Curie definitie
CURIE2 s. m. Unitate de măsură pentru radioactivitate. [Pr.: cü-ri] – Din fr. curie. invariabilcurie
CURÍE s.m. Unitate de măsură a radioactivității, egală cu activitatea unui material radioactiv în care se dezintegrează 3,7·1010 nuclee pe secundă. [Pron. cü-ri. / < fr. curie, cf. Curie – fizician francez]. invariabilcurie
CURIE2 [CÜ-RÍ] s. m. unitate a activității substanțelor radioactive, de 3,7*1010 dezintegrări pe secundă, activitatea unei mase de radiu de 1 g. (< fr. curie) invariabilcurie
cúrie1 (administrația pontificală, diviziune tribală) (-ri-e) s. f., art. cúria (-ri-a), g.-d. art. cúriei; pl. cúrii, art. cúriile (-ri-i-) invariabilcurie
curie2 (unitate de măsură) [pron. cürí] (-rie) s. m., pl. curie; simb. Ci invariabilcurie
CÚRIE2, curie, s. m. Unitate de măsură pentru radioactivitate. [Pr.: cü-ri] – Din fr. curie. invariabilcurie
CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a bisericii romano-catolice. – Din lat. curia. substantiv feminincurie
CÚRIE s.f. 1. (Ist.) Unitate religioasă, militară și politică la romani, reprezentând o subdiviziune a triburilor primitive. ♦ Loc unde se aduna această unitate. ♦ Clădire în care se aduna senatul roman. ♦ Senatul municipiilor. 2. (Bis.) Administrația pontificală a bisericii catolice. [Pron. cu-ri-e, gen. -iei. / < lat. curia, cf. it. curia, fr. curie]. substantiv feminincurie
CÚRIE1 s. f. 1. unitate religioasă, militară și politică la romani, subdiviziune a triburilor primitive. ◊ loc unde se aduna această unitate. 2. edificiu destinat ședințelor corpurilor constituite ale municipiilor romane. ◊ senatul municipiilor. 3. administrația pontificală a bisericii catolice. (< lat. curia) substantiv feminincurie
*cúrie f. (lat. curia). Una din cele treĭ zecĭ de despărțirĭ ale neamuluĭ patricienilor, împărțită și ĭa [!] în zece gințĭ. Localu curiiĭ. Localu senatuluĭ. Localu orĭ-căreĭ adunărĭ. Curia romană saŭ papală, administrațiunea (ministeru) papiĭ. substantiv feminincurie
curie f. 1. subdiviziunea tribului la Romani; 2. locul unde senatul roman își ținea ședințele; 3. totalul administrațiu-nilor cari constitue guvernul papal: curia romană; 4. Tr. Curtea de Casație. substantiv feminincurie
CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a Bisericii romano-catolice. – Din lat. curia. substantiv feminincurie
Curie (Pierre) m. fizician și chimist francez, descoperi radiul (1859-1906). temporarcurie
CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a Bisericii romano-catolice. – Din lat. curia. temporarcurie
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiCurie
| Curie | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | curie | — |
| plural | — | curiilor | |
| genitiv-dativ | singular | Curie | curie |
| plural | — | — | |