Cina definitie

credit rapid online ifn

cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne substantiv feminincină

cínă (cíne), s. f. – Masă de seară. – Mr., megl. țină, istr. cirę. Lat. cēna (Pușcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea.Der. cinioară, s. f. (ceasul cinei), cf. prînzișor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 și DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oară, cf. Graur, BL, III, 19. substantiv feminincină

credit rapid online ifn

cínă f., pl. e (lat. cêna, ca plin, senin, lin d. plênus, serênus, lênis; it. pv. sp. cena, pg. cea. Cp. cu geană, pană, din gĕra, pĕnna, cu e scurt). Rar. Prînzu de seară: cina cea de taĭnă. V. masă și ojină. substantiv feminincină

cină f. mâncare sau masă de seară; cina Domnului cina lui Hristos cu apostolii în ajunul răstignirii; cina cea de taină, sfânta împărtășire sau cuminecătură. [Lat. CENA]. substantiv feminincină

CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă. ◊ Cina cea de taină = masă luată de Isus Hristos împreună cu apostolii Săi în seara de dinaintea răstignirii. – Lat. cena. substantiv feminincină

CÍNĂ, cine, s. f. (Mai ales în Transilv.) Masa de seară; mîncare pregătită pentru această masă. Frunzărise o gazetă și o aruncase. Aștepta cina. SADOVEANU, N. F. Cina era gata și masa pusă. CARAGIALE, O. II 257. Ochii ei cei cu lumină Mult mă strigă de la cină. JARNÍK- BÎRSEANU, D. 33. substantiv feminincină

Cina m. 1. Roman celebru, de mai multe ori consul, partizan al lui Mariu, însângera Roma cu proscripțiunile sale și muri asasinat (84 a. Cr.); 2. descendent al lui Pompeiu, conspiră în contra lui August, care îl iertă (subiectul unei frumoase tragedii de Corneille). temporarcina

3) cin, a v. intr. V. cinez. verb tranzitivcin

ciná (-éz, -át), vb. – A lua masa de seară. – Mr., megl., țin, istr. cir. Lat. cēnāre (Pușcariu 369; Candrea-Dens., 342; REW 1803; DAR); cf. it. cenare, prov., cat., sp. cenar, port. cear. Cf. cină. verb tranzitivcina

ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză verb tranzitivcina

cinà v. a mânca seara. [Lat. CENARE]. verb tranzitivcinà

CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. verb tranzitivcina

CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. (Mai ales în Tran­silv.) A lua masa de seară. Să vii și tu acolo, să cinăm împreună pe la 7. CARAGIALE, O. VII 225. Șezură nițel, de se odihniră de drum, cinară împreună și se culcară. ISPIRESCU, L. 53. Tranz. Nemîncat toată ziua, el cină ce-i dăduse baba. EMINESCU, N. 20. Badea meu cel supărat, Da aseară ce-ai cinat? JARNÍK-BÎRSEANU, 54. verb tranzitivcina

cinéz v. intr. (lat. cênare). Mănînc la cină. – Și cin: s´aŭ întors să cine (VR. 1924, 9, 287). V. prînzesc. verb tranzitivcinez

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiCina

Cina   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)cina cinare cinat cinând singular plural
cinând cinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cinez (să)cinez cinam cinai cinasem
a II-a (tu) cinezi (să)cinezi cinai cinași cinaseși
a III-a (el, ea) cinea (să)cinai cina cină cinase
plural I (noi) cinăm (să)cinăm cinam cinarăm cinaserăm
a II-a (voi) cinați (să)cinați cinați cinarăți cinaserăți
a III-a (ei, ele) cinea (să)cineze cinau cina cinaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z