Dumnezeu definitie

Dumnezéu (dumnezéi), s. m. – Ființă supremă, creator și cîrmuitor al lumii. – Mr. dhumnidză(u) megl. dumnizesc. Lat. dǒmĭnĕ dĕus (Pușcariu 558; REW 2734), cf. it. domeneddio, v. prov. domerdieus, v. fr. damnedieu. Cf. zău. – Der. dumnezeiesc, adj. (divin; milostiv); dumnezeiește, adv. (minunat, divin); dumnezei (var. îndumnezei), vb. (a diviniza; a adora ca pe Dumnezeu); dumnezeire, s. f. (divinitate; divinizare; înv., religiozitate); nedumnezeire, s. f. (înv., impietate); dumnezeiță (var. dumnezeoaie, dumnezeoaică), s. f. (înv., zeiță). substantiv masculindumnezeu

dumnezéŭ m. (lat. dómine déus, domnule zeŭ, doamne zeule; it. domeneddio. Gen al luĭ Dumnezeŭ, cînd e vorba de cel creștinesc și al dumnezeuluĭ, cînd e vorba de un zeŭ oare-care. Când urmează un pronume posesiv, nu se face diferență: al dumnezeuluĭ nostru. Totușĭ se zice și al lu Dumnezeu nostru; voc. Doamne și maĭ rar Dumnezeule). Ființă supremă, creatoru și conservatoru lumiĭ. Zeŭ. Fig. Persoană saŭ lucru adorat: dumnezeu multora e banu. Cum dă Dumnezeŭ, V. cum. A apuca pe Dumnezeŭ de picĭor, a da peste un mare noroc. – Cultu adevăratuluĭ Dumnezeŭ era neștiut de ceĭ vechĭ. Egipteniĭ aŭ avut ideĭa unuĭ zeŭ unic, și de la eĭ aŭ luat Jidaniĭ. Cîțĭ-va filosofi, între alțĭ Socrate și Platone, aŭ avut această ideĭe, pe care apoĭ a epurat-o creștinizmu. substantiv masculindumnezeŭ

dumnezéu (zeu) s. m., art. dumnezéul; pl. dumnezéi, art. dumnezéii substantiv masculindumnezeu

Dumnezéu (divinitatea supremă) s. propriu m., g.-d. lui Dumnezéu/(în expr. și ) Dumnezéului (las-o ~) substantiv masculindumnezeu

Dumnezeu m. 1. divinitatea creștină (în opozițiune cu cea păgână, numită simplu zeu); adesea în exclamațiuni de uimire, de îndurare, de tăgăduire: cum Dumnezeu! păcat de Dumnezeu! ferească Dumnezeu!; 2. uneori (la pl.) și cu sensul special al lui zeu: se roagă de toți dumnezeii, ca să-i dea ajutor CR. 3. ființă supremă, creatorul și conservatorul a tot ce există: a adora pe Dumnezeu; 4. fig. obiect de entuziasm, de venerațiune profundă. [Lat. DOMINE DEUS, lit. Doamne Dumnezeule!]. V. zeu și zău. substantiv masculindumnezeu

DUMNEZÉU, (2) dumnezei, s. m. 1. N. pr. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator și judecător al lumii, binele absolut și principiu al mântuirii care acționează în istorie. ♦ (În religia creștină) Dumnezeu (1) care este unic, dar în același timp întreit în: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.). A nu avea (sau a fi fără) niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, nicio valoare, niciun gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Purtând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus. substantiv masculindumnezeu

DUMNEZÉU, (rar) dumnezei, s. m. 1. (În concepțiile religioase monoteiste) Ființă închipuită ca fiind crea­toarea lumii. Cinstea cu toată lumea, păscîndu-și barba roșie, – și nu-i păsa de nimeni, nici de mitropolitul, dar încă de dumnezeu ! SADOVEANU, O. II 92. Să nu dea dumnezeu cel sfînt, Să vrem noi sînge, nu pămînt. COȘBUC. P. I 209. ◊ (Astăzi adesea cu slab conținut religios, în locuțiuni și expresii) Loc. adj. Bătut de dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. Taci, femeie, vorbi ostenit Ion; nu mă mai amărî și tu, că-s destul eu de bătut de dum­nezeu. SADOVEANU, O. II 153. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta dumnezeu = la voia întîmplării. Du-te și tu încotro te-a îndrepta dumnezeu. CREANGĂ, P. 285. (Va fi) cum va da (sau va vrea) dumnezeu = cum s-a întîmpla. Am să pornesc și eu într-un noroc și cum a da dumnezeu. CREANGĂ, P. 193. Cum dă dumnezeu = cum se întîmplă; p. ext. prost, rău. Între preoți era cînd ceartă, cînd vreme bună, cum da dumnezeu. SADOVEANU, O. II 37. (A porni, a merge etc.) cu dumnezeu = (a porni, a merge etc.) în pace, sănătos. Du-te înainte, cu dumnezeu. CAMILAR, N. I 99. Rămîi cu dumnezeu tată, și să te găsesc sănătos ! ISPIRESCU, L. 16. Cu dumnezeu înainte ! = noroc ! succes ! A nu avea (sau a fi fără) nici un dumnezeu = a nu avea nici un haz, nici o noimă. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui dumne­zeu = a lăsa (pe cineva) în pace, de capul lui. Dac-am auzit așa... am lăsat-o în plata lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 116. Omul lui dumnezeu v. om. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are o bucurie neașteptată. I s-a părea c-a prins pe dumnezeu de-un picior, cînd te-a vedea acasă. CREANGĂ, P. 130. Dumnezeu știe = nu se știe. Dumnezeu știe ce-au boscorodit, eu nu știu, că de-abia îmi țineam sufletul de frică. SADOVEANU, O. II 71. Dumnezeule ! exclamație de spaimă, durere, dez­nădejde, entuziasm, mirare. O, dumnezeule ! Blăstemul Olgăi se împlini ! NEGRUZZI, S. I 41. Pentru (numele lui) dumnezeu ! exclamație de implorare, de deznădejde sau de dezaprobare a unei fapte. Vă rog, pentru dumnezeu, dați ordin ! CAMILAR, N. I 77. Pentru dumnezeu, domnule profesor, puțină ținută. CAMIL PETRESCU, T. III 321. Ce dumnezeu ! exclamație de necaz, nemulțumire. Ești fată deșteaptă, ce dumnezeu ! CAMIL PETRESCU, T. III 187. Dar ce dumnezeu ? Parc-au intrat în pămînt. CREANGĂ, P. 24. Să dea dumnezeu ! formulă de urare. Noroc să dea dumnezeu, și spor ! SADOVEANU, O. II 63. Cu bine să dea dumnezeu, jupîne. CREANGĂ, P. 113. (Uneori la pl.) A (se) ruga de toți dumnezeii = a ruga (pe cineva) cu insistență. Am început... a ne ruga de toți dumnezeii să nu ne sluțească. CREANGĂ, A. 27. Te mai rog de toți dumne­zeii să-mi împrumuți măcar o dată carul. id. P. 45. ◊ (Cuvîntul este complet lipsit de conținut religios) Numai eu nu știu ce dumnezeu aveam că nu puteam ațipi în ruptul capului. SADOVEANU, O. II 70. Ce dumnezeu au de gînd să facă ? id. ib. 71. 2. Divinitate, zeu. Aban, fiind preot al dumnezeului nostru Mitra, a poruncit... rugăciunile. SADOVEANU, D. P. 9. Păreau copii ale acelor triburi de iranieni care se credeau de-a dreptul coborîte din soare și care-și făcuseră din Helios singurul dumnezeu. MACEDONSKI, O. III 15. Strămoșii mei Sînt fii de dumnezei. ALEXANDRESCU, P. 108. substantiv masculindumnezeu

Născătoare (de Dumnezeu) f. Maica Domnului. substantiv masculinnăscătoare

boul Domnului (boul lui Dumnezeu) m. 1. numele popular al coccinelei; 2. rădașcă (mandibulele insectei se desvoltă în formă de coarne la bărbat); 3. fig. prost, tont. substantiv masculinbouldomnului

a-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap expr. a fi norocos, a da de noroc. substantiv masculinaipunedumnezeu

bóul-lui-Dumnezéu (insectă) s. m. art. substantiv masculinboulluidumnezeu

pâinea lui Dumnezeu expr. (d. oameni) bun la suflet, inimos, generos, altruist substantiv masculinpâinealuidumnezeu

cuvântătorul-de-D-zeu m. zis și bogoslovul, supranumele sfântului Grigorie. substantiv masculincuvântătoruldedzeu

!găína-lui-Dumnezéu (insectă) s. f. art., g.-d. art. găínii-lui-Dumnezéu substantiv masculingăina-lui-dumnezeu

a da cu barda-n Dumnezeu expr. (pop.) a acționa fără scrupule. substantiv masculinadacubardandumnezeu

!săgeáta-lui-Dumnezéu (plantă) s. f. art., g.-d. art. săgéții-lui-Dumnezéu substantiv masculinsăgeata-lui-dumnezeu

Scáunul-lui-Dumnezéu (constelație) s. propriu n. substantiv masculinscaunul-lui-dumnezeu

a nu avea nici un Dumnezeu expr. a fi lipsit de sens, a nu avea noimă substantiv masculinanuaveaniciundumnezeu

Doamne fereastră și o bucat’ de ușă albastră expr. (adol., glum.) Doamne ferește! substantiv masculindoamnefereastrășiobucat

a prinde pe Dumnezeu de un picior expr. a avea parte de un noroc mare și neașteptat. substantiv masculinaprindepedumnezeudeunpicior

a-l strânge Dumnezeu de pe pământ expr. (pop.) a muri. substantiv masculinalstrângedumnezeudepepământ