după Diculescu, Elementele, 467, gîf este gr. ϰῦφος). Der. găvănat, adj. (gol); găvăni, vb. (a săpa. a adînci); găvănătură, s. f. (cavitate; scobitură); găvănos, adj. (gol, scobit). substantiv neutrugăvan

găván (pop.) s. n., pl. găváne substantiv neutrugăvan

GĂVÁN, găvane, s. n. (Pop.) 1. Scobitură, adâncitură pe care o prezintă un obiect. ♦ Orbita ochiului. 2. Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură; (în special) strachină sau blid (de lemn); conținutul unui astfel de vas. – Cf. bg., sb. vagan. substantiv neutrugăvan

GĂVÁN, găvane, s. n. 1. Scobitură, cavitate; obiect sau parte a unui obiect care prezintă o cavitate sau care poate lua o formă scobită. Găvanul lingurii. ▭ Își făcu pumnii găvane, îi cufundă în iazul rece și scoțîndu-i plini de apă... îi azvîrli în obraji. GALACTION, O. I 48. Se opri să-și aprindă pipa, făcînd din palmă găvan chibritului. C. PETRESCU, A. 443. ♦ Scobitura în care e așezat ochiul; orbită. Lelea Ileana își culegea cu arătătorul drept lacrimile din găvanele ochilor. SADO­VEANU, N. F. 82. Zaharia Duhu era... de nerecunoscut. Ochii scufundați în găvane, privirea turbure, părul sur căzut pe frunte. C. PETRESCU, A. 219. 2. Strachină sau blid de lemn întrebuințat mai ales la țară ca vas de bucătărie. Pisăm în găvan... trei căpățîni de usturoi. STANCU, D. 195. ♦ Conținutul acestui vas. Dă-ne un găvan de mălai. STANCU, D. 26. Ce-ai mîncat de te-ai umflat? – Șepte pite Ș-un pitoi, Ș-un găvan de usturoi. TEODORESCU, P. P. 194. ♦ Lin­gură mare folosită la stînă. substantiv neutrugăvan