EDÍCUL s.n. 1. Chioșc, pavilion făcut de obicei în parcuri. ♦ Învelitoare, acoperitoare de protecție a unei lucrări de artă, cu înfățișare de templu în miniatură sau de chioșc. 2. Nișă în care se pun portretele morților, urnele funerare. [< fr. édicule]. substantiv neutruedicul
EDÍCUL s. n. 1. monument funerar dintr-un mic edificiu în forma unui templu, pe un soclu, care adăpostește statuia celui decedat. ◊ nișă în care se păstrează portretele morților, urnele funerare. 2. chioșc, pavilion, de obicei în parcuri. 3. acoperitoare de protecție a unei lucrări de artă, cu înfățișare de templu în miniatură sau de chioșc. (< fr. édicule, lat. aediculum) substantiv neutruedicul
edícul s. n., pl. edícule substantiv neutruedicul
EDÍCUL, edicule, s. n. 1. Construcție mică ridicată într-un loc public. ♦ Construcție sau învelitoare de protecție care ferește de intemperii o lucrare de artă. 2. Tabernacul într-un templu roman. ♦ Nișă într-o încăpere funerară, pentru portretele morților sau pentru urne. – Din fr. édicule, lat. aediculum. substantiv neutruedicul
EDÍCUL, edicule, s. n. 1. Construcție mică și ușoară (de obicei în grădini, în parcuri). V. căsuță, chioșc. ♦ Construcție care adăpostește de intemperii o lucrare de artă. 2. Nișă într-o încăpere funerară pentru portretele morților sau pentru urnele funerare. substantiv neutruedicul
Ediculeà f. («Cele șapte Turnuri»), faimoasă închisoare de Stat la Constantinopole, în care s’aruncau od. ambasadorii și Domnii creștini căzuți în disgrație. [Turc. YEDI KULLÈ]. temporarediculeà