Fronda definitie

FRÓNDĂ s.f. 1. Mișcare de revoltă a nobilimii franceze din sec. XVII împotriva puterii regale despotice. 2. (Fig.) Răzvrătire, opunere neprincipială persiflantă, cauzată mai ales de interese personale. 3. Organ vegetal de forma unei frunze. ♦ Frunză aeriană a ferigilor, care poartă sporangele. [< fr. fronde]. substantiv femininfrondă

fróndă s. f., g.-d. art. fróndei; pl. frónde substantiv femininfrondă

FRÓNDĂ, fronde, s. f. Nume dat revoltelor din Franța, la mijlocul sec. XVII, ca urmare a politicii de întărire a absolutismului regal și a fiscalității excesive. ♦ Fig. Opoziție neprincipială, răzvrătire cu caracter de persiflare pornită din motive personale. – Din fr. fronde. substantiv femininfrondă

FRÓNDĂ s. f. 1. mișcare de revoltă a nobilimii franceze din sec. XVII împotriva puterii regale despotice. 2. (fig.) opoziție neprincipială, răzvrătire cu caracter persiflant, pornită din motive personale. 3. organ vegetal de forma unei frunze. ◊ frunză aeriană a ferigilor care poartă sporangele. 4. (med.) bandaj de pânză destinat a fixa pansamentele bărbiei sau nasului. (< fr. fronde) substantiv femininfrondă

FRONDĂ, fronde, s. f. 1. Mișcare de revoltă a nobililor francezi din secolul al XVII-lea împotriva absolutis­mului regal. 2. Fig. Opoziție neprincipială, cu caracter de per­siflare, pornită din motive personale. substantiv femininfrondă