cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne substantiv feminincină
cínă (cíne), s. f. – Masă de seară. – Mr., megl. țină, istr. cirę. Lat. cēna (Pușcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea. – Der. cinioară, s. f. (ceasul cinei), cf. prînzișor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 și DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oară, cf. Graur, BL, III, 19. substantiv feminincină
cínă f., pl. e (lat. cêna, ca plin, senin, lin d. plênus, serênus, lênis; it. pv. sp. cena, pg. cea. Cp. cu geană, pană, din gĕra, pĕnna, cu e scurt). Rar. Prînzu de seară: cina cea de taĭnă. V. masă și ojină. substantiv feminincină
cină f. mâncare sau masă de seară; cina Domnului cina lui Hristos cu apostolii în ajunul răstignirii; cina cea de taină, sfânta împărtășire sau cuminecătură. [Lat. CENA]. substantiv feminincină
CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă. ◊ Cina cea de taină = masă luată de Isus Hristos împreună cu apostolii Săi în seara de dinaintea răstignirii. – Lat. cena. substantiv feminincină
CÍNĂ, cine, s. f. (Mai ales în Transilv.) Masa de seară; mîncare pregătită pentru această masă. Frunzărise o gazetă și o aruncase. Aștepta cina. SADOVEANU, N. F. Cina era gata și masa pusă. CARAGIALE, O. II 257. Ochii ei cei cu lumină Mult mă strigă de la cină. JARNÍK- BÎRSEANU, D. 33. substantiv feminincină
Cina m. 1. Roman celebru, de mai multe ori consul, partizan al lui Mariu, însângera Roma cu proscripțiunile sale și muri asasinat (84 a. Cr.); 2. descendent al lui Pompeiu, conspiră în contra lui August, care îl iertă (subiectul unei frumoase tragedii de Corneille). temporarcina
3) cin, a -á v. intr. V. cinez. verb tranzitivcin
ciná (-éz, -át), vb. – A lua masa de seară. – Mr., megl., țin, istr. cir. Lat. cēnāre (Pușcariu 369; Candrea-Dens., 342; REW 1803; DAR); cf. it. cenare, prov., cat., sp. cenar, port. cear. Cf. cină. verb tranzitivcina
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză verb tranzitivcina
cinà v. a mânca seara. [Lat. CENARE]. verb tranzitivcinà
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. verb tranzitivcina
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. (Mai ales în Transilv.) A lua masa de seară. Să vii și tu acolo, să cinăm împreună pe la 7. CARAGIALE, O. VII 225. Șezură nițel, de se odihniră de drum, cinară împreună și se culcară. ISPIRESCU, L. 53. Tranz. Nemîncat toată ziua, el cină ce-i dăduse baba. EMINESCU, N. 20. Badea meu cel supărat, Da aseară ce-ai cinat? JARNÍK-BÎRSEANU, 54. verb tranzitivcina
cinéz v. intr. (lat. cênare). Mănînc la cină. – Și cin: s´aŭ întors să cine (VR. 1924, 9, 287). V. prînzesc. verb tranzitivcinez
Cina | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)cina | cinare | cinat | cinând | singular | plural | ||
cinând | cinați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | cinez | (să)cinez | cinam | cinai | cinasem | |
a II-a (tu) | cinezi | (să)cinezi | cinai | cinași | cinaseși | ||
a III-a (el, ea) | cinează | (să)cinai | cina | cină | cinase | ||
plural | I (noi) | cinăm | (să)cinăm | cinam | cinarăm | cinaserăm | |
a II-a (voi) | cinați | (să)cinați | cinați | cinarăți | cinaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | cinează | (să)cineze | cinau | cinară | cinaseră |