China s. f. pr. – Var. (înv.) Hina. Der. chinez, s. m. (persoană care face parte din populația Chinei; persoană care nu înțelege nimic, care face pe surdul); chinezerie, s. f. (complicație inutilă; extravaganță), refăcut pe baza fr. chinoiserie; chinezesc, adj. (chinez); chinezește, adv. (în felul chinezilor). Cf. cinie. substantiv femininchina
chínă s. f. – Coajă de chinchină. Fr. quina. Cuv. vechi (lipsește din DAR), însă a circulat în sec. XIX; cf. I. Văcărescu: de ce la doctori nu găsim vină, cînd ne omoară cu iod sau chină? – Der. chinchină, s. f., din fr. quinquina; chinină, s. f., din fr. quinine. substantiv femininchină
*chínă f. Vulg. Chinină. substantiv femininchină
China f. imensă țară în Azia (coprinzând încă Mangiuria, Mongolia, Dzungaria, Tibetul, Turkestanul oriental) cu 428 mil. loc., cap. Pekin. Acest imperiu fu proclamat republică în 1912. Producțiuni: bambu, orez, ceaiu, mătase și porțelan (Chinez). temporarchina
Indo-China f. peninsulă imensă la S.-E. Aziei, numărând peste 20 mil. loc., se divide în posesiuni engleze, în posesiuni franceze (Cochinchina) și în State independente (Regatul Siam). temporarindochina
China | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | China | chino |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — |