Conta definitie

credit rapid online ifn

cont n., pl. urĭ (fr. compte, it. conto, d. lat. cómputus, cont, computare, a socoti la un loc. V. acont, scont, deputat, imput). Socoteală, samă: a face contu cheltuĭelilor. Raport, samă: daŭ cont de însărcinarea mea. Pe cont, pe credit, pe datorie. Țin cont, ĭaŭ în samă, ĭaŭ act. Cont curent, contabilitate între doĭ inșĭ dintre care unu primește și dă banĭ p. cel-lalt. Înalta Curte de Conturĭ, așezămînt care verifică conturile administrațiunilor statuluĭ. – Fals compt. În est pop. pe conta mea (ta, luĭ), pe contu meŭ (tăŭ, luĭ), cu baniĭ meĭ (tăĭ, luĭ). temporarcont

Conta (Vasile) ni. filozof român, a scris Încercări de Metafizică materialistă, Teoria Undulațiunii universale și a Fatalismului (1846-1884). temporarconta

credit rapid online ifn

cóntă, V. cont. temporarcontă

CONTÁ vb. I. intr. 1. A se întemeia, a se baza, a se bizui (pe cineva sau ceva). 2. A avea valoare, importanță, însemnătate. [Var. compta vb. I. / < it. contare, fr. compter]. verbconta

CONTÁ vb. intr. 1. a se bizui (pe), a se încrede (în). 2. a avea valoare, însemnătate. 3. a înregistra conturile (1). (< it. contare, fr. compter) verbconta

contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză verbconta

contà v. 1. a socoti; 2. fig. a-și propune: contez a veni mâine; 3. a se încrede în cineva: contez pe tine. verbcontà

CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. verbconta

CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse priii prep. « pe ») A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul sau sprijinul cuiva sau a ceva. Agitatorul care vorbește numai el singur și nu dă voie oamenilor să spună ce au de spus, care nu se interesează de părerile acestora, nu poate conta pe succes. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. Biata Raluca! auzi, biata fată! să-i strice... tocmai monologul!... [Raluca:] închipuiește-ți, dragă, tocmai scena pe care contam! CARA­GIALE, O. III 8. 2. A reprezenta o valoare, a prezenta o importanță, a avea însemnătate, a intra în calcul. în regimul capita­list omul nu contează. 3. (Învechit, urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A ține seamă de cineva. Să-l silim de a conta cu noi. ALECSANDRI, T. 1735. verbconta

*contéz v. intr. (fr. compter. V. compút). Barb. Mă bazez, mă încred: contez pe tine. Îs luat în seamă, îs numărat, îs considerat: în socotelile marĭ sumele micĭ nu contează. Socotesc, sper, cred: contez să vin mîne [!]. verbcontez

nu contează, Jean boxează, marți și joi se antrenează, nu lovește, dar primește expr. nu-i nimic, n-are importanță. verbnucontează

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiConta

Conta   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)conta contare contat contând singular plural
contând contați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) contez (să)contez contam contai contasem
a II-a (tu) contezi (să)contezi contai contași contaseși
a III-a (el, ea) contea (să)contai conta contă contase
plural I (noi) contăm (să)contăm contam contarăm contaserăm
a II-a (voi) contați (să)contați contați contarăți contaserăți
a III-a (ei, ele) contea (să)conteze contau conta contaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z