reduceri si promotii 2018
Definitie Coconul - ce inseamna Coconul - Dex Online

Coconul definitie

COCÓN s.m. Înveliș din fire cu care se înconjură crisalida unor insecte; (spec. gogoașa viermelui de mătase. [< fr. cocon, cf. it. coccone]. substantiv masculin cocon

cocón (cocóni), s. m.1. Copil, prunc. – 2. Prinț. – 3. Tînăr de neam. – 4. Domn. – 5. Floare, Zinnia elegans. – Var. cucon. Probabil der. de la coc(a) „copil”, deși suf. -on nu este prea clar (DAR înceacă să-l explice ca o formă asimilată -un). Cuvîntul este înv.Der. cocoană (var. cucoană), s. f. (înv., copilă; Trans., fecioară, tînără, doamnă, femeie din clasa socială superioară; Arg., găină; coropișniță); coconaș (var. cuconaș, conaș), s. m. (domnișor); coconesc, adj. (înv., infantil; domnesc); coconos, adj. (exigent, deprins cu luxul); cocon(ăș)i, vb. (a trata cu multă considerație, a cinsti; a se umfla în pene); coconie, s. f. (copilărie, anii copilărie; orgoliu, mîndrie aristocratică); coconet, s. n. (aristocrație); coconiță (var. cuconiță, coniță), s. f. (domnișoară); cocoșneață, s. f. (femeie înfumurată), formă umoristică. Formă f. apare în limbile balcanice, probabil provenind din rom., cf. ngr. ϰοϰόνα „doamnă”, ϰοϰονίτσα „domnișoară”, de unde a trecut probabil în mr. cuconă, megl. cucoană, tc. kokona, bg. kokona, kokonica; se referă aproape întotdeauna la doamnele grecoaice de familie bună. substantiv masculin cocon

COCÓN s. m. 1. înveliș protector din fibre foarte subțiri secretat de crisalida unor insecte; gogoașa viermelui de mătase. 2. înveliș protector gelatinos, cu care își înfășoară ouăle unele animale vertebrate. (< fr. cocon) substantiv masculin cocon

*2) cocón m. (fr. cocon, d. pv. coucoun, rudă cu rom. cocon). Barb. Gogoașă de gîndac de mătase. substantiv masculin cocon

cocón1 (înveliș protector al unor animale) s. m., pl. cocóni substantiv masculin cocon

1) cocon m., voc. cocoane (d. cocă 1. V. cocoană). Vechĭ. Azĭ. Maram. Copilaș, prunc. Maram. Băĭat, băĭețel. Vechĭ. Copil de boĭer sau de domn. Azĭ fam. Epitet onorific îld. domnu: sărut mîna, cucoane Ĭorgule! – Maĭ fam. conu, coane. – În est cu-. V. copil. substantiv masculin cocon

cocón, -i, s.m. – 1. Copil, prunc. 2. Tânăr de neam; domn: „Această numire se folosește și azi pentru băiat, fată. Denotă că maramureșenii au fost nemeși, și când au ceva adunare, mai ales la composesorat, se intitulează boieri” (Bârlea 1924 II: 462); „Să văd mândrele ce fac / Și coconu mneu cel drag” (Papahagi 1925: 182). „Termen este încă viu în graiul maramureșean și, în parte, în graiul moldovenesc. A mai fost atestat în ținutul Năsăudului, în țara Oașului și în Ugocea. De la sensul inițial și de bază, «copil», a ajuns la sensul de «copil (fiu) de boier sau de domnitor»; din această cauză și-a restrâns aria de circulație” (Scurtu 1966: 79-81). Termenii de cocon, cocoană sunt atestați în Țara Maramureșului, unde sunt folosit predilect, dar e folosit și sinonimul prunc. În Chioar, Codrul și Lăpuș se folosește exclusiv termenul prunc, „fiu„, aria compactă a termenului prunc fiind nord-vestul Transilvaniei (subdialectul crișean), unde este singurul termen întrebuințat (Scurtu 1966: 51). – Din coc(a) „copil”, suf. -on (DER). substantiv masculin cocon

!cocón2/cucón2 (fiu, prunc) (înv., pop., reg.) s. m., pl. cocóni/cucóni substantiv masculin cocon

cocon m. 1. odinioară, fecior de Domn, copil nobil, fecior de boier (azi încă, în Maramureș, cu sensul de „copil„): doi coconi tineri ca de 14 și 15 ani OD.; 2. titlu onorific ce boierii adoptară după decadența lui chir; 3. azi, termen de politeță în acelaș înțeles cu vorba domn (dar adesea ironic); cocoane Iancule ! [Termen înrudit cu cocă, cocuță, nume desmierdătoare date copiilor și luate din graiul lor, ceea ce explică prezența lor în diferite limbi]. substantiv masculin cocon

COCÓN1, coconi, s. m. 1. (Pop.) Termen de politețe care denumește un bărbat; domn. 2. (Înv. și pop.) Fiu, fecior (aparținând unor părinți din clasele sociale înalte). 3. (Înv. și reg.) Copil mic, abia născut; prunc. [Var.: cucón s. m., cónul s. m. art.] – Et. nec. substantiv masculin cocon

COCÓN2, coconi, s. m. Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte; spec. gogoașă. ♦ Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate. – Din fr. cocon. substantiv masculin cocon

COCÓN1, coconi, s. m. 1. (Învechit și arlhaizant) Fiu, fecior (în raport cu părinții săi) de obicei din clasele exploatatoare. Ajunsese coconul împărătesc fecioraș frumos la chip. SADOVEANU, D. P. 15. Eu l-aș ținea și l-aș crește ca pe un cocon, dacă mi l-ați da mie. RETE­GANUL, P. I 13. La dreapta ei umblau doi coconi tineri ca de 14 și 15 ani. ODOBESCU, S. I 108. 2. Prunc. Cum făcea băiat, murea și coconul și muma coconului. DELAVRANCEA, S. 86. Iară Irod-lmpărat... Mulți coconi mici a tăiat. TEODORESCU, P. P. 11 4. substantiv masculin cocon

COCÓN2, coconi, s. m. înveliș făcut din fire foarte subțiri pe care le secretă unele insecte (în special larvele lepidopterelor) și cu care se înfășoară în stadiul de crisa­lidă; gogoașă. Coconul viermelui de mătase este format din fire de mătase. ♦ Înveliș făcut dintr-o secreție care se solidifică, cu care își înfășoară ouăle unele neverte­brate (păianjenii, viermii și unele moluște). substantiv masculin cocon

Coconul (Alexandru) m. Domnul Munteniei, fiul lui Radu Mircea (1623-1627). substantiv masculin coconul

Coconul (Alexandru) m. Domnul Munteniei, fiul lui Radu Mircea (1623-1627). temporar coconul

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Coconul

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z