Franța definitie

frîng, frînt (rar frîns, vechĭ și frîmt), a frînge v. tr. (lat. frángere, fractum; it. frangere, fragnere, pv. franher, vfr. fraindre, vsp. frangir, pg. franger. – Frînseĭ; frînsesem. V. fragil. fragment, fracțiune, fractură, sufragiŭ). Rup, vorbind de corpurĭ dure (ca lemnu, osu, cartonu). Înfrîng, înving: ĭ-a frînt pe dușmanĭ. A frînge pînea [!], a o rupe cu mînile [!]. A-țĭ frînge gîtu (fig. și iron.), a te duce draculuĭ, a cădea răŭ saŭ chear [!] a muri. A-țĭ frînge mînile, a ți le frămînta de mare neliniște. V. refl. Mă rup, mă sfărîm. Fig. Rezistența s´a frînt, a încetat. adjectivfrîng

frânt a. rupt: os frânt. adjectivfrânt

FRÎNT, -Ă, frînți, -te, adj. 1. (Mai ales despre obiecte tari) Rupt (de obicei în două părți) prin lovire, îndoire, ciocnire sau apăsare puternică. Sabie frântă. ▭ Pe alocuri fire de papură căzuseră frînte, parc-ar fi fost călcate de fiare. SANDU-ALDEA, U. P. 44. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. Că ți-s frînte două coaste. PĂUN-PINCIO, P. 46. Veneau... cîte cu un picior frînt. CREANGĂ, A. 26. ♦ Spart, zdrobit, stricat. Țăndări de vas frînt. VLAHUȚĂ, P. 23. ◊ Expr. Na-ți-o frîntă că ți-am dres-o, se spune cînd cineva, vrînd să îndrepte o greșeală, spune sau face o prostie. Nici o para frîntă = nici un ban, absolut nimic. Mai gios de opt mii, nici o para frîntă ! ALECSANDRI, T. 269. 2. (Despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care este continuu și prezintă unghiuri, îndoituri, întor­sături. Sclipirile neîntrerupte și orbitoare de lumină frîntă ale fulgerelor spintecau, pe linii fantastice și nemărginit de lungi, întunecimile fioroase ale nopții înalte. HOGAȘ, M. N. 176. Trece-un călător și cîntă, Trece pe-o cărare frîntă. ALECSANDRI, P. P. 46. 3. (Despre persoane) Îndoit (de mijloc). Trupul tatălui atirna frînt, cu picioarele și brațele tîrîte pe brazdele pe care le răscoleau opincile și cu capul spînzurînd fără putere. DUMITRIU, N. 150. Cînd am trecut din nou, înapoi, sta pe un scaun ca și cînd era frîntă de mijloc. CAMIL PETRESCU, U. N. 135. ◊ (Determinat prin «în două») Fetele stau frînte-n două, Că plivitul e în toi. D. BOTEZ, F. S. 81. 4. Fig. (Despre persoane, rar despre animale; adesea urmat de determinări cauzale sau de determinări indicînd o parte a trupului, introduse prin prep. «de») Zdrobit (de oboseală), sleit, extenuat. Frînți de oboseală, oamenii s-au desfăcut din jurul focului unul cîte unul. GALAN, Z. R. 384. Ciocoșa e frîntă de spinare. STANCU, D. 258. Frînt de drum, înecat de colb [calul] plecă în jos capul. GÎRLEANU, L. 31. E frînt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere. COȘBUC, P. I 133. ◊ Expr. Beat frînt = foarte beat; beat mort, v. beat. Era și Nae Ipingescu, ipistatul, beat frînt. CARAGIALE, O. I 99. ◊ (Despre părți ale corpului) Cu șalele frînte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. M. I. CARAGIALE, C. 8. 5. Fig. Învins, înfrînt. Penelopa, frîntă in orgoliul ei, sta ziua închisă in casă. BART, E. 240. adjectivfrînt

FRÂNT, -Ă, frânți, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Rupt² (în două) prin îndoire, lovire sau apăsare puternică. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. ♦ Spart, zdrobit, stricat. ◊ Expr. A nu avea (nicio) para frântă = a nu avea niciun ban. 2. (Despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă unghiuri, îndoituri, întorsături. 3. (Despre oameni) Îndoit de mijloc. 4. Fig. Zdrobit de oboseală; sleit, extenuat. ◊ Expr. Beat frânt = foarte beat, beat mort. 5. Fig. Învins, înfrânt. – V. frânge. adjectivfrânt