cleánț (cleánțuri), s. n. – 1. Pas, defileu. – 2. Stîncă, țanc. Sb. klanac (gen. klánca), după Drăganu, Dacor., III, 704 și DAR. În Banat și Trans de Sud. substantiv neutrucleanț
CLEANȚ, cleanțuri, s. n. (Reg.) Stâncă prăpăstioasă; colț de stâncă. – Sb. klanac. substantiv neutrucleanț
cleanț (ea dift.) n., pl. urĭ (sîrb. klanac, trecătoare, drum accidentat. V. clanț, clonț). Vest. Loc accidentat plin de petriș, de bolovanĭ, de stîncĭ orĭ de rîpe (BSG. 1922, 163). Colț de stîncă: fugea zdrăncănindu-șĭ paloșu de cleanțurile din cale (NPl. Ceaur, 45). – Și cheanț, janț, zgheanț, stîncă. În Serbia geanț, țanc, colț de stîncă: geanțu de la Babacaĭa. substantiv neutrucleanț
CLEANȚ, cleanțuri, s. n. (Ban., Olt.) Stîncă prăpăstioasă; colț de stîncă. Deasupra... se înalță tot mai ridicate niște cleanțuri pînă în vineția cerului. POPOVlCI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. Atunci te-oi descununa, Cînd cleanțurile-or cînta Și pădurea va umbla. HODOȘ, P. P. 141. substantiv neutrucleanț
Cleant m. filozof stoic, discipolul lui Zenon (sec. III a. Cr.). temporarcleant