www.ReduPedia.ro
Definitie Eminența - ce inseamna Eminența - Dex Online

Eminența definitie

EMINÉNT, -Ă adj. Excelent, excepțional, cu mari calități. [< fr. éminent, it. eminente, lat. eminensdominant]. adjectiv eminent

EMINÉNT, -Ă adj. care se distinge prin calități deosebite; remarcabil, excelent, excepțional. (< fr. éminent, lat. eminens, dominant) adjectiv eminent

*eminént, -ă adj. (lat. é-minens, -éntis, d. e-minére, a fi maĭ sus, a domina. V. iminent). Fig. Distins, superior celor-lalțĭ: elev eminent. Adv. Cu distincțiune, pin [!] excelență: România e o țară eminent (fals eminamente) agricolă. adjectiv eminent

eminént (excepțional) adj. m., pl. eminénți; f. eminéntă, pl. eminénte adjectiv eminent

eminent a. care domină, covârșește pe ceilalți. adjectiv eminent

EMINÉNT, -Ă, eminenți, -te, adj. Care se distinge prin calități (intelectuale) deosebite; excepțional, superior, remarcabil, excelent. – Din fr. éminent, lat. eminens, -ntis. adjectiv eminent

EMINÉNT, -Ă, eminenți, -te, adj. Care se distinge prin calități (în special intelectuale) deosebite; remar­cabil, excelent, excepțional. Un eminent om de știință.O îndeamnă să fie bucuroasă de Zăgreanu, care e un băiat eminent. REBREANU, R. I 207. Una din însușirile eminente ale d-lui Sadoveanu e putința de a spune tot ce vrea, tot ce are de spus. IBRĂILEANU, S. 5. Eminentul tînăr a fost viu felicitat de membrii comisiei. CARAGIALE, O. II 142. adjectiv eminent

*eminénță s. (lat. eminentia). Înălțime de teren (V. dîmb). Proeminență. Fig. Distincțiune, superioritate. Titlu dat cardinalilor. substantiv feminin eminență

Eminénță (termen de adresare) s. f. substantiv feminin eminență

EMINÉNȚĂ s.f. 1. Titlu care se dă cardinalilor catolici. 2. (Franțuzism) Proeminență, ieșitură. [Cf. fr. éminence, it. eminenza, lat. eminentiaînălțime]. substantiv feminin eminență

EMINÉNȚĂ s. f. 1. titlu care se dă cardinalilor. ♦ ~ cenușie = consilier intim, persoană influentă care manevrează din umbră un personaj oficial, un partid. 2. proeminență, ieșitură. (< fr. éminence, lat. eminentia) substantiv feminin eminență

eminénță (proeminență, superioritate) s. f., g.-d. art. eminénței; pl. eminénțe substantiv feminin eminență

eminență f. 1. înălțime, înălțătură; 2. fig. înălțime morală, superioritate; 3. titlu dat cardinalilor. substantiv feminin eminență

EMINÉNȚĂ, eminențe, s. f. (Urmat de un pronume posesiv) Titlu onorific conferit cardinalilor și (în trecut) episcopilor catolici. ◊ Eminență cenușie = colaborator apropiat al unui conducător de stat, demnitar etc. care acționează din umbră, fără a se face observat. – Din fr. éminence, lat. eminentia. substantiv feminin eminență

EMINÉNȚĂ, eminențe, s. f. (De obicei însoțit de pron. pos., cu valoare de pronume de reverență) Titlu dat episcopilor și cardinalilor catolici. La unsprezece și jumătate vine eminența sa nunțiul papal. VORNIC, P. 104. substantiv feminin eminență

Eminénțele Voástre loc pr. substantiv feminin eminențelevoastre

!Eminénța Sa loc. pr., g.-d. Eminénței Sále, pl. Eminénțele Lor temporar eminențasa

!Eminénța Voástră loc. pr., g.-d. Eminénței Voástre temporar eminențavoastră

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Eminența

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z