reduceri si promotii 2018
Definitie France - ce inseamna France - Dex Online

France definitie

FRANC s.m. Unitate monetară în Franța, Elveția, Belgia etc. [< fr. franc]. adjectiv franc

FRANC s.n. Portaltoi obținut din sămânța soiurilor cultivate care fac parte din aceeași specie cu altoiul. [< fr. franc]. adjectiv franc

FRANC, -Ă adj. Sincer; neascuns, deschis; cinstit, loial. [Var. franș, -ă adj. / < it. franco, fr. franc]. adjectiv franc

FRANC1 s. m. unitate monetară a Franței, Elveției, țărilor Africii Centrale, Belgiei etc. ◊ monedă divizionară în Maroc, a suta parte dintr-un dirham. (< fr. franc) adjectiv franc

FRANC4, -Ă adj. sincer, loial, cinstit. (< fr. franc) adjectiv franc

*Franc, -ă s. (fr. Franc, mlat. Francus, Franc, în opoz. cu serv. Cp. cu Român, care, în Munt. a însemnat și „serv”. V. Frînc). Membru al poporuluĭ Francilor (sec. 5 după Hr.). Numele Francejilor și Italienilor, apoĭ al tuturor Europenilor în Orient în evu mediŭ și chear [!] și azĭ. Jidan spaniol în Orient. O monetă [!] de argint în greutate de 5 grame, considerată ca unitate monetară a sistemeĭ metrice latine. Pl. Fam. Banĭ: a umbla după francĭ. Adj. Al Francilor. Europenesc. Limba francă, un jargon rezultat din amestecu limbiĭ franceze, italiene, proventale [!], spaniole și arabe, pe care-l vorbesc pescariĭ în Mediterana. Azĭ, în compozițiune, înseamnă „francez”: dicționar franco-românesc. Adv. Cu francheță, cu lealitate [!]: a vorbi franc. (Fals franș). – Moneta numită franc îșĭ trage numele de la o veche monetă romană numită livră. Aceasta îșĭ perduse [!] din greutate în seculu [!] 6, și de aceĭa Carol cel Mare o înlocui pintr´o noŭă livră de 20 solizi (un solid, fr. sou, e 5 centime). Această livră s´a numit „livra franceză” (pe scurt: franc) și, ca și precedenta, era numaĭ o monetă de socotit. Maĭ tîrziŭ, cînd s´aŭ bătut monete reale de 20 de solizĭ (dinarĭ), li s´a dat pin [!] analogie numele de francĭ. Eĭ eraŭ de aur și de argint. Ceĭ de aur aŭ apărut întîĭa oară la 1360 supt regele Franciiĭ Ĭon II cel Bun, care era reprezentat călare, și aveaŭ inscripțiunea „Francorum rex”, regele Francilor. Maĭ pe urmă, Carol V, punînd să se bată aceĭașĭ dinarĭ, dar cu figura luĭ reprezentată pe jos, aĭ luĭ Ion s´aŭ numit „francĭ cu cal”, ĭar aĭ luĭ Carol „francĭ pe jos”. Supt [!] Ludovic XI, această monetă nu s´a maĭ fabricat. Primiĭ francĭ de argint aŭ fost bătuțĭ supt Enric II, care porunci să se facă și jumătățĭ și sferturĭ de franc. De la aceștĭ francĭ vine numele franculuĭ actual. Franc e cuvîntu popular în România și greșit i se zice oficial leŭ noŭ saŭ numaĭ leŭ. „Leu” era vechea monetă de 40 de parale și nu trebuĭe să i se amestece numele cu francu. Cum se zice franc în Elveția și´n Belgia și nu se confundă cu francu francez, tot așa i se poate păstra și la noĭ numele pe care i-l păstrează poporu și care există și´n frăncărie, a frăncui și împușcă-franc. adjectiv franc

FRANC2 s. n. portaltoi din sămânța soiurilor cultivate din aceeași specie cu altoiul. (< fr. franc) adjectiv franc

FRANC3, -Ă adj. s. m. (locuitor) dintr-o uniune de triburi germane, care trăiau în sec. III, pe cursul inferior al Rinului. ◊ (s. f.) limbă germanică vorbită la început de franci, cuceritorii Galiei. (< fr. franc, franque) adjectiv franc

franc1 (loial, referitor la franci) adj. m., pl. franci; f. fráncă, pl. fránce adjectiv franc

franc2 (monedă, portaltoi, nume etnic) s. m., pl. franci adjectiv franc

franc m. monedă de argint, unitatea sistemei monetare. adjectiv franc

franc a. și adv. deschis, sincer: caracter franc, vorbește franc. adjectiv franc

franc a. ce ține de națiunea Francilor: monarhie francă; limbă francă, jargon amestecat (din franceza, italiana, spaniola și araba) ce vorbesc levantinii din Mediterana. adjectiv franc

FRANC1, franci, s. m. 1. Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția înainte de introducerea monedei euro, dar și în alte țări. 2. (Înv.) Unitate monetară în România; leu2. ♦ (Azi, la pl.) Valoare bănească nedeterminată; bani, avere. – Din fr. franc. adjectiv franc

FRANC2, franci, s. m. Denumire dată portaltoiului obținut din sămânța soiurilor cultivate (la măr, păr, cireș etc.) care fac parte din aceeași specie cu altoiul. – Din fr. franc. adjectiv franc

FRANC3, -Ă, franci, -ce, adj. (Despre oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe față, deschis, ceea ce gândește; (despre înfățișarea sau manifestările cuiva) care trădează un astfel de caracter. ♦ (Despre acțiuni) Loial, cinstit. [Var.: franș, -ă adj.] – Din fr. franc. adjectiv franc

FRANC4, -Ă, franci, -ce, s. m. pl., adj. 1. S. m. pl. Uniune de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec. III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. 2. Adj. Care aparține francilor4 (1), privitor la franci4 (1). – Din fr. franc. adjectiv franc

FRANC1, franci, s. m. 1. Unitate monetară în Franța, Elveția etc. 2. (Învechit) Unitate monetară în Romînia, leu; (astăzi) valoare bănească nedeterminată, ban, avere. Și ei învîrt francii cu lopata. DUMITRIU, N. 29. Într-o zi, iar îi crăpa buza de cîțiva franci. CAMIL PETRESCU, U. N. 233. Francii îs legați în colțul basmalei. BUJOR, S. 66. ◊ Expr. (Familiar) A împușca francul v. împușca. adjectiv franc

FRANC2, -Ă adj. (Franțuzism, despre persoane) Care are un caracter sincer, care spune pe față, fără înconjur, ceea ce gîndește; deschis; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează un astfel de caracter. Bună­tatea inimii sale se vedea scrisă pe figura-i francă și plăcută. FILIMON, C. 181. ◊ Fig. Îl respectam și-l admiram, robit... de inima lui francă. GALACTION, O. I 100. ♦ (Despre acțiuni) Loial, cinstit. Planul se schimbase: fusese franc și voinicesc, acum devenise mișelesc. GHICA, S. 111. adjectiv franc

Franci m. pl. popor germanic care invadă Galia în sec. III și IV, s’așeză într’însa și dete numele său Franței («Țara Francilor»). adjectiv franci

*franc-tirór m. (franc-tireur, liber trăgător). În Francia, soldat care, fără să facă parte din armata regulară, primește o însărcinare în timp de războĭ. V. bașbuzuc, cazac. adjectiv franctiror

*porto-fránc n., pl. urĭ (it. porto franco). Port liber, port în care mărfurile intră fără să plătească vamă (cum e azĭ Sulina și cum aŭ fost Galațiĭ de la 1834 pînă la 1882). adjectiv portofranc

porto-franc n. port în care mărfurile importate sunt libere de vamă. adjectiv portofranc

LÍNGUA FRÁNCA s. f. 1. Limbă comună care consta din italiană amestecată cu elemente din franceză, provensală, spaniolă, greacă, turcă și arabă, vorbită în trecut în porturile mediteraneene. 2. Limbă folosită drept mijloc de comunicare comun între persoane vorbitoare de diverse limbi. (loc. it. = limbă francă4, cu înțelesul „europeană”) [AHDEL, MW] adjectiv linguafranca

*franc-masónic, -ă adj. (fr. francmasonnique). De franc-mason, de francmasonerie. Fig. Ipocrit, de sectar: zîmbet francmasonic. Adv. A zîmbi francmasonic. adjectiv francmasonic

împușcă-fránc m., pl. tot așa. Iron. Om așa de sărac în cît [!] aleargă și după un franc. adjectiv împușcăfranc

a împușca francul expr. 1. a-și cîștiga existența cu greu. 2. a fi mereu în criză de bani. adjectiv aîmpușcafrancul

frînc (frấnci), s. m. – Gal, francez. – Mr. frangu, megl. frenc. It. franco sau ngr. φράγϰος (Tagliavini, Arch. Rom., XXI, 375). Der. din sl. frǫgŭ (Miklosich, Slaw., Elem., 51; Byhan 310; DAR) este mai puțin probabilă. Sec. XVII, înv. Este dublet al lui franc, adj., din fr. franc. Der. frîncesc, adj. (înv., francez, gal); frîncește, adv. (înv., în franceză, în latină); frînghie (var. frenghie), s. f. (înv., brocart), din tc. frengi (Șeineanu, II, 175); cf. sb. frȅnga; frențe (var. (s)frînție, (s)frenție, (s)frinție), s. f. (sifilis), din mag. franc „(morb) galic” (DAR; Gáldi, Dict., 130), cf. sb., cr. frȁnca; (s)frințit, s. m. (sifilitic); francez, s. m., din it. francese; franțuz, s. m., din germ. Franzose (Borcea 188), în parte prin intermediul sb., rus. francuz (Sanzewitsch 203); franțuzesc, adj. (francez); franțuzește, adv. (în franceză); franțuzi, vb. (a-i imita pe francezi); (s)franțuzit, adj. (care imită pe francezi); franțuzism, s. n. (galicism); franțuzoaică, s. f. (femeie care face parte din populația Franței); frîncușe, s. f. (varietate de struguri albi); franca, vb. (a plăti taxele de transport), din fr. franchir, dar refăcut după franc; franchețe, s. f. (sinceritate), din it. franchezza; franco, adv. (în care cheltuielile de transport sînt cuprinse în prețul de vînzare). Cf. franzelă, farmazon. substantiv masculin și feminin frînc

Frînc, -ă s. (mlat. Francus). Vechĭ. Franc. Eŭropean de rasă latină, maĭ ales italiană. V. franc. substantiv masculin și feminin frînc

!frânc (înv.) s. m., pl. frânci substantiv masculin și feminin frânc

FRÂNC, -Ă, frânci, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Nume generic dat în trecut la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus. substantiv masculin și feminin frânc

FRÎNC, -Ă, frînci, -e, adj. Nume generic dat odi­nioară la noi occidentalilor latini. Da-n caic cine era ? Era Căpitan-pașa, Baș-agaoa turcilor, Măcelarul frîncilor. ALECSANDRI, P. P. 124. ◊ (Adjectival) Timpii împăraților frînci din Constantinopol. ODOBESCU, S. I 222. substantiv masculin și feminin frînc

Frânci m. pl. 1. nume generic al Europenilor în special a-l celor de rasă latină în Orient: măcelarul Frâncilor POP. de Frânci e lăudată BOL.; 2. pl. Francezi sau Italieni: a risipit cu Cavalerii negri a Francilor armată AL. [Lat. medieval FRANCUS]. V. Franci. substantiv masculin și feminin frânci

France (Anatole) m. eminent romancier și critic francez de un stil clar și de o ironie delicată: Crima lui Sylvestre Bonnard (1844-1924). temporar france

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului France

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z