Cule definitie

credit rapid online ifn

CÚLĂ, cule, s. f. 1. Clădire în formă de turn, cu baza dreptunghiulară (care servea, în trecut, și ca loc de apărare). 2. (Înv.) Turn circular; cupolă, boltă. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. 4. (Înv.) Conac boieresc, casă (fortificată) a proprietarului unei moșii. – Din tc. kula. Cf. bg., scr. kula. substantiv femininculă

CÚLĂ s.f. Pelerină cu glugă și cu mâneci largi purtată de unele ordine călugărești. [< fr. coule]. substantiv femininculă

credit rapid online ifn

cúlă (cúle), s. f.1. Turn, foișor. – 2. Casă boierească fortificată. – 3. Turn boltit în care se păstra visteria, în palate. – 4. Tezaur, bogăție. – 5. Beci boltit. – Mr., megl. culă. Tc. kula, din arab. kulle (Șeineanu, II, 148; Berneker 641; Lokotsch 1238; Ronzevalle 141); cf. ngr. ϰούλα, ϰουλές, alb. kulë, bg., sb., cr. kula. substantiv femininculă

CÚLĂ s. f. pelerină cu glugă și cu mâneci largi purtată de unele ordine călugărești. (< fr. coule) substantiv femininculă

cúlă f., pl. e (turc. kúla și kulé, d. ar. kullé, turn; ngr. vsl. sîrb. bg. kúla). Olt. Munt. Casă cu doŭă caturĭ de aspectu unuĭ mic castel (cum se maĭ vede și azĭ în Oltenia), din care odinioară se ducea lupta contra unuĭ atacator. Vistieria domnească. Ascunzătoare, maĭ ales de hoțĭ. Loc plin de cerezină în pămînt unde albinele fac ceară. substantiv femininculă

cúlă s. f., g.-d. art. cúlei; pl. cúle substantiv femininculă

culă f. 1. boltă circulară, turn: o ținea închisă într’o culă Isp.; 2. loc ascuns sub pământ, gazdă de tâlhari: își adună ceata într’o culă ISP.; 3. vistierie domnească: din cula domnească lefuri să împărțească POP. [Turc. KÚLA]. substantiv femininculă

CÚLĂ, cule, s. f. 1. (În arhitectura medievală) Turn de apărare. 2. Locuință boierească fortificată, cu mai multe caturi, răspândită în sec. XVIII în Oltenia. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. – Din tc. kula. Cf. bg., sb. kula. substantiv femininculă

CÚLĂ, cule, s. f. (Învechit) 1. Turn circular, cupolă, boltă. Din brîul superior... se porneau pe rotunjeala culelor numeroase ciubuce sau nervure. ODOBESCU, S. I 442. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria. Cămări boltite, purtînd o culă rotunjită pe d-asupra, în care se aflau, d-a rîndul, paraclisul, haznaua sau co­moara și patul domnesc. ODOBESCU, S. I 128. ♦ Vistierie, tezaur. Se zice că, cu Gruie, strînge-n cula-i o comoară. DAVILA, V. V. 35. Din cula domnească Lefuri să-mpărțească. TEODORESCU, P. P. 50. 2. Beci boltit, subterană. Căpitanul de tîlhari își adună ceata într-o culă sub niște dărâmături de ziduri. ISPIRESCU, L. 143. 3. Casa proprietarului unei moșii. Albește, așezată cam la sfertul dealului, cula cu pridvor de zid a boierului Stambulachie. MACEDONSKI, O. III 4. substantiv femininculă

Cule f. numele turcesc al Turnului, vechiul nume al jud. Turnu-Severin. temporarcule

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiCule

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z