Curpen definitie

CÚRPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței de vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen. substantiv masculincurpen

cúrpen (cúrpeni), s. m. – 1. Tulpină de plantă agățătoare, tulpină sarmentoasă. – 2. Nume dat mai multor plante agățătoare (Clematis vitalba; Clematis recta; Lonicera xylosteum; etc.). – Mr. curpan, curpăn. Origine incertă. Se consideră în general că provine din alb. kurpen, kuljpër (Densusianu, Rom., XXXIII, 277; Meyer 213; Philippide, II, 710; Pascu, II, 219; Rosetti, I, 115; DAR); însă nu se spune nimic despre originea cuvîntului albanez. Pe de altă parte, nu pare posibil să se facă abstracție de identitatea semantică și de asemănarea fonetică a acestui cuvînt cu curmei, care de asemenea s-a folosit probabil cu forma *curman, cf. rezultatul rut. kurmán. Este posibil ca ambele cuvinte să fie în legătură cu crîmpei „bucată, felie, capăt”, din al cărui consonantism primitiv par a fi rezultat ambele var.; cf. și curfan, var. din Trans. a lui curpen, și crînf, var. din Trans. a lui crîmpei. – Der. curpenos, adj. (sarmentos); carpeniș, s. n. (bălării, tufe); (în)curpeni, vb. (a înfășura, a răsuci); curpeniță, s. f. (varietate de clematită). Dacă presupunerea noastră este exactă, trebuie să deducem că alb. kurpen provine din rom. sau din mr. substantiv masculincurpen

cúrpăn m., pl. enĭ (alb. kúlĭpăr, kúrpulĭ). Mold. Trans. Vrej, trunchĭ orĭ ramură de dovleac, de pepene saŭ de altă plantă tîrîtoare saŭ agățătoare. Curpăn de pădure, un fel de clematită. – Și curpen și curpene. V. covrag. substantiv masculincurpăn

cúrpen, curpeni, (curpăn), s.m. – Mlădiță lungă de viță-de-vie sau altă plantă cățărătoare; vrej de dovleac sau de castravete. – Cuvânt autohton, cf. alb. kurpen, din i.-e. *kurep „a se învârti” (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983). substantiv masculincurpen

cúrpen s. m., pl. cúrpeni substantiv masculincurpen

curpen m. 1. curmeiu de viță sălbatică; 2. Bot. (de pădure) viță albă. [Albanez KULĬPĂR]. substantiv masculincurpen

CÚRPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței-de-vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen. substantiv masculincurpen