www.ReduPedia.ro
Definitie Despot - ce inseamna Despot - Dex Online

Despot definitie

DESPÓT s.m. 1. (Ist.) Suveran cu puteri absolute, care guverna arbitrar, după bunul său plac, neîngrădit de nici o lege; tiran. ♦ (Fig.) Om tiranic, excesiv de autoritar cu ceilalți. 2. Guvernator autonom al unei provincii din Imperiul bizantin. [Cf. ngr. despotis, fr. despote, gr. despotes – stăpân]. substantiv masculin despot

déspot (-ți), s. m. – Tiran. – Mr. dispot. Ngr. δεσπότης (sec. XVI), și modern mai ales la formele der., din fr. despote.Der. despotic, adj.; despotie, s. f. (înv., regim al unui despot); despotism, s. n., înv., despotismos (sec. XVIII; cf. Gáldi 169). substantiv masculin despot

DESPÓT/DÉSPOT s. m. 1. guvernator autonom al unei provincii din Imperiul Bizantin. 2. (în evul mediu) suveran cu puteri absolute, care guverna după bunul său plac; tiran. 3. (fig.) om tiranic, excesiv de autoritar. (< ngr. despotis, fr. despote, cf. gr. despotes, stăpân) substantiv masculin despot

*despót m. (vgr. despótes). Suveran arbitrar, tiran. Fig. Cel care vrea să conducă arbitrar. substantiv masculin despot

!déspot s. m., pl. déspoți substantiv masculin despot

despot m. 1. suveran care domnește absolut și arbitrar; 2. persoană care impune voința-i într’un mod tiranic. substantiv masculin despot

DÉSPOT, despoți, s. m. 1. (În Antichitate și în Evul Mediu) Conducător cu puteri discreționare; tiran. ♦ Fig. Om excesiv de autoritar, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. [Acc. și: despót] – Din ngr. despótis, fr. despote. substantiv masculin despot

DESPÓT, despoți, s. m. 1. (În antichitate și în orînduirea feudală; în special în Orient) Conducător (al unei țări, al unei regiuni, al unei cetăți) cu puteri absolute, care guvernează neîngrădit de legi, după bunul său plac; tiran, dictator. Dar tu, tu trebuie să înțelegi că nu puteam să mă înjosesc pînă într-atît încît să cer iertare acelui despot, care semnase cu lașitate po­runca pentru condamnarea noastră. CAMIL PETRESCU, B. 45. Ați poleit săcurea, călăi, și iată totul. Dar ea e tot săcure, și tot despot, despotul ! MACEDONSKI, O. II 148. Dar aș vrea să văd ziua pămîntului vestită, Să răsuflu un aer mai slobod, mai curat, Să pierz ideea tristă, de veacuri întărită, Că lumea moștenire despoților s-a dat. ALEXANDRESCU, P. 80. ◊ Fig. Uite, graurii pe luncă, Veseli, fericiți ce sînt ! Șoimul se rotește-n vînt Și spre ei s-aruncă. Ei poeți sînt ai cîmpiei, Șoimul este-al lor despot. COȘBUC, P. I 264. ♦ Fig. Persoană care în acțiunile sale nu ține seamă de alții, care vrea să-și im­pună voința celor din jurul lui sau celor care depind de el. 2. (În imperiul bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. – Accentuat și: déspot. substantiv masculin despot

Despot-Vodă m. supranumele lui Iacob Bazilic sau Eraclidul, Domnul Moldovei; venetic grec la curtea lui Lăpușneanu, domni scurt timp în locu-i și fu ucis de Ștefan Tomșa (1561-1563). temporar despotvodă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Despot

Despot   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular despot despotul
plural despoți despoții
genitiv-dativ singular despot despotului
plural despoți despoților
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z