Cracău n. unicul afluent al Bistriței de a stânga sa. temporarcracău
CRACÁ, crachéz, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. verb tranzitivcraca
CRACÁ vb. I. tr. A supune operației de cracare. [< fr. craquer]. verb tranzitivcraca
CRACÁ vb. tr. a supune operației de cracare. (< fr. craquer) verb tranzitivcraca
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză verb tranzitivcraca
CRACÁ, crachéz, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. verb tranzitivcraca