comán s. n. – Diavolul. Cuvînt rar, atestat o singură dată, în Mold. După DAR, de la numele cumanilor, popor turanic care a ocupat partea răsăriteană a României în sec. XI-XIII; însă această ipoteză este puțin probabilă. Este posibil să fie vorba de un der. cu suf. – man, de tipul *drăcoman, cf. gogoman, hoțoman, pronunțat pe jumătate din scrupule de tip tabu. substantiv masculincoman
Coman m. 1. gârliță în jud. Neamțu; 2. sat în jud. Bacău. temporarcoman
Coman | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | Coman | — |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — |