www.ReduPedia.ro
Definitie Duro - ce inseamna Duro - Dex Online

Duro definitie

dur (dúră), adj. – Tare, aspru. Lat. durus (sec. XIX). – Der. dura, vb. (a ține, a fi, a dăinui); duritate, s. f. (tărie, rezistență); durabil, adj. (care durează); durabilitate, s. f. (trăinicie, rezistență); durată, s. f. (interval, răstimp), din it. durata, sau traducere din fr. durée. adjectiv dur

DUR1 adj. (muz.) major. (< germ. dur) adjectiv dur

* dur, -ă adj. (lat. durus). Tare, solid, greŭ de zgîriat: diamantu e cel maĭ dur corp. Fig. Aspru, crud, neomenos: om, suflet dur. Adv. În mod dur. adjectiv dur

dur interj. – Exprimă zgomotul produs de rostogolirea unui obiect rotund. Creație expresivă. – Der. dur(a)-vur(a) (var. tura-vura), adv. (inutil, degeaba); dură, s. f. (felie, bucată rotundă; Olt., dans popular); de-a dura, adv. (de-a rostogolul); duriță, s. f. (rotiță, stea la pinteni); durigă, s. f. (roată, scripete); duriga, vb. (Trans., a arunca; a face să se rostogolească); durilă, s. f. (Olt., mîner de vîrtelniță); durui (var. durăi, durdui), vb. (a se rostogoli cu zgomot; Trans. de Vest, a tuna), a cărui ultimă formă indică o confuzie cu dudui); durăt (var. durăit, duruit), s. n. (Mold., larmă, harababură); durăitură, s. f. (harababură); duruitoare (var. durăitoare), s. f. (morișcă; cascadă); durduca, vb. (a învîrti), rezultat din încrucișarea cu durdă; durdulica, vb. (Trans., a învîrti), cuvînt identic cu cel anterior, cu infixul expresiv -li; durligi, s. m. pl. (Mold., picioare), pare o încrucișare a lui durigă cu tîrlici (cf. Bogrea, Dacor., IV, 812). adjectiv dur

DUR, -Ă adj. 1. Tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ◊ (Fon.) Consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (Despre ape) Bogat în săruri, cu mare proporție de săruri. 3. (Fig.) Aspru; crud, neomenos. [< fr. dur, it. duro, lat. durus]. adjectiv dur

DUR2, -Ă adj. 1. (despre corpuri) tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ♦ consoană ~ă = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (despre ape) cu mare proporție de săruri de calciu și magneziu. 3. (fig.) aspru; crud, brutal. (< fr. dur, lat. durus) adjectiv dur

dur1 adj. m., pl. duri; f. dúră, pl. dúre adjectiv dur

dur2 interj. adjectiv dur

dur a. 1. greu de sgâriat: diamantul e cel mai dur dintre toate corpurile; 2. fig. aspru, crud, neomenos. adjectiv dur

dur ! int. exprimă sgomotul rostogolirii: dur la deal, dur la vale ! CR. [Onomatopee]. adjectiv dur

DUR2 interj. v. dura1. adjectiv dur

DUR1 interj. v. dura1. adjectiv dur

DUR1, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus. adjectiv dur

DUR2, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide, în opoziție cu moale) Greu de pătruns, greu de zgîriat, tare. V. vîrtos. Fierul este mai dur decît aurul. ◊ (Fon.; în opoziție cu consoană palatalizată sau muiată) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu comportă vreun element palatal (deci urmată de voca­lele a, o, u). ♦ Fig. Greu, îngreuiat. Mi-era... capul dur și gol să poți lovi cu ciocanul în el. CAMIL PETRESCU, U. N. 123. 2. (Despre ape) Care conține săruri în proporție mare. 3. Fig. Aspru, tăios, necruțător, crud. Strigătul nostru... Să fie dur. Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant. BANUȘ, B. 110. Făptură Cu inima neome­nească, dură ! CAMIL PETRESCU, T. III 341. Adevărul, plin și dur, din pilda bătrînului... fusese imediat controlat. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 335. Fata asta necăjită trebuie să aibă ceva dur. IBRĂILEANU, S. 7. ♦ (Creație personală; în opoziție cu melodios) Lipsit de armonie. Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mai prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să furi. COȘBUC, P. I 85. adjectiv dur

DÚRA1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învârte repede. ◊ Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ◊ Expr. Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruță sau dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire îndelungată. [Var.: dur interj.] – Onomatopee. adjectiv dura

DÚRA1 interj. (Uneori cu r repetat) Onomatopee care redă zgomotul produs de un lucru care se rosto­golește sau se învîrtește repede. Împodobesc frumos o căruță, neunsă de cînd lumea... și așa fără veste, nu­mai ce auzi, dura ! la ușa tinzii. SEVASTOS, N. 317. ◊ Loc. adv. (De obicei în legătură cu verbe de mișcare) De-a dura = de-a rostogolul, de-a berbeleacul, rostogolindu-se. O caisă pică din caisul care năvălise în cerdac și veni de-a dura, prin tindă, pînă în dreptul lui Popa Tonea. GALACTION, O. I 190. Gros, bătrîn și îndesat cum era, ai fi zis că mai degrabă se dă de-a dura decît că aleargă. HOGAȘ, DR. II 87. Nu știu cum îi cade un urs mare [de mămăligă] din sîn și de-a dura prin clasă. CREANGĂ, A. 77. Și capul îi retezea, Capul de-a dura sărea, Sîngele bolborosea. ALECSANDRI, P. P. 89. ◊ Expr. (În forma dur) Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruță sau dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe continuu, o ezitare, o chibzuire îndelungată. Ce să facă, ce să dreagă, dur în jos și dur în sus... Hotărî să vîndă totul. CONTEMPORANUL, VIII 255. În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Pre­peleac mărită capra ! CREANGĂ, P. 43. – Variantă: (în expr.) dur interj. adjectiv dura

dur-dur interj. care arată huĭetu rostogoliriĭ saŭ zbuciumuluĭ: dur la deal, dur la vale. V. dura-dura. adjectiv durdur

dúră (pop.) s. f., g.-d. art. dúrei; pl. dúre substantiv feminin dură

dură (duriță) f. rotila ițelor, scripetele sucalei. [V. dura ! după sgomotul ce produce]. substantiv feminin dură

dúră f., pl. ĭ (d. a durui. V. duriță). Vest. Rotiță saŭ roată de mașină (ca la cicîric): o bucată de cărbune cît dura unuĭ mosorel (ChN. 2, 15). Dura genuchĭuluĭ, rotula. De-a dura (toată țara), de-a rostogolu, rostogolind. Fig. Iron. A da pe cineva de-a dura, a-l da tava, a-l trînti, a-l bate. substantiv feminin dură

DÚRĂ, dure, s. f. (Pop.) Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura1. substantiv feminin dură

DÚRĂ, dure, s. f. Roată, rotiță; (în special) rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. ♦ (Tehn.) Roată plină (fără spițe și butuc), avînd numai gaura, eventual și buceaua pentru ax. substantiv feminin dură

dúra máter (lat.) s. f., g.-d. art. dúrei máter substantiv feminin duramater

DURA MÁTER s. f. meninge extern de natură fibroasă și foarte rezistent; pahimeninge. (< lat. dura mater) substantiv feminin duramater

* dúra matér f. (cuv. lat. care înseamnă „mamă dură” saŭ „tare”). Anat. Membrană exterioară și cea maĭ groasă din cele treĭ care acoperă creĭeru și măduva spinării. substantiv feminin duramater

DÚRA MÁTER s. f. (Anat.) Membrana externă a meningelui. – Din lat. dura mater. substantiv feminin duramater

DURAMÁTER s.f. Meninge extern de natură fibroasă și foarte rezistent; pahimeninge. [< fr. dure-mère < lat. dura – tare, matermamă]. substantiv feminin duramater

DURO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „tare”, „dur”, „duritate”. [< fr. duro-, cf. lat. durus – tare, dur]. substantiv masculin duro

DÚRO s.m. Veche monedă de argint spaniolă. [Pl. -os. / < sp. duro, cf. fr. douro]. substantiv masculin duro

DURO1- elem. „duritate”. (< fr. duro-, cf. lat. durus, tare, dur) substantiv masculin duro

DÚRO2 s. m. inv. veche monedă de argint spaniolă. (< sp. duro) substantiv masculin duro

dúro s. m. substantiv masculin duro

DÚRO s. m. Veche monedă de argint spaniolă. – Din sp. duro. substantiv masculin duro

Duro m. fluviu ce udă Spania, străbate Portugalia și se varsă în Oceanul Atlantic: 850 km. temporar duro

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Duro

Duro   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duro duroul
plural duros
genitiv-dativ singular duro duroului
plural duros
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z