Doba definitie

dóbă f., pl. e (ung. dob. V. bodogănesc). Mold. Trans. Tobă. Un fel de cîrnaț foarte gros (8-10 c.m.). substantiv feminindobă

dóbă, -e, s.f. – Instrument muzical; tobă. – Din magh. dob. substantiv feminindobă

tóbă (sud și vest) și dóbă (nord) f., pl. e (ung. dob, tobă, indirect d. ar. tabl, tobă. V. tambur, dobzălez, bodogănesc). Darabană maĭ mare și maĭ turtită (cam 70 c.m. în diametru și 30 în grosime). A fi tobă de carte, a fi burduf de carte, a fi foarte învățat. A avea avere cît prafu de pe tobă (sud), a nu avea nimica. A bate în dobă (Trans.), a vinde cu toba (est, sud), a vinde la mezat (cînd se cheamă lumea cu darabana). A bate toba, a bate darabana, a divulga un secret la toată lumea. Caró (pătratu) la cărțile de joc: craĭ de tobă. substantiv feminintobă

dobă f. Mold. 1. tobă; 2. fig. îndopat: dobă de carte CR.; 3. cartaboș: dobe de mistreț OD. [Ung. DOB]. substantiv feminindobă

tobă f. 1. ladă cilindrică ale carii funduri sunt formate din două piei întinse și una'din ele se bate cu două bețe: a bate toba; a bate toba cuiva, a-i vinde lucrurile la mezat; 2. fam. burduf: tobă de carte; 3. carte de joc, carò: fante de tobă. [Mold. dobă = ung. DOB]. substantiv feminintobă

DÓBĂ s. f. v. tobă. substantiv feminindobă

DÓBĂ s. f. v. tobă. substantiv feminindobă