Cirta definitie

círtă (círte), s. f. – 1. Trăsătură. – 2. Cantitate mică, pic. – 3. Moment, secundă. Sl. črŭta (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, 56; Pușcariu, Dacor., VIII, 349); cf. ciort, care aparține aceleiași rădăcini. După Edelspacher 12, din rom. provine mag. csirta. Din aceeași familie fac parte ciorsăi; certat, adj. (tăiat), din sl. čertŭ (Pușcariu, Dacor., IV, 680); cest, s. n. (înv., bucată, fragment, crîmpei), din bg. čest (Tiktin). substantiv feminincirtă

1) círtă f., pl. e (vsl. črŭta, trăsătură, linie). Munt. Un timp scurt, oare-care timp: după o cirtă de vreme. Nicĭ o cirtă, nicĭ o ĭotă, nicĭ de cum, de loc [!]. V. bechĭ. substantiv feminincirtă

2) círtă f., pl. e. Nord. Pop. Firtă. substantiv feminincirtă

fírtă f., pl. e (din răd. luĭ firtaĭ, firtac, sfert). Mold. Un sfert de pogon de vie (de ordinar o sută de butucĭ). Porțiunea de arătură pe care țăraniĭ o lucraŭ boĭeruluĭ. – Pop. hirtă și (nord) cirtă. V. cirtă. substantiv femininfirtă

círtă (pop.) s. f., g.-d. art. círtei; pl. círte substantiv feminincirtă

cirtă f. 1. linie, trăsură de condeiu: nici o cirtă, nici o iotă; 2. interval: într’o cirtă de vreme ISP.; 3. porțiune de arătură ce fac sătenii la boieri. [Slav. ČRŬTA, linie]. substantiv feminincirtă

CÍRTĂ, cirte, s. f. (Pop.) Lucru foarte mic, neînsemnat. ♦ Interval de timp foarte scurt; clipă. – Din sl. črŭta. substantiv feminincirtă

CÍRTĂ s. f. (Învechit, mai ales după o negație) Ceva foarte mic, neînsemnat; dram, iotă. Nu pot să schimb nici o iotă sau o cirtă din hotărîrea mea. ISPIRESCU, L. 219. ♦ Interval de timp foarte scurt, clipă. Să nu stai la chibzuială nici o cirtă. ISPIRESCU, M. V. 6. substantiv feminincirtă