Facla definitie

fáclă (fácle), s. f. – Torță. Ngr. φάϰλα, din lat. facŭla, cf. bg. fakla.Der. făclie, s. f. (lumînare; torță), cu suf. -ie, cf. bg. faklija, sb. faklja, mag. fáklya, it. fiaccola (rom. provine din bg., după Cihac, II, 106 și DAR; soluția nu pare probabilă, fiind cuvînt care apare în rom. începînd din sec. XVI; după Mladenov, bg. provine din germ. Fackel, soluție care nici ea nu pare convingătoare); făcliaș (var. rară făclaș), s. m. (purtător de torță); făclier, s. m. (lumînar); făclieș, s. m. (Mold., licurici). substantiv femininfaclă

fáclă f., pl. e (ung. fáklya, sîrb. faklja, germ. fackel, d. lat. fácula. V. fache). Rar. Făclie. substantiv femininfaclă

fáclă (fa-clă) s. f., g.-d. art. fáclei; pl. fácle substantiv femininfaclă

faclă f. lumânare groasă dintr’o funie unsă cu rășină sau cu ceară. [Formă literară abstrasă din făclie]. substantiv femininfaclă

FÁCLĂ, facle, s. f. Băț (la un capăt cu câlți îmbibați cu o substanță inflamabilă) care servește la luminat, mai ales la procesiuni sau la cortegii; torță. ♦ (Rar) Făclie. – Din bg. fakla. substantiv femininfaclă

FÁCLĂ, facle, s. f. Băț cu un capăt înfășurat în cîlți îmbibați cu o substanță inflamabilă, care servește la luminat, mai ales la procesiuni sau la cortegii; torță; (rar) lumînare groasă de ceară, făclie. Două căruțe brașovenești încărcau niște lăzi, la lumina faclelor. V. ROM. noiembrie 1953, 14. În lumina pîlpîitoare a faclelor, paloșul viteazului licărește. SADOVEANU, O. I 198. Se făcu înmormântarea lui Andrei cu o pompă de tot crăiască... Înainte și înapoi pășeau cu toată cuviința oștile înarmate... Apoi preoții, cîntăreții și faclele nu mai aveau număr. BĂLCESCU, O. II 260. substantiv femininfaclă

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiFacla

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z