Costa definitie

2) cost, a -á v. intr. (it. costare, fr. coûter, d. lat. con-stare, a consta. – Cost, coștĭ, costă și coastă, costăm; să coste și să coaste). Am prețu de: cartea costă cincĭ francĭ. Fig. Mă produc, mă fac (c´o perdere [!], c´o grijă, c´o muncă oare-care): această carte costă multă muncă. V. tr. Această carte m´a costat multă muncă. Cît te costă această lampă? Fig. Vorba asta mă costă, mă doare. – În nord a custa. Maĭ vechĭ (pe la 1800) costisesc (ngr. kostízo, aor. ekóstisa). verb tranzitivcost

COSTÁ vb. I. 1. intr. A avea un anumit preț, o valoare în bani, a valora. 2. intr., tr. A (se) obține cu prețul a..., a (se) plăti cu... 3. (Fig.) A necesita anumite sforțări, sacrificii, bunuri. / < it. costare, cf. germ. kosten]. verb tranzitivcosta

costá (-t, át), vb. – A avea un preț, o valoare. – Var. costisi, custa, coșt(ăl)ui. Mr. custisire. It. costare. Nu apare în texte anterioare începutului sec. XIX, dar a ajuns repede să fie folosit curent datorită comerțului. Var. costisi (înv.) din ngr. ϰοστίζω; custa este rezultat al confuziei cu dubletul custa; și coștălui (Trans.) se explică prin mag. kostálni, din germ. kosten. – Der. cost, s. n. (preț, cost, cheltuială), din it. costo. Var., din Trans. este dublet al lui cuștului, vb. (a gusta), de la același cuvînt mag. verb tranzitivcosta

COSTÁ vb. intr. 1. a avea un anumit preț, a valora. 2. a se obține cu prețul a..., a se plăti cu... 3. (fig.) a necesita anumite eforturi, sacrificii. (< it. costare) verb tranzitivcosta

costá (a ~) vb., ind. prez. 3 cóstă verb tranzitivcosta

COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere nici un efort. – Din it. costare. verb tranzitivcosta

COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă ? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere niciun efort. – Din it. costare. verb tranzitivcosta

costà v. 1. a fi dobândit pe un preț oarecare: vinul costă scump; 2. a pricinui cheltueli, osteneli: această lucrare m’a costat mult timp. verb tranzitivcostà

COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. I n t r a n z. 1. (Deter­minat prin « mult », « puțin », « scump »,« ieftin » etc. sau prin suma de bani care reprezintă costul), A avea un preț, o valoare în bani. V. valora, prețui. Cartea costă trei lei. ◊ (Fără determinări) A se putea obține numai cu contravaloarea în bani. Pentru mă­tușa Ruxandra, universul se împărțea în lucruri care « costă » și altele care nu. C. PETRESCU, R. DR. 77. ♦ A fi scump. Îi trebuie un picior de lemn, care costă. SAHIA, N. 35. 2. (Măsura valorii e altceva decît banii) A fi plătit cu..., a fi dobîndit cu prețul a... Noi cînd eram în post tăceam ore, ce ore ? zile întregi... Trebuie să mă crezi, pentru că vorba în post a costat viața a patru camarazi de-ai mei. SAHIA, N. 56. ◊ Tranz. Sărmanul! Mult l-a costat onorul de a fi tovarășul de nebunii al cuconașului. GHICA, S. 78. ◊ E x p r. Ce mă costă ? = n-am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu înseamnă nimic. verb tranzitivcosta