Dúnăre f. (după numele fluviuluĭ). Fam. A se face Dunăre, a se înfuria. Adv. Mînios Dunăre orĭ Dunăre de mînios, foarte mînios. substantiv feminindunăre
Dunăre f. Numele-i figurează în locuțiunile: a bate Dunărea, a trece fluviul înnot; cum se bate Dunărea, numele unei hore țărănești, când se lovește pământul în cadență; a se face Dunăre turbată, a se înfuria peste măsură. (Dunărean). substantiv feminindunăre
DÚNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre. substantiv feminindunăre
DÚNĂRE s. f. (După numele fluviului) Apă mare. Au ajuns la o dunăre care n-avea margini, nici fund. SBIERA, P. 191. ◊ Expr. Dunăre de apă = cantitate mare de apă. Dunăre de mînios sau mînios dunăre = supărat foc. Locotenentul Pandelescu e mînios dunăre pe Drob. V. ROM. noiembrie 1953, 126. Dar știi că m-ai ars... zise părintele Duhu, luîndu-și tălpășița, dunăre de mînios. CREANGĂ, A. 141. A se face dunăre (turbată) = a se mînia grozav, a se face foc și pară. Urlă-n vaiet Urieșii !... Amîndoi cuprinși deodată În vîrtej de nebunie, se fac dunăre turbată. Și-n văzduh încep s-arunce, împroșcînd ca doi vulcani, Cei mai groși stejari din codri, cei mai zdraveni bolovani. ALECSANDRI, O. A. 199. A crește dunăre = a crește peste măsură de înalt. substantiv feminindunăre
a trece Dunărea pe cineva expr. (eufem.) a înjura (pe cineva). substantiv femininatrecedunăreapecineva
Dunăre f. numită de Greci Ister și de Romani Danubius, cel mai însemnat fluviu al Europei centrale, izvoreșțe din munții Schwarzwald (Ducatul de Baden), trece prin Viena, Buda-Pesta și Belgrad; apoi, străbătând Porțile de fier, desparte Muntenia de Serbia și de Bulgaria, udă porturile Severin, Giurgiu, Brăila și Galați și se varsă în Marea Neagră prin trei guri, după ce a primit peste 120 râuri în cursu-i de 2860 km. De la 1919, Dunărea a devenit un fluviu internațional. [Derivat dintr’un primitiv; Dună (ung. DUNA, slav. DUNAVŬ) cu aceeaș finală analogică ca în (aiu)re]. temporardunăre
Dunăre-de-jos f. eparhie episcopală cu reședința la Galați și a carii autoritate se întinde peste județele Covurluiu, Brăila, Tulcea și Constanța. temporardunăredejos
scrumbíe-de-Dúnăre (pește) s. f., g.-d. art. scrumbíei-de-Dúnăre; pl. scrumbíi-de-Dúnăre temporarscrumbie-de-dunăre
Dunăre | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | dunăre | dunărea |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | dunări | dunării |
plural | — | — |