caracál (-li), s. m. – Rîs, linx (Lynx caracal). – Var. carachiul, caraculac. Tc. kara kulak „ureche neagră”, conservat și în toponimul Caracal. Var. este un rezultatul unei confuzii cu carachiul „blană de astrahan”, din rus. karakulĭ „de astrahan”. substantiv masculincaracal
CARACÁL s. m. linx cu urechile negre, în Africa și în stepele din sud-vestul Asiei; râs de pustiu. (< fr., sp. caracal) substantiv masculincaracal
caracal m. soiu de pisică sălbatică din genul linxului: blană de caracal. substantiv masculincaracal
Caràcal n. oraș în Muntenia, cap. jud. Romanați: 15.500 loc. Victoria lui Mihai-Viteazul asupra Turcilor (1597). [Cuman KARA KALÀ, cetate neagră, în opozițiune cu Akkerman]. temporarcaràcal
Caracal | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | Caracal | — |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — |