chilíe (chilíi), s. f. – Cămăruță. – Mr. chilie. Ngr. ϰελλίον (Murnu 13; Meyer 221; Vasmer, Gr., 50), în parte prin intermediul sl. (v. rus., bg.) kelija, cf. sb. ćelija, alb. kjeli. substantiv femininchilie
CHILÍE, chilii, s. f. Odăiță din cuprinsul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță; p. ext. cameră mică de locuit; cămăruță. – Slav (v. sl. kelija < gr.). substantiv femininchilie
chilíe f. (ngr. kellí, kélla și kélli, d. lat. cella, céllula; vsl. keliĭa, kela. V. celulă, chelar, singhel). Cămăruță (célulă) de călugăr la mînăstire. Alveolă. – În Serbia chelíe, pivniță. substantiv femininchilie
chilíe s. f., art. chilía, g.-d. art. chilíei; pl. chilíi, art. chilíile substantiv femininchilie
chilie f. 1. încăpere lungă și îngustă cu o mică ferestruie în tund (mai ales într’o mânăstire): o biserică de piatră și câteva chilii AL.; 2. încăperea morii de vânt. [Gr. mod. KELI]. substantiv femininchilie
CHILÍE, chilii, s. f. Odăiță în interiorul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță; p. ext. (fam.) cameră mică de locuit; cămăruță. – Din sl. kelija. substantiv femininchilie
CHILÍE, chilii, s. f. 1. Odăiță din cuprinsul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță. Descălecai dinaintea chiliei părintelui Ghermănuță. HOGAȘ, M. N. 136. După un ceas de drum, vedem deschizîndu-se în dreapta noastră o poiană frumoasă, în mijlocul căreia e așezat schitul Lainici -• o bisericuță și cîteva chilii împrejmuite cu leațuri de brad-unde-și fac mătania opt călugări bătrîni. VLAHUȚĂ, O. A. II 134. Au răscolit de-a fir-a-păr toate chiliile maicelor, dar n-au găsit-o. CREANGĂ, A. 74. 2. Cameră mică de locuit; odăiță, cămăruță. Stăteau, numai ei, într-o chilie din casa curată a bătrînului Mihu. SADOVEANU, O. VII 63. Intră fata înlăuntru, se uită prin toate chiliile, dar nu zări pe nimeni. RETEGANUL, P. IV Cînd intră în chilia lui, răsuflă lung. EMINESCU, N. 57. Pe urmă venea o tindă întunecoasă, în care da, de toate părțile, ușile deosebitelor încăperi din care unele, lungi și înguste, cu o mică ferestruie în fund, lăcaș de odihnă pentru noapte, purtau numele de chilii. ODOBESCU, S.I 127. substantiv femininchilie
Chilia f. 1. braț al Dunării, servește de hotar între Rusia și România; 2. (Nouă), oraș în Basarabia cu 15.000 loc., așezat pe vârful brațului cu acelaș nume, cetate celebră în istoria Românilor; 3. (Veche), orășel în județul Tulcea cu 3000 loc., zidit de Genovezi într’o insulă a Dunării. Port însemnat pentru pescărie; 4; sat în județul Olt: 1400 loc. temporarchilia
Eski-Kilia f. orășel în Jud. Tulcea: 2300 loc. (în majoritate Ruși); schelă așezată pe un deal lângă brațul Kilia. temporareskikilia