Coloană definitie

COLOÁNĂ s.f. 1. Stâlp de piatră, de marmură etc. de formă cilindrică, destinat să susțină o parte dintr-un edificiu. ◊ Coloană vertebrală = șira spinării. ♦ Parte dintr-un catarg care iese deasupra punții. 2. Masă a unui fluid, care ia formă cilindrică atunci când este închisă într-un tub sau când țâșnește cu putere dintr-o conductă. 3. Secțiune verticală a unei pagini tipărite sau manuscrise; conținutul acesteia. ♦ Rubrică (într-un formular, într-un registru etc.). 4. Șir vertical de cifre. 5. Denumire a mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta verticală, cilindrică, de metal etc., conținând materiale absorbante, materiale filtrante etc. 6. Convoi de oameni, de animale, de vehicule care merge orânduit în șiruri paralele în adâncime. 7. (Cinem.) Coloană sonoră = ansamblul de sunete care însoțește imaginile unui film. [Cf. lat. columna, fr. colonne, it. colonna, ngr. kolona]. substantiv feminincoloană

coloánă s. f., g.-d. art. coloánei; pl. coloáne substantiv feminincoloană

COLOÁNĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l ornamenteze, format din bază, fus și capitel. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă de lichid conținută într-un tub sau care țâșnește cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne. substantiv feminincoloană

COLOÁNĂ, coloane, s. f. 1. Stîlp cilindric de marmură, de piatră, de lemn etc., servind la sprijinirea frontoanelor și a părților interioare ale unor clădiri, sau numai la înfru­musețarea lor. Mai mult chiar decît o coloană de granit... sînt puternice trunchiurile vii [ale stejarilor]. BOGZA, O. 245. Ai fi zis că te afli subt o imensă boltă de templu, sprijinită de mii de coloane. HOGAȘ, M. N. 73. Înălțimea coloanelor de dinaintea ușii principale îl face pe Moș Gheorghe să se simtă mic, mic de tot. SP. POPESCU, M. G. 69. Eu nu am serai pe mare, Cu coloane de porfir. BOLINTINEANU, O. 101. ◊ Fig. Ardeau și copaci, coloane subțiri, trandafirii. DUMITRIU, B. F. 53. Vezuviul în aer împinge... Coloana sa de flăcări, coloana sa de fum. MACEDONSKI, O. I 52. ◊ Coloană vertebrală = ansamblu osos alcătuit din totalitatea vertebrelor unui animal, formînd baza de susținere a scheletului la animalele verte­brate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țîșnind cu putere dintr-o conductă ori dintr-un rezervor. Coloană de mercur. Coloană de apă. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte uneori o pagină tipărită (în special la ziare și reviste) și care este despărțită de celelalte printr-o linie verticală sau printr-un spațiu alb; p. e x t. conținutul unei astfel de despărțituri. Ziarele noastre... au găsit mai toate loc pentru a jertfi, din cînd în cînd, cîte o coloană, două, poeziei. MACEDONSKI, O. IV 6. Redacția acestei foi va primi orice plîngere dreaptă a cetățenilor și va face să răsune coloanele sale în favorul celor nedreptățiți. BOLINTINEANU, O. 247. Coloanele ziarului... mi-au fost deschise. GHICA, S.175. Povestea asta se tipări în foaia «Propășirea», mai mult ca să împle coloanele jurnalului. NEGRUZZI, S.I 94. ◊ E x p r. A pune (pe cineva) pe două coloane = a arăta că cineva a plagiat, a expune, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul pe care l-a imitat sau copiat. ♦ Rubrică (într-un formular, într-un registru etc.) care urmează să fie completată. În coloana întîi se trece numele, în coloana a doua data nașterii. ▭ Sta la masă, în față cu un registru deschis, cu o mînă oprită hotărît pe una din coloanele pline de cifre. MIHALE, O. 524. 4. (Determinat uneori prin « de cifre ») Șir de cifre așezate unele sub altele (pentru a putea fi adunate). 5. (Adesea urmat de determinări) Grup de oameni (de obicei de soldați) sau de vehicule în mers, așezate în șiruri paralele în adîncime (spre a ocupa cît mai puțin loc din lățimea căii de comunicație). Coloană de tractoare. ▭ Coloana se înșira tăcută. SAHIA, N. 43. Soldații se așezară la rînd și coloana, porni în urma felinarului. D. ZAMFI­RESCU, R. 127. Acum coloana s-au oprit Sub crivățul de noapte. ALECSANDRI, P. A. 159. Coloană de marș = formație de mișcare a trupelor pe drum. Coloana a cincea = grup de elemente trădătoare strecurate în spatele unei armate, cu scopul de a-i submina lupta prin acțiuni de sabotaj, spionaj etc. (nume dat pentru prima oară grupului aflat în Madrid în timpul războiului civil, pe care se bizuiau fasciștii spanioli cînd înaintau cu patru coloane asupra orașului). substantiv feminincoloană

COLOÁNĂ s. f. 1. stâlp cilindric de piatră, marmură etc. destinat să susțină un antablament. ♦ formație cu aspect de stâlp apărută în peșteri prin unirea unei stalactite cu o stalagmită. ◊ coloană vertebrală = șira spinării. ♦ parte dintr-un catarg care iese deasupra punții. 2. masă a unui fluid care ia formă cilindrică atunci când este închisă într-un tub sau când țâșnește cu putere dintr-o conductă. 3. secțiune verticală a unei pagini tipărite sau manuscrise. ♦ rubrică (într-un formular, într-un registru etc.). 4. șir vertical de cifre. 5. denumire a mai multor aparate în chimie și în industria chimică, dintr-o manta verticală, cilindrică, de metal etc., conținând materiale absorbante, filtrante etc. 6. convoi de oameni, animale, vehicule, nave, care merge rânduit în șiruri paralele în adâncime. ◊ coloana a cincea = grup de trădători în slujba dușmanului, care organizează diversiuni, acte de sabotaj etc. pentru a dezorganiza spatele frontului. 7. (cinem.) coloană sonoră = ansamblu de sunete care însoțește imaginile unui film. (<fr. colonne) substantiv feminincoloană

coloánă (coloáne), s. f. – Stîlp cilindric de marmură, piatră, lemn, pentru susținerea unei clădiri sau pentru înfrumusețarea ei. – Mr. culoană. Lat. columna (sec. XVIII) și mai tîrziu din fr. colonne; în mr., din it. colonna sau din ngr. ϰολῶνα. Este dublet al lui columnă (sec. XIX). – Der. colonadă, s. f., din fr. colonnade; colontitlu, s. n. din fr. colonne-titre; încolona, vb. (a pune în rînd, a forma o coloană, termen militar). substantiv feminincoloană

*coloánă (oa dift.) f., pl. e (fr. colonne, d. lat. columna). Stîlp cilindric cu bază și capitel. O parte dintr´o pagină împărțită din sus în jos: ziar pe șapte coloane. Fiz. Masă de fluid în formă cilindrică: colcană de aer, de apă. Anat. Coloană vertebrală, totalitatea vertebrelor (șira spinăriĭ) de care se leagă cele-lalte oase ale vertebratelor. Fig. Sprijin, suport: Traĭan a fost una din coloanele latinitățiĭ. Șir de trupe în mers (lat. agmen) saŭ dispuse în lungime, fiind oameniĭ așezațĭ unu după altu (în opoz. cu „linie, front”): trecerea escadronului din linie în coloană. Coloanele lui Ercule [!], ceĭ doĭ munțĭ aĭ strimtoriĭ Gibraltar. A pune pe cineva pe doŭă coloane, a tipări pe o coloană ceĭa ce a scris el, și pe alta, ceĭa ce a scris autoru după care a plagiat. – Rar columnă. substantiv feminincoloană

coloană f. 1. stâlp cilindric menit a susține părțile unei zidiri sau servind numai ca ornament: naltele coloane unui templu maiestos AL.; 2. fig. sprijin, reazim: coloanele Statului; 3. în tipografie, fiecare parte a unei pagini separată printr’o trăsură verticală: dicționar pe două coloane; 4. corp de trupe dispus astfel ca s’aibă puțin front și multă lungime: acum coloana s’a oprit sub crivățul de noapte AL.; 5. Fiz. fluid (aer, apă, mercuriu) conținut într’un tub: coloană de mercuriu; 6. Anat. coloana vertebrală sau șira spinării, trunchiu osos d’alungul spinării, compus la om din 24 de vertebre. substantiv feminincoloană

Coloanele lui Heracles = Columnae Herculis. substantiv feminincoloaneleluiheracles