Dunărea definitie

Dúnăre f. (după numele fluviuluĭ). Fam. A se face Dunăre, a se înfuria. Adv. Mînios Dunăre orĭ Dunăre de mînios, foarte mînios. substantiv feminindunăre

dúnăre (apă mare) (pop.) s. f. substantiv feminindunăre

Dunăre f. Numele-i figurează în locuțiunile: a bate Dunărea, a trece fluviul înnot; cum se bate Dunărea, numele unei hore țărănești, când se lovește pământul în cadență; a se face Dunăre turbată, a se înfuria peste măsură. (Dunărean). substantiv feminindunăre

DÚNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre. substantiv feminindunăre

DÚNĂRE s. f. (După numele fluviului) Apă mare. Au ajuns la o dunăre care n-avea margini, nici fund. SBIERA, P. 191. ◊ Expr. Dunăre de apă = cantitate mare de apă. Dunăre de mînios sau mînios dunăre = supărat foc. Locotenentul Pandelescu e mînios dunăre pe Drob. V. ROM. noiembrie 1953, 126. Dar știi că m-ai ars... zise părintele Duhu, luîndu-și tălpășița, dunăre de mînios. CREANGĂ, A. 141. A se face dunăre (turbată) = a se mînia grozav, a se face foc și pară. Urlă-n vaiet Urieșii !... Amîndoi cuprinși deodată În vîrtej de nebunie, se fac dunăre turbată. Și-n văzduh încep s-arunce, împroșcînd ca doi vulcani, Cei mai groși stejari din codri, cei mai zdraveni bolovani. ALECSANDRI, O. A. 199. A crește dunăre = a crește peste măsură de înalt. substantiv feminindunăre

a trece Dunărea pe cineva expr. (eufem.) a înjura (pe cineva). substantiv femininatrecedunăreapecineva