FINISTÉR s.n. (Liv.) Promontoriu, cap. [Cf. Finisterre – promontoriu la extremitatea nord-vestică a Europei]. substantiv neutrufinister
FINISTÉR s. n. promontoriu. (cf. Finisterre) substantiv neutrufinister
Finister n. 1. cap la N.-V. Spaniei, pe litoralul Atlanticului; 2. numele unui departament francez (în Bretagne) cu 773.000 loc. temporarfinister
Finister | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | Finister | — |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — |