COLÓN1 s.m. (La romani) Muncitor agricol care, fără să fie sclav, era legat de pământul pe care îl lucra, fiind obligat să plătească dijmă proprietarului și să presteze corvezi. [< lat. colonus]. substantiv masculincolon
COLÓN2 s.m. Unitate monetară în Costa Rica și în Salvador. [Pl. -es. / < fr., it. colon, sp. colón, cf. Cristóbal Colón – numele spaniol al lui Columb]. substantiv masculincolon
COLÓN1 s. m. (în Imperiul Roman și în evul mediu) muncitor agricol legat de pământul pe care îl lucra, obligat să plătească dijmă proprietarului și să presteze corvezi. (<lat. colonus) substantiv masculincolon
COLÓN2 s. m. unitatea monetară în Costa Rica și în Salvador. (<fr., sp. colon) substantiv masculincolon
COLÓN4 s. m. 1. semn de punctuație antică echivalent cu o pauză medie (două puncte sau punct și virgulă în punctuația modernă). 2. subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade. (<lat. colon) substantiv masculincolon
colón (-ni), s. m. – Muncitor agricol. Lat. colonus (sec. XVIII). – Der. colonie, s. f., din fr. colonie; colonist, s. m. (emigrant), din germ. Kolonist; colonial, adj., din fr. colonial; coloniale, s. f. pl. (articole alimentare de băcănie), din germ. Kolonialwaren; coloniza, vb., din fr. coloniser; colonizator, adj. (care colonizează). substantiv masculincolon
COLÓN2 s.n. Semn de punctuație antică echivalent cu o pauză medie (două puncte sau punct și virgulă în punctuația modernă). ♦ Subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade. [< it., lat. colon]. substantiv masculincolon
*colón m. (lat. colónus, d. cólere, cultum, a cultiva. V. cultiv). Locuitor al uneĭ coloniĭ. Plantator, acela care cultivă pămîntu într´o colonie: coloniĭ Americiĭ, Algeriiĭ. În evu mediŭ, cultivator liber pe un pămînt seniorial. – Și colonist, -ă (germ. kolonist). V. moștean. substantiv masculincolon
COLÓN1, coloni, s. m. 1. (În Imperiul Roman și în Evul Mediu în Europa) Muncitor agricol care, inițial liber, muncea o bucată de pământ luată în arendă de la marii proprietari, mai târziu legat de pământ, era obligat să plătească dijmă și să presteze corvezi. 2. (Înv.) Colonist. – Din fr. colon, lat. colonus. substantiv masculincolon
COLÓN3, coloni, s. m. Unitate monetară în Costa Rica și El Salvador. – Din sp. colono. substantiv masculincolon
COLÓN2, coloni, s. m. Parte sau subdiviziune a unui vers, a unei strofe sau a unei perioade în metrica antică. – Din ngr. kólon. substantiv masculincolon
COLÓN2, coloni, s. m. (La romani) Muncitor agricol care, în primele timpuri ale republicii, lucra ca țăran liber, mai tîrziu muncea un pămînt luat în arendă de la marii proprietari, iar spre sfîrșitul imperiului începe să fie legat de pămînt, să plătească dijmă și să presteze corvezi. substantiv masculincolon
COLÓN3 s. n. porțiune a intestinului gros între cec2 și rect. (<fr. côlon, lat. colon, gr. kolon) substantiv neutrucolon
*cólon n., pl. urĭ (vgr. kólon). Anat. Intestinu gros care vine după caecum. substantiv neutrucolon
COLÓN1 s. n. Porțiune a intestinului gros, care se întinde pînă la rect. – Accentuat și: cólon. substantiv neutrucolon
COLÓN1 s.n. Parte a intestinului gros cuprinsă între cecum și rect. // Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) intestinul gros”. [Pl. -nuri. / < fr. cólon, cf. gr. kolon – intestin]. substantiv neutrucolon
COLÓN4, colonuri, s. n. Porțiune a intestinului gros cuprinsă între cec și rect. – Din fr. côlon, lat. colon. substantiv neutrucolon
colón1 (persoană, element de versificație, monedă) s. m., pl. colóni temporarcolon
colón2 (parte a intestinului) s. n., pl. colónuri temporarcolon
Colon | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | colon | colonul |
plural | colonuri | colonurile | |
genitiv-dativ | singular | colon | colonului |
plural | colonuri | colonurilor |
Colon | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | colon | colonul |
plural | colonuri | colonurile | |
genitiv-dativ | singular | colon | colonului |
plural | colonuri | colonurilor |