reduceri si promotii 2018
Definitie Fortuna - ce inseamna Fortuna - Dex Online

Fortuna definitie

Tyche, zeița și personificarea „Sorții”, identificată cu Fortuna din mitologia romană. Ea le împărțea oamenilor, după bunul său plac, binele sau răul, fericirea sau nenorocirile. substantiv feminin tyche

FORTÚNA s.f. (Mit.) Soartă; noroc; zeița sorții. [< lat. fortuna]. substantiv feminin fortuna

FORTÚNA s. f. (mit.) soartă, destin; noroc. (< lat. fortuna) substantiv feminin fortuna

Fortuna, străveche divinitate romană, care cîrmuia soarta oamenilor. Era identificată cu Tyche, din mitologia greacă. Zeița Fortuna era reprezentată ținînd în mînă Cornul Abundenței, ca dătătoare de belșug, cu o cîrmă, fiind cea care „cîrmuia” destinele lumii, și cu ochii legați, întruchipînd soarta oarbă. Ea le împărțea oamenilor, după bunul ei plac, fericirea sau nenorocirea, bogăția sau sărăcia, binele sau răul. substantiv feminin fortuna

Fortúna (livr.) s. propriu f., g.-d. Fortúnei substantiv feminin fortuna

FORTÚNA n. pr. (Livr.) Soartă, destin; noroc, șansă. – Cuv. lat. substantiv feminin fortuna

Fortuna f. Mit. zeița noroacelor, divinitate oarbă care împarte după plac bunurile și relele. temporar fortuna

FORTÚNĂ s. f. v. furtună. temporar fortună

furtúnă f., pl. ĭ (ngr. furtúna și fort-, d. it. [maĭ ales ven.] fortuna, soartă, avere, furtună; mlat. fortuna, furtună, cl. fortuna, noroc, d. fors, soartă; turc. fyrtyna, bg. sîrb. furtuna, alb. -ună. Averea unor corăbierĭ, ca Venețieniĭ, depindea de starea măriĭ. Córrere fortuna, fr. courir fortune, a te expune sorțiĭ, a-țĭ căuta norocu; fortune de mer, accident pe mare). Vijălie [!], mare vînt pe apă orĭ pe uscat. Fig. Zbucĭum: furtuna din sufletu luĭ. V. uragan. temporar furtună

FURTÚNĂ, furtuni, s. f. 1. Vînt puternic, de obicei însoțit de ploaie, grindină și descărcări electrice. V. vijelie. Departe, pe munți, tuna, o furtună neagră se învîrteja la înălțimile Ceahlăului. CAMILAR, TEM. 198. De la munte veni iar furtună, cu mai mare repeziciune, țesînd fulgi mari și moi. SADOVEANU, B. 138. O luă pe brațe și începu să fugă cu ea prin furtună. EMINESCU, N. 11. ◊ Expr. Furtună de... = mulțime (mare) de... Furtună de aplauze. 2. Fig. Zbucium, tulburare sufletească. În sufletul lui Tudor Șoimaru bîntuia intr-adevăr o furtună grozavă. SADOVEANU, O. VII 63. O întreagă furtună se ridică în sufletul lui. GHEREA, ST. CR. II 330. Al ei suflet e furtună, noaptea e gîndirea ei. COȘBUC, P. I 120. 3. Fig. Revoltă, răscoală. Sirenele buciumă cu noi împreună... Cîntecul lor de chemare. De împăcare ori de furtună. DEȘLIU, G. 19. – Pl. și: furtune (EMINESCU, O. I 31). – Variantă: (învechit) fortúnă (SBIERA, P. 223) s. f. temporar furtună

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Fortuna

Fortuna   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular Fortuna fortuno
plural
genitiv-dativ singular
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z