a-i umbla (cuiva) în caraiman expr. (intl.) a-i fura cuiva banii din buzunar. substantiv neutruaiumbla
caraimán (-ne), s. n. – (Arg.) Buzunar. Rus. kar(a)man (Graur, Viața rom., 1937, nr. 7, p. 94, și BL, V, 223; Chelaru, BF, IV, 115). – Der. caramangi, vb. (a goli buzunarele, a șterpeli); caramangeală, s. f. (șterpelire); caramangiu, s. m. (hoț, borfaș); caramangioaică, s. f. (hoață). substantiv neutrucaraiman
Caraiman n. unul dintre piscurile Bucegilor, între județele Prahova și Dâmbovița: 2495 m. temporarcaraiman
Caraiman | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | Caraiman | — |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — |