Echo definitie

ECHÓ s.n. v. ecou. substantiv neutruecho

Echo, nimfă care cunoștea legăturile de dragoste ale lui Zeus. Ea o ținea de vorbă pe Hera, în timp ce soțul acesteia alerga după nimfe. Dîndu-și seama de înșelătoria ei, zeița, mînioasă, a transformat-o în ecou. După o altă versiune, Echo s-a îndrăgostit de Narcissus, dar dragostea ei n-a fost împărtășită. Atunci ea s-a retras în singurătate și s-a topit de durere, nemairămînîndu-i decît vocea – ecoul. substantiv neutruecho

ECHÓ s. n. v. ecou. substantiv neutruecho

ECÓU, ecouri, s. n. 1. (Fiz.) Fenomenul de reflectare a sunetelor pe o suprafață discontinuă. Se face mai albastru-adîncul... mai viu al stîncilor ecou. MACEDONSKI, O. I 63. ♦ Unde sonore, sunete reflectate de o suprafață de discontinuitate și ajunse într-un punct de unde pot fi per­cepute distinct în raport cu undele directe (primare). Văile toate răsună de metalice și asurzitoare ecouri. BOGZA, C. O. 170. Pașii, pe lespezi reci, deșteptară ecouri prelungi. SADOVEANU, 0. I 293. Un șuier lung... trezește somnul codrilor, toată valea auiește de-un ecou frumos, muzical. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Fig. Să spună comandatura că ne facem ecoul nemulțumirilor și încurajăm răzvrătirea? PAS, Z. III 157. 2. Fig. Răsunet, vîlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. Luptele revoluționare din Rusia (răs­coalele țăranilor din Rusia conduse de Pugacev) și influența revoluției burgheze din Franța au avut ecouri în țara noastră. Ist. R.P.R. 244. În toate flamurile dimineții, În toate adevărurile vieții, În tot ce e freamăt puternic și nou Răzbate, străbate mărețul ecou Al zilei mărețe, ce-n veci nu va trece: Noiembrie șapte din șaptesprezece! DEȘLIU, G. 46. Problemele discutate... au avut ecou mondial. SAHIA, U.R.S.S. 158. – Variante: (învechit) echó (ODOBESCU, S. III 36), ehó (NEGRUZZI, S. I 154) s. n. substantiv neutruecou