Chehaia definitie

cheháĭ și (maĭ noŭ) chiháĭ m., și chehaĭá și (maĭ noŭ) chihaĭá f., pl. ĭele (turc. kehaya și kĭaĭa, d. pers. kethuda, stăpînu caseĭ [ket, casă, și huda, stăpîn]. Vechĭ. Intendentu unuĭ vizir saŭ al unuĭ pașă. Capuchehaĭ. Ceauș, șef peste zece soldațĭ (Bălc. Chehaĭa-beĭ, al doilea comandant al ĭenicerilor. Comandantu general al oștiĭ turceștĭ pornite contra zavergiilor la 1821. Azĭ. Mold. Chiháĭe (f., ca slugă, pl. ăĭ). Șef de pădurarĭ. Pin [!] Pt. și cheĭá (f.), intendent la vie. substantiv femininchehaĭ

chehaiá / cheháie (reg., înv.) s. f., art. chehaiáua / cheháia, g.-d. art. chehaiálei / cheháiei; pl. chehaiále / chehắi, art. chehaiálele / chehắile substantiv femininchehaia

cheháia (-ắi), s. m. – 1. Majordom al marelui vizir sau al unui demnitar turc. – 2. Agent al domnitorilor români la Constantinopol (mai curent, capuchehaia). – 3. În vechea organizare militară, locțiitor, ajutor de căpitan. – 4. Pădurar. – 5. În satele turcești, magistrat municipal, primar. – Var. chihaia, chihaie. Mr. chihăe, megl. chiaia. Tc. kahya, kehaya „majordom” (Șeineanu, II, 35; Lokotsch 1123); cf. ngr. ϰεχαγιᾶς, bg. kechaja. substantiv femininchehaia

chehaià (chihaià) m. intendentul vizirului, al unui pașă și în special agentul, de afaceri al Domnilor, numit capu-chehaia: dacă se ducea colo la Pașa, Chihaia îl poftia, ciubucul să-și bea și cafea îi da Bimbașii Sava POP. [Turc. KEHAYÁ, lit. stăpânul casei]. substantiv femininchehaià

chehaiá / cheháie (reg., înv.) s. f., art. chehaiáua / cheháia, g.-d. art. chehaiálei / cheháiei; pl. chehaiále / chehắi, art. chehaiálele / chehắile substantiv femininchehaia

CHEHÁIE s. f. v. chehaia. substantiv femininchehaie

CHEHAIÁ, chehaiele, s. f. (Înv.) 1. Slujbaș vamal; șef de poștă. 2. Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 3. Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta otomană. – Tc. kehaya. substantiv femininchehaia

CHEHAIÁ, chehaiele, s. f. 1. (Înv. și reg.) Șef al pădurarilor. 2. (Înv.) Slujbaș vamal; șef de poștă. 3. (Înv.) Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 4. (Înv.) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană. [Var.: cheháie, chiháie s. f.] – Din tc. kehaya. substantiv femininchehaia

CHEHAIÁ, chehaiele, s. f. (Învechit) 1. Slujbaș vamal; șef de poștă. Iordache Pruncu, chehaiaua, îmi adusese podorojna și iată-mă iar pe drum. GHICA, S. 246. 2. Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. Acest guvernor general pornește pe Cara-Mustafa, chehaiaua sa, cu un corp de 10000 de turci... să ocupe Bucureștii. GHICAȘ.109. 3. Reprezentant al domnilor romîni pe lîngă Poarta otomană. V. capuchehaie. substantiv femininchehaia

CHEHAIÁ, chehaiele, s. f. 1. (Înv. și reg.) Șef al pădurarilor. 2. (Înv.) Slujbaș vamal; șef de poștă. 3. (Înv.) Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 4. (Înv.) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană. [Var.: cheháie, chiháie s. f.] – Din tc. kehaya. substantiv femininchehaia