Cotești definitie

COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. – Din cot. verb tranzitivcoti

coti, cotesc v. t. a fura. verb tranzitivcoti

cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă verb tranzitivcoti

COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre rîuri, drumuri, străzi etc.) A schimba direcția, a face un cot (3). Și pleacă drumețul pe-un drum ce cotește. MACEDONSKI, O. I 144. Unde cotește valea și drumul, acolo sînt vărăriile. SLAVICI, O. I 69. Drumul se oprește, Prin cadru cotește. TEODORESCU, P. P. 491. ◊ Refl. (Neobișnuit) Unde Oltu se cotește, Stăi, bade, si odihnește. JARNÍK-BÎRSEANU, 2. Intranz. (Despre ființe sau vehicule, adesea determinat printr-un adverb de direcție) A schimba direc­ția, a face o cotitură; a cîrmi. V. abate. Încă pe întuneric, am cotit pe după moara cu roțile oprite. SADOVEANU, N. F. 58. Miul voinicul La munte suia, Pe cal dormita, Iar murgul cotea Și se poticnea. TEODORESCU, P. P. 496. ◊ Tranz. A îndrepta în altă direcție. Tînăra își uda florile, ciupea cîteva frunze îngălbenite, cotea puțin capul și privea în grădină. SADOVEANU, O. IV 109. 3. Tranz. (Rar) A părăsi un drum și a merge în altă direcție. O urmărea cum iese în drum, cum cotește ulița, către ogoare. CAMILAR, TEM. 244. Murgului păsa, Somn i se făcea Și drumul cotea, Drumul că lăsa, Cîmpul apuca. TEODORESCU, P. P. 490. ♦ A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. Mergea ce mai mergea. Pîn’de oaste-l depărta. Prin rărișe Mi-l sucea, Prin cotișe Mi-l cotea. TEODORESCU, P. P. 502. 4. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul pentru a-și face loc. Și cotind fete străine Pricină de rîs făcea. COȘBUC, P. II 213. Făcîndu-mi loc printre dame... cotind uniform? în dreapta și în stîngă. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ A b s o l. În adunări cînd intră Ircan cotește-mpinge. NEGRUZZI, S. II 206. ♦ (Rar) Refl. reciproc. A-și face semn cu cotul; a-și da coate. Mamele, privind-o-n horă. Se cotesc: Olio, tu leică, Ce mai drac frumos- de noră! COȘBUC, P. I 97. Orice damă l-ar fi văzut... nu s-ar fi putut opri de a se coti cu vecina sa. NEGRUZZI, S. I 16. verb tranzitivcoti

cotì v. 1. a cârmi, a apuca într’o parte a drumului: a coti la dreapta, la stânga; 2. a măsura cu cotul un vas sau pânzeturi; 3. a face cotituri: unde Oltul se cotește; 4. a-și da coate: se cotiau între ei. verb tranzitivcotì

COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. verb tranzitivcoti

cotésc v. intr. (d. cot). Ocolesc, fac o cotitură: trăsura, rîu cotește la stînga. V. tr. Fac semn, izbesc cu cotu. Măsor capacitatea butoaĭelor cu cotu. V. refl. Îmĭ daŭ coate: se coteaŭ uniĭ pe alțiĭ. verb tranzitivcotesc

a coti mișto expr. (intl.) a da bacșiș bun. verb tranzitivacotimișto