Eminența definitie

credit rapid online ifn

EMINÉNT, -Ă adj. care se distinge prin calități deosebite; remarcabil, excelent, excepțional. (< fr. éminent, lat. eminens, dominant) adjectiveminent

EMINÉNT, -Ă adj. Excelent, excepțional, cu mari calități. [< fr. éminent, it. eminente, lat. eminensdominant]. adjectiveminent

credit rapid online ifn

*eminént, -ă adj. (lat. é-minens, -éntis, d. e-minére, a fi maĭ sus, a domina. V. iminent). Fig. Distins, superior celor-lalțĭ: elev eminent. Adv. Cu distincțiune, pin [!] excelență: România e o țară eminent (fals eminamente) agricolă. adjectiveminent

eminént (excepțional) adj. m., pl. eminénți; f. eminéntă, pl. eminénte adjectiveminent

eminent a. care domină, covârșește pe ceilalți. adjectiveminent

EMINÉNT, -Ă, eminenți, -te, adj. Care se distinge prin calități (intelectuale) deosebite; excepțional, superior, remarcabil, excelent. – Din fr. éminent, lat. eminens, -ntis. adjectiveminent

EMINÉNT, -Ă, eminenți, -te, adj. Care se distinge prin calități (în special intelectuale) deosebite; remar­cabil, excelent, excepțional. Un eminent om de știință.O îndeamnă să fie bucuroasă de Zăgreanu, care e un băiat eminent. REBREANU, R. I 207. Una din însușirile eminente ale d-lui Sadoveanu e putința de a spune tot ce vrea, tot ce are de spus. IBRĂILEANU, S. 5. Eminentul tînăr a fost viu felicitat de membrii comisiei. CARAGIALE, O. II 142. adjectiveminent

*eminénță s. (lat. eminentia). Înălțime de teren (V. dîmb). Proeminență. Fig. Distincțiune, superioritate. Titlu dat cardinalilor. substantiv feminineminență

Eminénță (termen de adresare) s. f. substantiv feminineminență

EMINÉNȚĂ s.f. 1. Titlu care se dă cardinalilor catolici. 2. (Franțuzism) Proeminență, ieșitură. [Cf. fr. éminence, it. eminenza, lat. eminentiaînălțime]. substantiv feminineminență

EMINÉNȚĂ s. f. 1. titlu care se dă cardinalilor. ♦ ~ cenușie = consilier intim, persoană influentă care manevrează din umbră un personaj oficial, un partid. 2. proeminență, ieșitură. (< fr. éminence, lat. eminentia) substantiv feminineminență

eminénță (proeminență, superioritate) s. f., g.-d. art. eminénței; pl. eminénțe substantiv feminineminență

eminență f. 1. înălțime, înălțătură; 2. fig. înălțime morală, superioritate; 3. titlu dat cardinalilor. substantiv feminineminență

EMINÉNȚĂ, eminențe, s. f. (Urmat de un pronume posesiv) Titlu onorific conferit cardinalilor și (în trecut) episcopilor catolici. ◊ Eminență cenușie = colaborator apropiat al unui conducător de stat, demnitar etc. care acționează din umbră, fără a se face observat. – Din fr. éminence, lat. eminentia. substantiv feminineminență

EMINÉNȚĂ, eminențe, s. f. (De obicei însoțit de pron. pos., cu valoare de pronume de reverență) Titlu dat episcopilor și cardinalilor catolici. La unsprezece și jumătate vine eminența sa nunțiul papal. VORNIC, P. 104. substantiv feminineminență

Eminénțele Voástre loc pr. substantiv feminineminențelevoastre

!Eminénța Sa loc. pr., g.-d. Eminénței Sále, pl. Eminénțele Lor temporareminențasa

!Eminénța Voástră loc. pr., g.-d. Eminénței Voástre temporareminențavoastră

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiEminența

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z