Cane definitie

cánă, căni, s.f. – Unitate de măsură pentru cereale; „o cană are 3 l” (Budești, Săcel, Petrova); „cana e de lemn și are 3 l” (Vad); „o cană are 4 l” (Giulești, Berbești, Rona); „o cană are 3 l, iar o mnerță 9 cane” (Săcel); „o cană are 3 l, 10 cane fac un felder” (ALR 1971: 419). – Din germ. Kanne, prin interm. srb. kana. substantiv feminincană

cánă¹ (plantă) s. f., g.-d. art. cánei; pl. cáne substantiv feminincană

cánă² (vas) s. f., g.-d. art. cắnii; pl. căni substantiv feminincană

CÁNĂ¹, cane, s. f. (Bot.) Belșiță. – Din fr. canne. substantiv feminincană

câne m. Mold. Tr. V. câine. substantiv masculincâne

CẤNE s. m. v. câine. substantiv masculincâne

CÎ́NE s. m. v. cîine. substantiv masculincîne

cî́ne (est) și cî́ĭne (vest) m. (lat. canis, it. cane, pv. ca, fr. chien, pg. câo). Un animal domestic foarte credincĭos care păzește casa, latră și merge cu omu la vînat. (Există zecĭ de speciĭ. În Australia îs și sălbaticĭ). Fig. Om crud (ca cînele cu dușmaniĭ stăpînuluĭ luĭ). Epitet de ură la adresa Jidanuluĭ: măĭ cîne! Cîne turbat, om foarte furios. Cîne de mare, rechin. Astr. Cînele mare, o constelațiune boreală. Cînele mic, o constelațiune australă. V. box, cățel, copoŭ, dulăŭ, ogar, prepelicar, javră; lup, urs, vulpe, șacal, hienă. substantiv masculincîne

Cane pl. vechiu oraș. în Italia de S. (Apulia), nu departe de Adriatica. Celebră victorie a lui Anibal în contra armatei romane (216 a. Cr.). temporarcane

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiCane

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z