reduceri si promotii 2018
Definitie Duse - ce inseamna Duse - Dex Online

Duse definitie

2) dus n., pl. urĭ. Acțiunea de a saŭ de a te duce de multe orĭ. adjectiv dus

dus s. n. adjectiv dus

DUS1 s. n. Faptul de a (se) duce; plecare. – V. duce1. adjectiv dus

DUS2, -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai în­toarce). Te du de la casa mea, dar te du și dusă să fii. RETEGANUL, P. II 68. ◊ (În unele construcții fixe) Ochi duși în fundul capului = ochi adînciți în orbite (de obicei din cauza bolii, oboselii, bătrîneții). ◊ Expr. Dus (pe ceea lume sau din lume) = mort. Copila, privind și pricepînd mișcarea vieții din juru-i, își aducea aminte și de clipele trecutului, de dragostea mamei duse, – și cu tot sufletul se îndrepta spre hătrînii aceștia buni. SADOVEANU, O. IV 289. Căsenii, obosiți fiind de priveghere, toți se așază care pe unde pot și adorm ca duși din lume. RETEGANUL, P. I 12. Sermana s-a chinuit așa pînă despre ziuă, dar în zadar, căci împăratul parcă era dus pe ceea lume ! CREANGĂ, P. 98. (Substantivat) Vorbește dușilor de pe lume. ISPIRESCU, U. 126. A dormi dus = a dormi foarte adînc. Alți cîțiva dormeau duși, cu mînile desfăcute în lături, cu capetele răsturnate într-o parte, asemeni morților. CAMILAR, N. I 132. Intrai în odaie, unde Grigoriță dormea dus, mă dezbrăcai repede și mă trîntii în pat. HOGAȘ, DR. 258. (Poetic) Natura doarme dusă, tăriile în pace. EMINESCU, O. IV 408. ♦ (Despre noțiuni de timp și despre întîmplări văzute în mers) Trecut, dispărut. Cu ceea ce am auzit de la bătrînii din partea locului m-am putut întoarce în anii duși. SADOVEANU, O. VII 271. Mă cufund în trecut și visez la zilele duse ? RUSSO, O. 100. ◊ (Substantivat) O clipă să mai gust din cele duse. VLAHUȚĂ, P. 67. 2. Fig. Desprins de realitate, străin de ce se întîmplă în jur, absent, îngîndurat. Nastasia sta dusă. Recita în gînd, ca pe niște rugăciuni, scrisorile ce le primise de la Mitrea. SADOVEANU, M. C. 185. Rămîne cu ochii duși. CAMIL PETRESCU, T. I 104. Și ascultă, dus din lume, a ei dulci și timizi șoapte. EMINESCU, O. I 51. ◊ Expr. Dus pe gînduri = preocupat, absorbit de gînduri. Ceasuri întregi rămîne dus pe gînduri, incapabil de a lucra ceva. VLAHUȚĂ, O. A. 449. De la o vreme încoace însă, nu știu ce avea, că era tot galeș, trist și dus pe gînduri. ISPI­RESCU, L. 2. Sta jos pe covor, dus pe gînduri. CARAGIALE, O. III 81. (Cu construcția schimbată) Cu furca-n brîu, cu gîndul dus, Era frumoasă de nespus În portu-i de la țară. IOSIF, V. 41. adjectiv dus

1) dus, -ă adj. Plecat, absent: el era dus. Mort (adică „dus pe cea-laltă lume”): acest bolnav e dus (e ca și mort). Dus pe gîndurĭ, adîncit în gîndire. A dormi dus, a dormi ca mort (adînc). Acest om nu prea e dus la biserică, nu știe multe, se supără ușor, e sălbatic. adjectiv dus

dus a. 1. plecat: dus de acasă; 2. pornit, răpit: dus pe gânduri. ║ adv. adânc: doarme dus. ║ m. cel plecat, cel absent: a vorbi dușilor de pe lume, a aiuri. ║ n. plecare, transport: dusul și întorsul. adjectiv dus

DUS2, -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce1. adjectiv dus

DUS1 s. n. (Rar) Faptul de a se duce; dorința de a pleca, dor de ducă. Nu te-o fi lovit și pe mătăluță dusul. C. PETRESCU, O. P. II 49. adjectiv dus

dúși m. pl. (d. vsl. duhŭ, pl. duši, duh). Vest. A fi în dușĭ bunĭ, a fi în bună dispozițiune. V. toană. adjectiv duși

dus de-a acasă / cu sorcova expr. nebun, țicnit. adjectiv dusdeaacasă

a fi dus la deal expr. (intl.) 1. a fi arestat. 2. a fi anchetat. 3. a fi închis. adjectiv afidusladeal

a fi dus la obor expr. (intl.) a fi dus la deal (1., 3). adjectiv afiduslaobor

a dormi buștean / dus / greu expr. a avea un somn profund. adjectiv adormibuștean

cu dus și întors expr. riscant. adjectiv cudusșiîntors

a fi dus la Sovata expr. a fi închis la secția restrictivă. adjectiv afiduslasovata

a fi nedus la biserică expr. 1. a vorbi și a acționa fără menajamente. 2. (d. femei) a fi mahalagioaică. adjectiv afineduslabiserică

a fi dus cu funia în larg expr. (intl.) 1. a-și mărturisi rapid vina (în anchetă). 2. a se intimida în fața anchetatorilor din cauza lipsei de experiență. adjectiv afiduscufuniaînlarg

a (nu)-l duce capu / mintea expr. a (nu) fi inteligent. verb tranzitiv a

duc, dus, a dúce v. tr. (lat. duco, dúcere, it. durre, fr. duire, sp. ducir, pg. duzir. V. a-duc. – Imperativu du! nu duce!). Port, țin: a duce steagu. Transport, car: duc pîne acasă, trenu duce oamenĭ. Conduc, întovărășesc: duc pe cineva pînă acasă. V. intr. Rezist, durez: duc mult. Duc de mînă, conduc ținînd de mînă. Duc o viață bună, rea, grea saŭ o duc bine, răŭ, greŭ, trăĭesc bine, răŭ, greŭ. O duc tot într’un chef, chefuiesc continuŭ. Duc lipsă de ceva, îmĭ lipsește ceva. Duc ceva la bun sfîrșit, la capăt, termin bine. Duc la tăvăleală, rezist ostenelilor, zdruncinăturilor. A te duce capu la ceva, să facĭ ceva, a te pricepe la ceva. Duc (saŭ port) de nas pe cineva, îl duc, îl joc cum îmĭ place mie. Du-l! ĭa-l! îndepărtează-l! V. refl. Plec, merg: mă duc în grădină, la școală, la Galațĭ. Fig. Mor (adică mă duc pe cea-laltă lume). Mă duc pe jos, 1) mă duc mergînd pe picĭoare, 2) mă duc pin partea de jos (de ex., în catu de jos). S’a dus vestea ca de popă tuns, s’a răspîndit vestea grozav. Ducă-se pe pustiĭ, numele popular al epilepsiiĭ, al boaleĭ copiilor. verb tranzitiv duc

dúce (dúc, dús), vb.1. A lua cu sine pe cineva spre a-l conduce. – 2. A călăuzi, a orienta. – 3. A trasa, a schița. – 4. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva și a-l pune în alt loc. – 5. A căra. – 6. A suporta, a îndura. – 7. A rezista, a dăinui. – 8. A face să reziste, a face să dăinuie. – 9. (Arg.) A înșela, a încurca. – 10. A trece. – 11. A trăi. – 12. (Cu pron. compl. o) A se descurca, a se aranja. – 13. (Refl.) A pleca, a porni. – 14. (Refl.) A merge. – 15. (Refl.) A face drumul. – 16. (Refl.) A trece, a se scurge. – 17. (Refl.) A pieri, a dispărea, a se face nevăzut. – 18. (Refl.) A muri. – Mr. duc, dușă, duțire; megl. ducu, duș. Lat. dūcĕre (Cihac, I, 83; Pușcariu 552; Candrea-Dens., 517; REW 2785); cf. it. durre, prov., v. fr. duire. În general în celelalte limbi romanice s-au conservat mai bine formele compuse, cf. aducir, conducir, seducir, reducir. Pentru semantismul romanic al formelor pronominale, cf. Densusianu, Hlr., I, 182. – Der. ducă, s. f. (plecare, mers); ducă-se pe pustii, s. m. (epitet popular al diavolului; epilepsie); dus, adj. (plecat, absent; desprins de realitate, îngîndurat; alienat, nebun); dus, s. m. (persoană absentă; mort, defunct); dus, s. n. (plecare). Cf. aduce. verb tranzitiv duce

duce, duc v. t. a păcăli, a înșela; a minți. verb tranzitiv duce

du-te, bate-ți coasa! expr. (adol., iron.) pleacă!, fugi! verb tranzitiv dute

du-te, de te plimbă! expr. lasă-mă-n pace!, pleacă! verb tranzitiv dute

DÚCE1, duc, vb. III. I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus de gânduri (de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. 4 Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ◊ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ◊ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ◊ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distrage; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace șl încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. Intranz. A rezista la... – Lat. ducere. verb tranzitiv duce

DÚCE2, duc, vb. III. I. Tranz. 1. (Subiectul este mai ales o ființă) A purta, a transporta ceva dintr-un loc în altul, ținînd în mînă, în brațe, în spinare etc. [Pachetul] l-a luat Ionuț să-l ducă înapoi. DAVIDOGLU, M. 20. Trebuie să ducem bucatele de pe cîmp acas’ ? CAMIL PETRESCU, B. 9. Calu-i... spre munți încet pornește, Du­cînd lin și nesimțit Pe stăpînul lui iubit. ALECSANDRI, P. II 20. ◊ Fig. Toți cei ce trec... duc în ranițe și-n suflete numai geamăt. CAMILAR, N. I 215. Pașii mei erau ușori căci duceau greutatea fericirii. ISAC, O. 230. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă (sau la ultima locuință etc.) = a conduce la locul de înmormântare. Am dus la ultima-i locuință pe un june... plin de spe­ranțe și de viitor. MACEDONSKI, O. IV 11. Se mișc-în line pasuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. ◊ (Subiectul e vîntul, o apă curgătoare etc.) Vîntul băltăreț plutea pe deasupra pomilor, ducînd spre pădure mirosurile molipsitoare ale apelor stătute. MACEDONSKI, O. III 6. (Poetic) Pe marea vieții, cînd te duce vîntul, Fie-ți cîrma cugetarea de ți-e pînză simțimîntul. DAVILA, V. V. 143. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce sau intro­duce undeva; a conduce, a îndrepta. Costea fu dus de escorte. CAMILAR, N. I 364. Îi pregătiră un cufăr, un gea­mantan și-l duseră la gară. BASSARABESCU, S. n. 32. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. ◊ Expr. A duce (pe cineva) de nas v. nas. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a promite mereu, amînînd îndeplinirea pro­misiunii. Îi promisese Filică plugul și caii lui; dar uite așa îl dusese cu vorba, zi de zi, pînă ce căzuse neaua. MIHALE, O. 56. (Familiar) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau cu cobza, cu preșul) = a prosti (pe cineva), a amăgi. ◊ Fig. Și mugurii, tainicii... Cu mîna lor dulce De puf și nălucă, Pe căile soarelui Vor să ne ducă. BANUȘ, B. 63. Chemam noaptea să mă ducă în brațele fericirii. ISAC, O. 237. (Rar) A cîrmui, a conduce. Patruzeci și șapte de ani am dus țara cu noroc. DELAVRANCEA, A. 75. ♦ Intranz. (Subiectul e un drum, o cale etc.) A conduce într-un loc anumit, a da în... Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. Dau între hudiți, pe drumul care ducea la noi acasă. CREANGĂ, A. 67. ♦ Intranz. Fig. A avea ca rezultat. Practica ne-a arătat că munca colectivă duce la creșterea exigenței în îndeplinirea sarcinilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2762. ♦ (Subiectul e simțirea, ochii etc.) A călăuzi, a îndrepta. Află și tu acum de ce-am fost pornit încotro ne-or duce ochii. CAMILAR, N. I 328. Nebuniile mele, pentru care am fost certat destul, nu mă pot duce pînă la orbire. SADOVEANU, Z. C. 117. Simțirea lui era atît de... bol­năvicioasă, încît, dacă mintea nu i-ar fi fost puternică, această simțire l-ar fi dus la nebunie. MACEDONSKI, O. III 24. ◊ Expr. A se lăsa dus (de gînduri, de visare etc.) = a se lăsa copleșit de gînduri, a se cufunda în gînduri, în visare. În fața munților noștri sufletul se lasă dus de visare: ca într-o elegie fără sfîrșit. RUSSO, O. 100. A-l duce capul (sau gîndul, mintea) sau a-l tăia capul (pe cineva) v. cap. ♦ A mîna (vitele, oile). Sînt vreo cinci-șase zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. 3. A apropia ceva de o parte a corpului. A duce mîncarea la gură.Am simțit... răspunse căpitanul, ducîndu-și degetul arătător la buze, în semn de taină. CAMILAR, N. I 143. Duce într-una mîna la gît, ca și cum și-ar căuta cravata absentă. SEBASTIAN, T. 81. 4. (Cu privire la vești, vorbe, răspunsuri, salutări) A transmite. Și-acum dă-mi mîna ! A sunat Cornistul de plecare, Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I 79. Greuceanu... dete fratelui său [un cal], ca să ducă Împăratului-Roșu vestea cea bună. ISPIRESCU, L. 226. Prea bine: mergi la doamna să-i duci această veste. ALECSANDRI, T. II 88. 5. (Cu complementul « viața », « zilele » etc.) A trăi, a petrece. Duceau trai de cîne, după ce grofii și baronii îi alungaseră din moștenirea obștească. CAMILAR, T. 12. Cum ți se pare viața asta de prefăcătorie, de minciună grosolană pe care o duci de o săptămînă ? CAMIL PETRESCU, T. I 138. M-a dojenit pentru obscuritatea și trîndăvia în care îmi duc viața. GALACTION, O. I 26. ◊ Expr. A duce casă bună (cu cineva sau cu ceva) v. casă. A o duce în... = a nu mai înceta din..., a o ține în... Eu mă cunosc; sînt păcătos, Că prea am dus-o-n rîs și glume. Prea drag mi-a fost să fiu în lume, Și-am prea iubit ce-a fost frumos ! COȘBUC, P. I 198. Într-o bătălie o duse cît trăi. ISPIRESCU, U. 20. O ducea tot într-un cîntec, de parcă era toată lumea a lui. CREANGĂ, P. 299. A o duce (bine, rău etc.) (cu cineva) = a trăi (bine, rău etc.) (cu cineva). În companie la mine vei duce-o bine. CAMILAR, N. I 268. Cum o duci, bre Mînecuță ? SADOVEANU, P. M. 186. A mai dus-o așa cîteva luni și a mers să-și ia locul de veci lîngă mama. M. I. CARAGIALE, C. 83. Să ai femeie cum trebuie și s-o duci cu dînsa pînă la adînci bătrînețe. CREANGĂ, P. 169. A n-o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi gata să se prăpădească. Socotea că de-acuma n-a mai duce-o mult și a muri. SBIERA, P. 287. A (o) duce la tăvăleală v. tăvăleală. ♦ A face, a se ține de... Într-una răsunau în tabără viersurile săltărețe și repezi ale lăutarilor și voinicii duceau jocuri și chefuri zile întregi. SADOVEANU, O. I 176. 6. (Subiectul e o ființă; cu privire la suferință etc.) A îndura, a suporta, a suferi, a răbda. Cine-n pace duce greul bogăției și luminii? Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume ? VLAHUȚĂ, O. A. 51. ◊ Expr. A duce grija (unei ființe sau a unui lucru) = a) a fi îngrijorat să nu i se întîmple (cuiva) vreun rău. Ia las'moșule, nu-i duce grija. CREANGĂ, P. 211. Maică-sa grija-i ducea. ALECSANDRI, P. P. 38; b) a se interesa, a se ocupa (de cineva sau de ceva). După moartea lui tată-său, el singur a trebuit să ducă grija casei. DUNĂREANU, CH. 9. Mărită-te, mîndra mea, După mine nu ședea, Că eu nu-ți mai duc grija ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 261. A duce dorul = a) (complementul indirect indică o persoană) a-i fi dor de cineva. Bărbate, leagă vornicia de gard, că eu nu mai am parte de tine și-ți duc doru. ALECSANDRI, T. I 245; b) (complementul indirect indică un lucru) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. Cutii cu rahat, șiraguri de smochine... și cîte și mai cîte de care duceam dorul la școală. La TDRG. 7. (Cu privire la războaie, lupte, tratative etc.) A purta. Poporul... E altul acum decît a fost atunci Împins sub jugul străinei porunci Să ducă războaie nedrepte. BOUREANU, S. P. 30. Crima asta au făcut-o jandarmii, ei care duc războiul lor. CAMILAR, N. I 162. ♦ (Cu privire la o muncă) A depune, a presta. A duce o muncă de răspundere. ♦ (Determinat prin « la capăt », « la înde­plinire », « la bun sfîrșit » etc.) A îndeplini. Ce nu putură scoate la cale domnii cei mari și învățați, o fată de țăran o să ducă la îndeplinire ! RETEGANUL, P. IV 30. 8. (Cu privire la linii) A trage, a desena. Duc o tan­gentă la cerc. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a trece (dintr-un loc în altul, pe o distanță de obicei mică). De sfîntu-Vasile s-a dus cu flăcăii la urat. SADOVEANU, O. I 354. Mă întrebă o dată unde mă duceam. Îi spusei că la Academie. M. I CARAGIALE, C. 113. Se ducea adesea prin grădină. ISPIRESCU, L. 83. ♦ (Mai ales în opoziție cu rămîne și veni) A pleca (departe, într-o călătorie lungă). Mîni dimineață ne ducem la Piatră. SADOVEANU, B 65. Vezi, rindunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc. EMINESCU, O. I 235. Eu, mîndruță, plec, mă duc... Pleacă-te să te sărut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge de-a dreptul undeva, repede, fără ocol. S-a dus glonț la el, pînă a ajuns în răscrucea blestemată. POPA, V. 333. Neagu, cum scăpa de la vapor, se ducea întins la Evantia. BART, E. 167. Se duce drept la frate-său, ca să-i ducă bucurie. CREANGĂ, P. 44. A se duce în treaba lui (sau întreabă-și sau într-ale sale) = a pleca, a-și vedea de drum. Se duse fiecare într-ale sale. ISPIRESCU, L. 99. După ce s-a sfîrșit nunta, feciorii s-au dus in treaba lor. CREANGĂ, P. 5. A se duce pe aci încolo = a pleca, a o șterge, a se cărăbăni. A se duce ca vîntul (și ca gîndul) = a se duce foarte repede. A se duce în lume (sau în toată lumea sau în lumea largă) v. lume. Du-te-ncolo ! exclamație prin care se exprimă neîncredere față de ceea ce spune cineva (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă încoace și încolo, alergătură. Deasupra celor patru terase largi e un neîntrerupt du-te-vino de vagonete. BOGZA, C. O. 184. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului (sau la dracul, focului, la păcatele, pe urlați, în boală etc.). Vorbăria pudrată, domoală... Prea îmbuibată, măcar că-i goală, Nici o scofală, Ducă-se dracului ! DEȘLIU, G. 9. Ba mai du-te și dracului. RETEGANUL, P. I 23. A lăsat și bani și tot și s-a dus pe urlați, după ceilalți. CREANGĂ, P. 60. Ducă-se-pe-pustii (cu valoare de substantiv) = a) dracul; b) epilepsie. Li se sperie copiii și li se bolnăvesc de ducă-se-pe-pustii. SADOVEANU, P. M. 265. A se duce pe copcă v. copcă. A Se duce de rîpă = a se prăpădi, a se nărui, a decădea. Cînd eu strig în conferință că se duce școala de rîpă, d-ta taci. SEBASTIAN, T. 213. (Despre fete sau femei) A se duce după cineva = a se mărita. Eu, Costane, după el nu mă duc... că-i colțat și hîd. CAMILAR, N. I 29. După ciobănel m-oi duce, Că gurița lui e dulce ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. A i se duce ochii (sau inima) după cineva = a se uita cu drag la cineva sau la ceva, a se îndrăgosti de cineva. [Fetele erau] așa de frumoase și de drăgălașe, că ți se ducea inima după dînsele. SBIERA, P. 150. A se tot duce = a merge mereu, fără a se opri. S-a tot dus cale de trei zile. RETEGANUL, P. V 29. Ivan începe iar a cînta și se tot duce înainte. CREANGĂ, P. 299. Se tot duc, se duc mereu. EMINESCU, O. I 104. A se duce cu dumnezeu (sau în plata, în știrea lui dumnezeu sau în plata domnului) = a merge în drumul lui, a se duce în treaba lui. Apoi te du-n știrea lui d-zeu. RETEGANUL, P. III 54. Să se ducă în plata lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 292. ♦ A merge, a umbla (fără o anumită țintă); a colinda, a cutreiera. Mă duc, mă duc mereu pe-un drum Ce se pierde-n depărtări de fum. BENIUC, V. 20. Se duse așa, în neștire, în ograda cu pruni. DELAVRANCEA, H. T. 150. Mergea Ivan... fără să știe unde se duce. CREANGĂ, P. 297. ♦ A pluti, a fi purtat de apă. Se duse butoiul pe Dunăre. ISPIRESCU, L. 354. ◊ Expr. A se duce pe apa sîmbetei (sau pe gîrlă) v. apă. 2. (Despre « veste », « zvon », « nume » etc.) A se răspîndi, a se lăți. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume, Dar mai ușor de-un lucru Frumos cu-adevărat. COȘBUC, P. I 277. Asemene pietre fac podoaba împărăției mele; nu se găsesc altele mai mari și mai frumoase decît aceste la nici o împărăție, și de aceea s-a dus vestea în toată lumea. CREANGĂ, P. 218. 3. Fig. A trece. Numai de s-ar duce noaptea asta blestemată mai repede. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 328. Ia acuși se duce noaptea, și vai ! de odihna noastră. CREANGĂ, P. 253. ♦ A eșua. Va să zică afacerea cu mahorca s-a dus. CAMILAR, N. I 147. ♦ A dispărea. S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele babei și nopțile vegherii. ALECSANDRI, O. 174. 4. Fig. (Despre ființe, uneori urmat de determinări ca « din lume », « de pe fața pămîntului ») A muri. Cei ce s-au dus, nimica nu mai vor. JEBELEANU, C. 34. Noroc de trăgători... că altfel mă duceam și eu. CAMILAR, N. I 286. Să n-avem noi un copil măcar care... să ne închiză ochii cînd o fi să ne ducem ! DELAVRANCEA, S. 241. Și nu cumva să faci de altfel, că te-ai dus de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 233. ◊ Fig. S-a dus amorul, un amic Su­pus amîndurora. EMINESCU, O. I 184. ♦ (Despre lucruri) A se sfîrși. Mă gîndesc la trecut... toate s-au dus, s-au scufundat în neștiut. SADOVEANU, O. VII 191. III. Intranz. A rezista, a ține la... Era singurul care nu ducea la băutură. M. I. CARAGIALE, C. 16. [Bradul] sănătos din fire, și-a împletit inima și a dus la necazuri ca un sfînt. BASSARABESCU, V. 49. Cum puteți duce fără pîne ? RETEGANUL, P. IV 41. verb tranzitiv duce

duce v. 1. (de ființe) a conduce, a face să meargă cu sine: îl duse la școală; 2. (de lucruri) a căra, a transporta; 3. a petrece: a duce o vieață lină; 4. a suporta, a suferi; a duce lipsă, dorul; 5. a merge a pleca: a se duce după apă. [Lat. DUCERE]. verb tranzitiv duce

a duce / face casă bună expr. a se înțelege perfect; a se potrivi perfect. verb tranzitiv aduce

a-și purta / a-și duce crucea expr. a îndura o suferință mare. verb tranzitiv așipurta

epilepsie f. boală caracterizată prin convulsiuni periodice și prin o pierdere subită a cunoștinței și a sensibilității; poporul o numește eufemistic aboală, alteale, ceasul cel rău, ducă-se-pe-pustii și pedepsie. verb tranzitiv epilepsie

a duce poșta / ștafeta expr. 1. a bârfi. 2. a se ține de intrigi. verb tranzitiv aducepoșta

du-te-víno s. n. verb tranzitiv du-te-vino

a duce peșcheș expr. v. a da mită. verb tranzitiv aducepeșcheș

du-te pe ghetou! expr. (deț.) du-te dracului! verb tranzitiv dutepeghetou

a duce cu cobza / iordanul / muia / preșul expr. (intl.) a înșela, a minți. verb tranzitiv aducecucobza

a se duce pe cur expr. (adol., vulg.) a avea parte de necazuri; a da faliment. verb tranzitiv aseducepecur

du-te și te pișă! expr. (vulg.) lasă-mă-n pace!, pleacă! verb tranzitiv duteșitepișă

unde a dus mutu’ iapa / și-a înțărcat dracul copiii / și-a pierdut dracul potcoavele expr. la mare depărtare, foarte departe; la capătul pământului. verb tranzitiv undeadusmutu

du-te să-mi scrii! expr. (adol., iron.) lasă-mă-n pace!, pleacă! verb tranzitiv dutesămiscrii

a i se duce buhul (ca de popă tuns) expr. a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a deveni foarte cunoscut. verb tranzitiv aiseducebuhul

a-și duce crucea expr. a îndura cu demnitate nenorocirile vieții. verb tranzitiv așiducecrucea

a se duce de râpă expr. 1. a se distruge, a se nimici. 2. (d. planuri, proiecte) a eșua. verb tranzitiv aseducederâpă

a se duce duluță expr. (pop.) a fugi, a dispărea. verb tranzitiv aseduceduluță

a duce la mustață expr. (pop.) a consuma multe băuturi alcoolice. verb tranzitiv aducelamustață

ducă-se-pe-pustii ! int. exclamațiune prezervativă împotriva necuratului. ║ m. 1. fam. dracul: acolo șade ducă-se-pe-pustii; 2. pop. epilepsie: îi apucă ducă-se-pe-pustii AL. verb tranzitiv ducăsepepustii

a duce dorința sus expr. (intl.) a denunța. verb tranzitiv aducedorințasus

a duce porcii la jir expr. (pop.) a sforăi în somn. verb tranzitiv aduceporciilajir

a o duce ca vai de lume expr. a avea o situație materială precară. verb tranzitiv aoducecavaidelume

dúcă-se-pe-pustíi s. m., g.-d. lui dúcă-se-pe-pustíi; pl. dúcă-se-pe-pustíi verb tranzitiv ducă-se-pe-pustii

a duce anaconda la apă expr. (adol.) a urina. verb tranzitiv aduceanacondalaapă

fost-ai lele cât ai fost, dar te-ai dus pe pulă în jos expr. (obs.) timpul trece în mod implacabil. verb tranzitiv fostailelecâtaifost

a duce copiii la piscină expr. (adol.) a se masturba. verb tranzitiv aducecopiiilapiscină

a se duce pe apa Sâmbetei / pe copcă expr. a se distruge, a se pierde. verb tranzitiv aseducepeapasâmbetei

a se duce să dea un telefon / să ude trandafirii expr. (glum., eufem.) a merge la W.C. verb tranzitiv aseducesădeauntelefon

a se duce ca toporul la fund expr. a se scufunda. verb tranzitiv aseducecatoporullafund

a se duce ca vântul și ca gândul expr. a călători foarte rapid. verb tranzitiv aseducecavântulșicagândul

a se duce bou și a se întoarce vacă expr. (peior.) a rămâne la fel de prost ca la început (după o călătorie de studii, după o perioadă de instruire etc.). verb tranzitiv aseduceboușiaseîntoarcevacă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Duse

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z