Creangă definitie

1) crángă f., pl. ăngĭ (bg. granka, dim. d. grana, crangă. V. gîrneață). Mold. sud. Ramură, cracă. – În nord creangă, pl. crengĭ. substantiv feminincrangă

CREÁNGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. ♦ Expr. (Adverbial) A umbla creangă (sau creanga) = a umbla fără rost, ca o haimana. 2. Fig. (Înv.) Ramificație a unei familii de oameni. – Din bg. granka. substantiv feminincreangă

creángă, V. crangă. substantiv feminincreangă

creángă s. f., g.-d. art. créngii; pl. crengi substantiv feminincreangă

creangă f. Mold. cracă: de asupra-mi teiul sfânt să-și scuture creanga EM. [Și crangă: cf. bulg. KRANKA, creangă]. substantiv feminincreangă

creángă (créngi), s. f.1. Ramură, cracă. – 2. Braț (de rîu). – 3. Ramificație ( a unui lanț de munți). – Var. crangă, crancă, Trans. de Sud, crambă. Mr. crangă. Origine incertă. Se admite în general că derivă din bg. granka „ramură” (Weigand, Jb., XV, 168; Pascu, II, 188; Candrea; Scriban; DAR); însă, dimpotrivă, bg. poate proveni din rom., atîta vreme cît nu s-a dovedit că este vorba de un cuvînt autentic sl. În bg. este cuvînt izolat, fără familie, în timp ce în rom. a dat naștere la numeroși der. Pe de altă parte, nu pare posibil să despărțim cuvîntul rom. de crîng (DAR citează un exemplu, destul de rar, în care se poate chiar identifica creangă cu crug „firmament”); pare prin urmare mai prudent să se plece, ca în cazul acela, de la sl. krǫgŭ „rotund”. Este posibil să existe o contaminare cu cracă „ramură”. Der. crîngie, s. f. (grămadă de crengi); crengărie, s. f. (mulțime de crengi; frunziș); crengare, s. f. (furcă ce fixează oiștea la căruță); crengos, adj. (rămuros); crînguroasă, s. f. (varietate de struguri); crengurat, adj. (rămuros); crengui, vb. (a tăia crengile, a curăța de crengi); încrengătură, s. f. (grupă, familie, ramură). substantiv feminincreangă

CREÁNGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla creangă (sau creanga) = a umbla fără rost, ca o haimana. 2. Fig. (Înv.) Ramificație a unei familii umane. – Din bg. granka. substantiv feminincreangă

CREÁNGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. Apucă o creangă de vișin, rupse frunze multe, băgîndu-și-le în gură. CAMILAR, TEM. 254. Prin streșinile casei crengi de tei înflorit atîrnau, înfipte, pînă la pămînt și dădeau un miros dulce și sănătos. BUJOR, S. 34. Veve­rița pleacă creangă lîngă creangă și hoinărește, ca o deșu­cheată, pădurea întreagă. GÎRLEANU, L. 18. Purcede-un cînt din creangă-n creangă ș-un susur blînd din mladă-n mladă. ANGHEL, Î. G. 23. După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i zîmbește, mlădioasă ca o creangă de alun. EMINESCU, O. I 144. ◊ E x P r. A umbla creangă (sau creanga) = a umbla razna, fără rost, ca o haimana. Numai un om năuc ca tine-i în stare să-și prăpădească nopțile, amu, așa moșneag cum te vezi, umblînd creangă cu flăcăii. GALAN, Z. R. 377. ♦ (Rar) Tulpină. Măghiran cu creanga-n sus. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. 2. (Învechit) Ramură a unei familii. O creangă din familia sa... locuise cu 160 ani înainte în Moldavia. NEGRUZZI, S. II 139. substantiv feminincreangă

creangă uscată expr. (pop.) impotență. substantiv feminincreangăuscată

a-i seca creanga / sămânța expr. (er.) a fi impotent; a fi vlăguit / epuizat. substantiv femininaisecacreanga

a umbla creanga / frunza frăsinelului / lelea / teleleu expr. a hoinări fără rost, a-și pierde vremea. substantiv femininaumblacreanga

a avea creanga seacă expr. (pop.) a fi impotent substantiv femininaaveacreangaseacă

Creangă (Ioan) m. excelent scriitor popular din Moldova, autorul Poveștilor și al Amintirilor din copilărie (1837-1889). temporarcreangă

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiCreangă

Creangă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular creangă creanga
plural crengi crengile
genitiv-dativ singular crengi crengii
plural crengi crengilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z