Corabia definitie

corăbiá (corăbiéle), s. f. – Prăjină, fursec. Tc. korabiie (Șeineanu, II, 145), probabil în legătură cu cuvîntul următor, cf. sp. barquillo. Din tc. provin și ngr. ϰουραμπιές, bg. korabija. substantiv feminincorăbia

corăbiá (înv.) (-bia) s. f., pl. corăbiéle (-bie-), art. corăbiélele substantiv feminincorăbia

corabie f. bastiment de mare; fam. i s’au înnecat corăbiile, e rău dispus. [Slav. KORABLĬ]. substantiv feminincorabie

corabíe (-íi), s. f. – 1. Navă, vas. – 2. (Arg.) Pantof, încălțăminte. – Mr. cărave, megl. curabie. Sl. korablῑ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 303; Cihac, II, 73; Meyer 177; Conev 820, din gr. ϰαράβι (cf. carabă). Aparține aceleiași familii a lat. carabus, de unde sp. carabela (› rom. caravelă, s. f., prin intermediul fr. caravelle); cf. bg., sb. korab, sb., cr., slov. korablja, rus. korablĭ, alb. karáf, mag. kereb. – Der. corăbier, s. m. (navigator, marinar); corăbierie, s. f. (navigare); corăbia (var. corăbieri), vb. (a naviga), cuvinte puțin folosite; corăbiască (var. corăbierească), s. f. (dans tipic). substantiv feminincorabie

corábie f. (vsl. korabĭ și korablĭ, bg. sîrb. korab, rus. koráblĭ, d. vgr. korábion, dim. d. kárabos, crab și [pin [!] aluz. la găoace] corabie; mlat. kárabus, un fel de luntre; ngr. korávi; it. caravella, fr. caravelle, sp. carabela, pg. caravela. V. crab). Vas de navigat, navă, bastiment (cu pînze). Trist par´că ți s´ar fi înecat corăbiile, foarte trist. Corabie cu abur, V. vapor și probelă. – Și curabie (Cod. Vor.). substantiv feminincorabie

!corábie (-bi-e) s. f., art. corábia (-bi-a), g.-d. art. corábiei; pl. corắbii, art. corắbiile (-bi-i-) substantiv feminincorabie

CORÁBIE, corăbii, s. f. Navă cu pânze, folosită (în trecut) pentru transport și pentru acțiuni militare. ◊ Expr. (Ir.) A i se îneca (cuiva) corăbiile = a fi trist, supărat, fără chef. – Din sl. korablĭ. substantiv feminincorabie

CORÁBIE, corăbii, s. f. Vas mare cu pînze, folosit în trecut pentru transportul pe apă al călătorilor și măr­furilor. Cu pînzele-atîrnate în liniște de vînt, Corabia străbate Departe de pămînt. EMINESCU, O. IV 397. Cum să-ți încredințeze corabie cînd barcă N-ai cîrmuit vrodată... NEGRUZZI, S. II 192. Canaturile ce intră în oraș sînt pline de corăbii, care au într-însele mărfuri. GOLESCU, Î. 108. ◊ F i g. Corăbiile cerului... nu întîrzie multă vreme, și deodată întreaga lor flotă, măreață și amenințătoare, întunecă orizontul. BOGZA, C. O. 57. ◊ E x p r. (Ironic) (Parcă) ți (sau i etc.) s-au înecat corăbiile, se zice despre un om trist, supărat, fără chef. – Pronunțat: -bi-e. substantiv feminincorabie

CORĂBIÉLE s. f. pl. (Rar) Corăbioare (2). – Din tc. kurābiye, bg. korabija (apropiat prin etimol. pop. de corabie). substantiv feminincorăbiele

CORĂBIÉLE² s. f. pl. (Rar) Corăbioare². Crezi poate că soția me face bibiluri și corăbiele? ALECSANDRI, T. 1223. – Pronunțat: -bie-. substantiv feminincorăbiele

a i se îneca corăbiile expr. a fi trist / indispus; a avea un necaz mare. substantiv femininaiseînecacorăbiile