reduceri si promotii 2018
Definitie Cercel - ce inseamna Cercel - Dex Online

Cercel definitie

CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă care se poartă, mai ales de către femei, fixat sau atîrnat la lobul urechii. Cerceii mamei sînt mici, rotunzi, ca niște bănuți. STANCU, D. 8. Vin coropcari de la Cetatea Albă cu mărun­țișuri scumpe, mărgeanuri, hurmuzuri și cercei. SADOVEANU, J. 552. Citeva brățări, cercei și inele fură încredințate lui Ahile Buzata, care găsi un cumpărător. BART, E. 304. (Poetic) Aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă Cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. substantiv masculin cercel

cercél m., pl. (dim. d. cerc; fr. cerceau, cerc; sp. cercillo, cîrcel [!] cu care se agață vița; ngr. [d. lat. saŭ rom.] kerkéli). Un gĭuvaĭer pe care femeile îl poartă atîrnat de urechĭ. O floare numită și cerceluș. substantiv masculin cercel

cercel m. 1. pl. sculă, în formă de inel, ce femeile poartă în urechi; 2. ochiu de fier (la loitra carului). [Lat. CIRCELUS]. substantiv masculin cercel

CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus. substantiv masculin cercel

cercél (cercéi), s. m.1. Obiect de podoabă fixat sau atîrnat de ureche. – 2. Cerc, inel sau brățară de metal. – Mr. țirțel’u. Lat. cĭrcĕllus (Pușcariu 343; Candrea-Dens., 311; REW 1939; DAR); cf. it. cercello (Battisti, II, 863), sicil. tśirtśeddu, abruz. tśiertśielle, fr. cerceau, sp. cercillo, zarcillo, port. cercilho.Der. cercela (var. încercela), vb. (a împodobi cu cercei; a încreți, a bucla); cercelar, s. m. (marchitan); cercelărie, s. f. (comerț ambulant cu mărunțișuri); cercelat, adj. (încrețit, ondulat; împodobit cu cercei); cerceluș, s. m. (fucsie). Din rom. provin mag. csercse(lya), csörcse(lye), csörcsö „cercel” (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 12), bg. čarčaluša „fucsie” (Capidan, Raporturile, 221). Mag. csercselya a intrat din nou în ciorciol, s. m. (ciorchine, căpățînă), folosit în Trans. și Bucov. substantiv masculin cercel

CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus. substantiv masculin cercel

cercél s. m., pl. cercéi substantiv masculin cercel

Cercel (Petru) m. Domnul, Munteniei, fiul lui Pătrașcu cel Bun și frate cu Mihai Viteazul (1583-1585). Om învățat, vorbia 12 limbi; el fu mazilit în urma intrigilor și a banilor Doamnei Chiajna si muri înnecat din ordinul vizirului în 1590. temporar cercel

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Cercel

Cercel   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cercel cercelul
plural cercei cerceii
genitiv-dativ singular cercel cercelului
plural cercei cerceilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z