Ferestrău definitie

ferestrău n. 1. unealtă cu o lamă dințată de oțel spre a tăia și prepara lemne; 2. pl. uzină pe marginea apelor la munte, unde ferestraie taie lemnele de brad ca bușteni; 3. pește având botul prelungit ca o sabie cu o mulțime de dinți (Pristis antiquorum); 4. plantă cu frunze ovale însoțite de stipuli lanceolați (Helianthemum). [Ung. FÜRÉSZTÖ]. substantiv neutruferestrău

FERESTRẮU s. n. v. fierăstrău. substantiv neutruferestrău

FERESTRẮU s. n. v. ferăstrău. substantiv neutruferestrău

FERĂSTRẮU, ferăstraie, s. n. Unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel, cu dinți ascuțiți, pusă în funcțiune cu mîna sau pe cale mecanică (v. gater) și folosită pentru a tăia lemne, uneori și metale sau alte corpuri tari. Sforăi parcă tai lemne cu ferăs­trăul. CAMILAR, TEM. 11. Aici, pe firul Oltului, instalase un ferăstrău mînat de apele lui. BOGZA, C. O. 101. ◊ Ferăstrău circular = ferăstrău în forma unui disc dințat, care taie învîrtindu-se în jurul axei sale. – Variante: ferestrắu (PAS, L. II 156, RETEGANUL, P. II 54), fierăstrắu (DRAGOMIR, P. 21, SADOVEANU, B. 54), herăstrắu (CARAGIALE, O. I 292) s. n. substantiv neutruferăstrău

FIERĂSTRẮU, fierăstraie, s. n. 1. Unealtă sau mașină-unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel (cu dinți ascuțiți), pusă în mișcare manual sau pe cale mecanică și folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metale etc.). 2. Instrument muzical alcătuit dintr-o lamă de metal care se freacă cu un arcuș pentru a emite sunete. [Var.: (1) ferăstrắu, ferestrắu, herăstrắu s. n.] – Firiz + suf. -ău (prin apropiere de fier). substantiv neutrufierăstrău