reduceri si promotii 2018
Definitie Carei - ce inseamna Carei - Dex Online

Carei definitie

cáre1 pr. int. m. și f., sg. și pl.; g. sg. independent / postpus m. cắruia, f. cắreia ( A căruia dintre ei este casa? / În casa căruia ai intrat?); antepus (al, a, ai, ale) m. cắrui, f. cắrei (În a cărui casă ai intrat?); d. sg. m. cắruia, f. cắreia (Căruia dintre ei i-ai dat?): g. pl. independent / postpus cắrora, antepus (al, a, ai, ale) cắror; d. pl. m. și f. cắrora articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume care

cáre2 pr. rel. m. și f., sg. și pl.; g. sg. antepus (al, a, ai, ale) m. cắrui (omul în a cărui casă am intrat), f. cắrei; postpus m. cắruia (Omul în casa căruia am intrat), f. cắreia; d. sg. m. cắruia, f. cắreia; g. pl. antepus m. și f. (al, a, ai, ale) cắror, postpus cắrora; d. pl. m și f. cắrora articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume care

cáre3 adj. pr. m. și f., sg. și pl.; g.-d. sg. m. cắrui (Cărui om i-ai spus? Casa cărui om este asta?); f. cắrei; pl. g.-d. m. și f. cắror articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume care

cáre pron.1. Pron. relativ: mîndra care-mi place (Popular Jarnik). – 2. Pron. inter. propriu-zis sau cu funcție adj.: spune, bade, adevărat, pentru care m-ai lăsat? (Popular Reteganul), în care pat vrei să dormi? (I.Teodoreanu). – 3. Cel care (pron. dem., prin eliminarea antecedentului): care-a fost voinic mai mare, acum e legat mai tare (Popular Jarnik) – Care (mai ) de care.Care pe care. - Care... care. - Care cumva. - La care, drept care.Care va să zică.4. Fiecare (pron. indef.): să spuie care orice știe (A. Pann). – 5. Fiindcă, pentru că (funcție de conj.) Cu această folosire, înv. sau pop., pare a proveni din folosirea rel. fără prep. la cazurile oblice. Așa cum Gr. Alexandrescu a putut scrie fiii României care tu o ai cinstit (unde care = pe care), Neculce scrisese Înainte au arătat-o împăratului, care s-au mirat și împăratul (unde care = de care). De aici sensul pe care l-am semnalat: pusesem de gînd... să las prăvălia, care nu mai poate omul de atîtea angarale (Caragiale). – Mr. care, cari, megl. cari, istr. cǫre. Care, m. și f.; gen. cărui(a), f. cărei(a); pl. care (var. cari, fără justificare), g. căror(a). Formele cu a paragogic se folosește numai cu funcție pronominală. Formele art. carele, f. carea, pl. carii, sînt înv. Lat. qualis (Cipariu, Gram., 264; Pușcariu 290; Candrea-Dens., 262; REW 6927; DAR); cf. it. quale, prov., port. qual, fr. quel, sp. cual. Comp. careși, pron. (înv., cel ce; fiecare), cu -și, ca însuși, cineși; careva, pron. indef. (cineva, oarecare), cu -va, ca cineva; fiecare, pron. indef. (fiecare; oricare), cu fie; nicicare, pron. indef. (nici unul, nimeni); niscare (var. niscai, niscaiva; istr. mușcǫrle), adj. indef. (vreunul), cu nuș, forma abreviată de la nu știu, ca în nuș ce s-a făcut (după Pușcariu 1175, direct din lat. nescio quales); oarecare, adj. indef., cu oare; oricare (var. vericare), adj. indef., cu ori. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume care

CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, însoțind numele din propoziția regentă căruia îi ține locul în propoziția subordonată). 1. (Introduce propoziții atributive) Găsi felurime de păsări adunate, Care, din întâmplare, Se-ntreceau la cântare (ALEXANDRESCU). ◊ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală) Dorobanții să ia călăuze din sat, care să le arate ascunzișurile (CAMIL PETRESCU). b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? (SLAVICI). 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. Baba își lua cămeșa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare (CREANGĂ). ◊ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care de unde a venit (RETEGANUL). ◊ Expr. (Să) nu care cumva să... = nu cumva să... Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva... ? b) (În corelație cu sine însuși exprimă ideea de opozitie sau de distribuție) Unul... altul, acesta... acela..., parte... parte... ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. 4. (Înv. și pop., raportându-se la întreaga propoziție precedentă) Din care cauză...; de unde... Acel împărat zisese: cine se va afla să mă facă să râd, să-și ceară de la mine trei daruri... care mulți s-au ispitit... să facă pe împăratul să râză (ȘEZ.). II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba sau în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru) Care-i acolo, măi? strigă argatul (SADOVEANU). ◊ (Introduce propoziții interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult.Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi poate întrece sau birui pe celălalt? ◊ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ține la viață înainte de toate? (CREANGĂ). [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora; (când au valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror.Nom. sg. m. și: (înv.) carele; nom. pl. m. și f. și: cari] – Lat. qualis. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume care

cáre pron. rel. și interog., pl. tot așa; cu alte cuvinte, e invariabil la nominativ. În vechime varia: care, f. carea, pl. cariĭ, f. carile (lat. qualis, ce fel; it. quale, pv. pg. qual, fr. quel, sp. cual). Cine, ce: Munte care aruncă foc. Care e muntele cela? Munțĭ care (fals carĭ) aruncă foc. Bărbatu a căruĭ femeĭe, femeĭa al căreĭ bărbat, bărbatu aĭ căruĭ copiĭ, femeĭa aĭ căreĭ copiĭ, oameniĭ al căror gînd, oameniĭ a căror țară, părințiĭ aĭ căror fiĭ, mamele ale căror fiĭce.Care de care, fie-care maĭ mult de cît cel-lalt, unu maĭ mult de cît altu. – Care... care, uniĭ... alțiĭ: s´a (orĭ s´aŭ) dus care pe jos, care cu căruța. – Care pe care? Cine va învinge? – Fie-care: care, cum vedea, se mira (fie-care, îndată ce vedea, se mira; îndată ce vedea, fie-care se mira. Care cum formează o locuțiune și se poate scrie și fără virgulă: care cum vedea, se mira). – În est se zice și care e acolo? îld. cine e acolo? articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume care

CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, ca element de legătură între propoziția regentă unde se află numele căruia îi ține locul și propoziția subordonată). 1. (Introduce propoziții atributive) Cartea pe care trebuia să ți-o aduc am pierdut-o. ◊ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ◊ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care pe unde va putea.Expr. (Să) nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva...? b) (În corelație cu sine însuși exprimă ideea de opoziție sau de distribuție) Unul... altul..., acesta... acela..., parte... parte... ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru) Care n-a înțeles întrebarea? ◊ (Introduce propoziții interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult.Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ◊ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ține la viața lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror. Nom. sg. m. și: (înv.) carele; nom. pl. m. și f. și: cari] – Lat. qualis. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume care

CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume interogativ, în­trebuințat pentru a afla despre cir.e sau ce este vorba și ade­sea în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru despre care avem oarecare cunoștință) Care n-a înțeles întrebarea? Dintre poeziile acestor autori, a căruia vă place mai mult?Ce faci acolo, măi? Stai! Care esti? DUMITRIU, N. 221. Îmi vine să strig: trăim! E-al nostru veacul acesta de creșteri!... Dacă nici ăsta nu-i cîntec de dragoste, Care-i? CASSIAN, H. 19. Care-i acolo, măi? strigă argatul. SADOVEANU, B. 55. ◊ (Uneori întregit prin «oare») Care oare va fi rezultatul final al acestei căi? BĂLCESCU, O. II 9. ◊ (Introduce propoziții interogative indi­recte) L-a întrebat care îi place mai mult.Expr. {Ca întrebare directă sau indirectă) Care alta? = ce altceva ? De asta te plîngi, stăpîne?D-apoi de care alta, măi Chirică? CREANGĂ, P. 155. Care pe care? = care din doi e astfel, încît să poată întrece sau birui pe celălalt ? Să se aleagă care pe care. SADOVEANU, P. M. 229. Acum să vedem, care pe care? Ori el pe draci, ori dracii pe dînsul. CREANGĂ, P. 301. Moș Corbule, să te văd... care pe care... cei bătrîni pe cei tineri sau cei tineri... ? ALECSANDRI, T. 237. ◊ (Cu valoare de adjectiv intero­gativ) Care om nu ține la viață înainte de toate? CREANGĂ, P. 206. Stau în loc și-mi fac de lege, Peste care munte-oi trece? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 150. II. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, însoțind ciumele din propoziția regentă căruia îi ține locul în pro­poziția subordonată) 1. (Introduce propoziții atributive) Sora mea care mă purta în circă, care-mi dădea cele dintîi vișine pîrguite, care nu mă lăsa să plîng niciodată, pierise dintre noi. DELAVRANCEA, T. 37. Sîntem pe moșia unei gheonoaie, care e atît de rea, încît nimeni nu calcă pe moșia ei fără să fie omorît. ISPIRESCU, L. 4. Se lasă încet-încet într-un ostrov mîndru din mijlocul unei mări, lîngă o căsuță singuratică, pe care era crescut niște mușchi pletos. CREANGĂ, P. 213. Eu n-am uitat nici pe iscusitul moș Vlad, în căruța căruia ai dormit tu adese. ODOBESCU, S. III 14 Găsi felurime de pă­sări adunate, Care din întîmplare Se-ntreceau la chitare. ALEXANDRESCU, P. 120. ◊ (Popular, la acuz. fără prep. « pe») Parcă se petrecea nu știu ce... poate vreun dor ascuns care nu-i venea a-l spune. CREANGĂ, P. 276. Bade, mîndrulița ta Care-o iubești acuma... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 248. ◊ (Precedat de « acel », « acela » sau « cel », « cela ») Fraților, a cuvîntat el, umpleți iar cupele și beți pentru cei care ar lupta și de acum înainte împotriva asupritorilor și viclenilor. SADOVEANU, N. P. 268. I-a dat poruncă ca să-i deschiză toate tronurile cu haine spre a-și alege... pe acelea care îi va plăcea. ISPIRESCU, L. 3. Să-ți scoatem costița ceea care ți-am spus eu. CREANGĂ, P. 174. (Cu valoare emfatică) Unde e omul acela care să mă sperie pe mine ? ◊ (Popular, în locul construcției cu prepoziție a lui « care » se folosește uneori pronumele relativ singur, iar complementul pe care-l exprimă acesta este reluat sub forma pronumelui personal cu prepoziție) Fata, care înghețase sîngele în ea de frică, își pierduse cumpătul. ISPIRESCU, L. 14. Dacă mi-i aduce calul împăratului-Verde, care de atîta vreme mă bat cu dînsul... eu ți-oi da pasărea. ȘEZ. IV 173. Bată-te, bădiță, bată zilele toate deodată, Cele două zile grele Care-i sîmbăta-ntre ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 257. ◊ (Cu reluarea anteceden­tului) Ia mursa aceea și iute se duce de o toarnă în fîntîna din grădina ursului, care fîntină era plină cu apă pînă în gură. CREANGĂ, P. 214. ◊ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală! Dorobanții să ia călăuze din sat, care să le arate ascunzișurile și să bată pe două poște satele vecine și pădurile. CAMIL PETRESCU, 17. b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? SLAVICI, O. I 269. 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela... ce... Care dintre cai a veni la jăratic să mănînce, acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192 Care-a fost mai voinicel, Acum e mai vai de el; Care-a fost voinic mai mare, Acum e legat mai tare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. ♦ (Du sens neutru) Ceea ce. Dete de-o ospătărie, aci se băgă-nlăuntru și mîncă, bău și trăi cum îi pofti inima, pentru care plăti bani nenumărați. RETEGANUL, P.I 70. Baba își luă cămeșa de soacră, ba încă netă­iată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare. CREANGĂ, P. 4. Un văcar adese tot se mînia, De care sătenii nimic nu știa. PANN, P. V. III 16. ◊ L o c. conj. După care = după aceea. Chemînd și pe Ercule la luptă, acesta numai cu o mînă îi răsuci, îi răbufni la pă­mînt... După care Ercule se întoarse la Micena. ISPIRESCU, U. 55. « Amin!» zise domnul... după care apoi se depărtă. EMINESCU, N. 16. Care va (sau vra) să zică sau (rar) care cum s-ar prinde = ceea ce înseamnă, ele unde urmează, prin urmare, cu alte cuvinte. Care va să zică, unde nu înțelegeți d-voastră politica, hop! numaidecît trădare! Ne-am procopsit ! CARAGIALE, O. I 125. Orizontul politic s-a posomorit !... Care vra să zică, iar bejănie! ALECSANDRI, T. I 303. N-avea nici cai?... care cum s-ar prinde... te-ademenise... cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. 3. (Cu valoare de pronume nehotărît) a) (De obicei urmat de un alt pronume sau de un adverb) Fiecare. Le porunci să meargă care de unde a venit. RETEGANUL, P. V 64. Oamenii săriră buimaci care dincotro, crezînd că-i foc. CREANGĂ, A. 113. Au început a vorbi care ce știa și cum îi ducea capul. CREANGĂ, P. 232. V-aș mulțămi ca la frați Dac-ați vrea să-mi arătați Care de unde veniți, Pe nume cum vă numiți. TEODORESCU, P. P. 103. ◊ Expr. (Să) nu car cumva să... = nu cumva să... Îl rugai să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Cînd îi intra la pasăre, s-o iei, dar să nu care cumva să te muște. ȘEZ. IV 172. Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva... ? Nu care cumva ai socotit că răpindu-mi tinerețile din închisoarea de la Centrală să le închizi, ca într-o ocnă, în aceste patru ziduri mucigăiete? DELAVRANCEA, S. 111. b) (În corelația «care... care... », exprimă ideea de opoziție sau de distribuție) Unul... altul..., acesta... acela..., parte... parte... Oamenii au început să plece, unul cîte unul, care mirîndu-se... care zicînd că « de! așa e... ». BUJOR, S. 45. Poftim, care cu lingurița, care cu furculița. SEVASTOS, N. 284. Să-ți facă o rochie de logodnă, frumoasă ca cîmpul, cu fel defel de flori, care înflorite, care îmbobocite. ȘEZ. VI 171. Fulga masa că-și gătea, Miei de piele că-i jupea, Care prin frigări frigea, Care prin căldări fierbea. ALECSANDRI, p. P. 56. ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decît altul, pe întrecute. Rîd cu lacrimi, năpustindu-se în vorbă, care mai de care mai șiret la cuvînt. DELAVRANCEA, H. T. 15. Se adunară... alergînd pe capete, care de care să ajungă la masă mai curînd. ISPIRESCU, U. 51. Ce să fie acolo, ziceau oamenii, alergînd care de care din toate părțile. CREANGĂ, A. 8. 4. (Învechit și popular, raportîndu-se la întreaga propoziție precedentă) Din care cauză...; și..., de un de... Acel împărat zisese: cine se va afla să mă facă să rid, să-și ceară de la mine trei daruri și-i voi da; care mulți s-au ispitit... să facă pe împăratul să rîză. ȘEZ. II 118. – Forme gramaticale: limba literară folosește forma care la nom. și acuz. m. și f., atît la sg. cît și la pl.; (cînd are valoare de pronume interogativ-relativ) gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora, (cînd are valoare de adjectiv interogativ-relativ) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror.Nom. sg. m. și: (articulat, învechit) carele (COȘBUC, P. I 233, ODOBESCU, S. III 9, GORJAN, H. I 5); nom. sg. f. și: (articulat, învechit) carea (DRĂGHICI, R. 5); nom. pl. m. și f. și: cari (RETEGANUL, P. III 69, CREANGĂ, P, 193, ODOBESCU, S. III 179, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 296); nom. pl. m. și:(articulat, învechit) carii (ISPIRESCU, L. 5, PANN, P. V. I 8, DRĂGHICI, R. 5); gen.-dat. sg. f. și: (învechit și regional) căria (CONACHI, P. 271, DRĂ­GHICI, R. 25, GORJAN, H. I 4) și (cu valoare de adjectiv interogativ-relativ) cării (ALEXANDRESCU, M. 127). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume care

care pr. 1. interogativ: care frate ? 2. relativ: omul, care vorbește; 3. fiecare: care cum venea, tot întreba; care de care, cine mai întâi (pe întrecute). [Lat. QUALIS]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume care

*ori cáre conjcț. + pr. (care poate ~ vrea) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume oricare

órĭ-cáre pron. indefinit (orĭ și care. Are doŭă accente în acelașĭ timp, și de aceĭa s´ar putea scrie foarte bine fără trăsătură de unire: orĭ care, ca și orĭ cine, orĭ cînd, orĭ cum, orĭ unde). Nu importă care. – Se zice și orĭ-și-care. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume orĭcare

*oáre cáre adv. + pr. ( ~ dintre ei știe?) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume oarecare

*oáre când adv. + adv. ( ~ vom afla?) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume oarecând

oare-cáre pron. indefinit. Orĭ-care ar fi: un om oare-care, un oare-care (saŭ simplu oare-care: l-a întrebat oare-care). Despre lucrurĭ: o linie oare-care. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume oarecare

care ești din Focșani? expr. (deț.) cine poate să-mi aprindă o țigară? articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume careeștidinfocșani

căréi(a) v. cáre1, cáre2, cáre3 temporar căreia

Careii mari pl. numit de Unguri Nagy-Károly, oraș în mijlocul Pustei, în apropierea Crasnei, cap. județului Sălaj: 160.000 loc. temporar careiimari

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Carei

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z