Friza definitie

FRÍZĂ² s. f. rasă de oi de culoare albă cu coada scurtă. (< germ. Friser) substantiv femininfriză

fríză (ornament) s. f., g.-d. art. frízei; pl. fríze substantiv femininfriză

FRÍZĂ s.f. Porțiune a antablamentului cuprinsă între arhitravă și cornișă, împodobită în mod obișnuit cu picturi, cu sculpturi etc. ♦ Fâșie orizontală continuă, împodobită cu sculpturi sau picturi, așezată la partea superioară a unui edificiu, deasupra tapetului unui perete etc. [< fr. frise]. substantiv femininfriză

friză f. Arhit. partea dintre arhitravă și cornișă. substantiv femininfriză

FRÍZĂ¹ s. f. 1. porțiune a antablamentului, între arhitravă și cornișă, decorată cu picturi, cărămizi smălțuite, mozaicuri sau basoreliefuri. 2. fâșie orizontală continuă, împodobită cu picturi sau sculpturi, la partea superioară a unui edificiu, deasupra tapetului unui perete, în jurul unui vas, sarcofag etc. ◊ chenar care încadrează o pardoseală de parchet. 3. ramă masivă de lemn în care se prind tăbliile unei uși. (< fr. frise) substantiv femininfriză

1) *fríză f., pl. e (fr. frise, it. fregio, d. lat. phrygium [subînț. opus], adică lucrare frigiană, din Frigia, țară renumită pin [!] țesăturĭ). Arh. O parte din intabulament între architravă și cornișă. Suprafață plană care formează o bandă continuă. V. triglif. substantiv femininfriză

2) *fríză f. (d. Friza, o provincie a Olandeĭ). Cal de friză, butuc de lemn cu țărușĭ înfipțĭ din toate părțile și întrebuințat ca obstacul în războĭ, contra cavaleriiĭ maĭ ales. substantiv femininfriză

FRÍZĂ¹, frize, s. f. 1. (În arhitectura clasică) Parte componentă a antablamentului, cuprinsă între arhitravă și cornișă, de obicei împodobită cu picturi, basoreliefuri, caneluri etc. ♦ Ornament în formă de bandă orizontală cu picturi sau reliefuri în jurul unui vas, al unei săli, al unui sarcofag etc. 2. Piesă îngustă de cherestea, folosită la fabricarea lamelor de parchet, a chenarelor de uși, a lambriurilor. ♦ Chenar care înconjoară o pardoseală de parchet în lungul pereților, făcut din piese mai mari decât lamele parchetului. 3. Ramă masivă de lemn în care se prind tăbliile unei uși. [Var.: friz s. n.] – Din fr. frise. substantiv femininfriză

FRÍZĂ², frize, s. f. Rasă de oi de culoare albă, cu coada scurtă, crescută pentru producția de lapte. – Din germ. Friser. substantiv femininfriză

FRÍZĂ, frize, s. f. (În arhitectura clasică) Suprafață cuprinsă între arhitravă și cornișă, în genere împodo­bită cu picturi, sculpturi, caneluri etc. Stam admirînd frumoasele metope dintre trigrifele frizei exterioare ale Partenonului. GHICA, S. 652. ♦ Bandă împodobită cu picturi sau sculpturi în jurul unui vas, al unei săli, al unui sarcofag etc. Împodobită... cu scene de vînătoare, precum este și friza celui mai frumos din sarcofagele de piatră din Muzeul nostru național. ODOBESCU, S. III 636. substantiv femininfriză