Canton definitie

CANTÓN s.n. 1. Clădire construită lângă o șosea sau lângă o cale ferată, înzestrată cu aparate de semnalizare, de protecție și de supraveghere a drumurilor respective, servind și ca locuință cantonierului. ♦ Sector al unui drum. 2. Unitate în administrația pădurilor, în care activează pădurarul; locuință de pădurar. 3. Unitate teritorial-administrativă care se întâlnește în unele țări (Elveția, Franța etc.). 4. (Arhit.) Una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce. [< fr. canton]. substantiv neutrucanton

CANTÓN, cantoane, s. n. 1. Clădire înzestrată cu aparatele necesare pentru supravegherea și întreținerea căilor de comunicație (servind și ca locuință pentru cantonier). 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în unele țări. – Fr. canton. substantiv neutrucanton

cantón s. n., pl. cantoáne substantiv neutrucanton

CANTÓN s. n. 1. clădire construită lângă o șosea sau cale ferată, pentru semnalizare, protecție și supraveghere a drumurilor respective; locuința cantonierului. 2. unitate de supraveghere, întreținere și urmărire a lucrărilor din cadrul unui sistem de desecare, irigații, baraje etc. ♦ sector al unui drum. 3. unitate în administrația pădurilor, în care activează pădurarul; locuința acestuia. 4. unitate teritorial-administrativă în unele țări (Elveția, Franța). 5. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce. 6. (herald.) piesă de formă pătrată, a noua parte dintr-un scut, într-un colț al acestuia. (< fr. canton) substantiv neutrucanton

*cantón n., pl. oáne (fr. canton, d. it. cantone. V. cătun). Porțiune dintr´un teritoriŭ. Subdiviziune a unuĭ arondisment în Francia. Provincie în Elveția. Căsuța celuĭ care păzește o șosea, o cale ferată ș. a. substantiv neutrucanton

canton n. 1. porțiune dintr’un teritoriu; 2. diviziune administrativă și teritorială (în Franța, și Elveția); 3. locuința cantonierului și distanța de cale ferată de la un canton la altul. substantiv neutrucanton

CANTÓN, cantoane, s. n. 1. Clădire echipată cu utilajul necesar supravegherii și întreținerii unui sector de șosea sau cale ferată. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în Franța și Canada. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederația Elvețiană. – Din fr. canton. substantiv neutrucanton

CANTÓN, cantoane, s. n. 1. Clădire construită în imediata apropiere a unei căi de comunicație și înzestrată cit aparate de semnalizare și de comunicație, necesare pen­tru supravegherea și întreținerea acelei căi; servește și ca locuință pentru cantonier. Becurile mari de la barieră își legănau lumina peste linii. La canton suna un clopot semnalul de închidere a drumului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 61. Gîngu știa că la cantonul de aci e un om bălan, cu glasul. moale. C. PETRESCU, S. 39. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor, în cadrul căreia activează pădurarul; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în unele țări. Părăsiți și ideea nefericită de a împărți Franța în cantoane. CAMIL PETRESCU, T. II 495. Cantonul [în Elveția] să poate socoti ca un județ, cu atîta numai deosebire că, fieșcare canion își are obiceiurile și prăvăliile lui, care să potrivesc cu foloasele locului. GOLESCU, Î. 162. substantiv neutrucanton

Patru-Cantoane (Lacul celor) n. numele lacului de Lucerna. substantiv neutrupatrucantoane