cánă, căni, s.f. – Unitate de măsură pentru cereale; „o cană are 3 l” (Budești, Săcel, Petrova); „cana e de lemn și are 3 l” (Vad); „o cană are 4 l” (Giulești, Berbești, Rona); „o cană are 3 l, iar o mnerță 9 cane” (Săcel); „o cană are 3 l, 10 cane fac un felder” (ALR 1971: 419). – Din germ. Kanne, prin interm. srb. kana. substantiv feminin cană
cánă1 (plantă) s. f., g.-d. art. cánei; pl. cáne substantiv feminin cană
cánă2 (vas) s. f., g.-d. art. cắnii; pl. căni substantiv feminin cană
CÁNĂ1, cane, s. f. (Bot.) Belșiță. – Din fr. canne. substantiv feminin cană
câne m. Mold. Tr. V. câine. substantiv masculin câne
CẤNE s. m. v. câine. substantiv masculin câne
CÎ́NE s. m. v. cîine. substantiv masculin cîne
cî́ne (est) și cî́ĭne (vest) m. (lat. canis, it. cane, pv. ca, fr. chien, pg. câo). Un animal domestic foarte credincĭos care păzește casa, latră și merge cu omu la vînat. (Există zecĭ de speciĭ. În Australia îs și sălbaticĭ). Fig. Om crud (ca cînele cu dușmaniĭ stăpînuluĭ luĭ). Epitet de ură la adresa Jidanuluĭ: măĭ cîne! Cîne turbat, om foarte furios. Cîne de mare, rechin. Astr. Cînele mare, o constelațiune boreală. Cînele mic, o constelațiune australă. V. box, cățel, copoŭ, dulăŭ, ogar, prepelicar, javră; lup, urs, vulpe, șacal, hienă. substantiv masculin cîne
Cane pl. vechiu oraș. în Italia de S. (Apulia), nu departe de Adriatica. Celebră victorie a lui Anibal în contra armatei romane (216 a. Cr.). temporar cane