Calea definitie

CÁLE, căi, s. f. I. 1. Fîșie de pămînt umblată, folosită pentru deplasările dintr-un loc în altul; drum. Deodată calea coti pe o costișă, printr-un făgițel tînăr. SADOVEANU, O. I 13. Tu ești pe-aici? Eu te-am crezut Cu oile prin vale! De-aș fi știut că ești pe deal, Mergeam pe altă cale! COȘBUC, P. I 107. [împăratul] iese înaintea fecioru-său, pe altă cale, și se bagă sub un pod. CREANGĂ, P. 185. Noaptea-i mică, stele-s multe Și-oi perde calea prin munte! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 141. ◊ (În numiri de străzi) Calea Victoriei. Cale ferată. v. ferată. Calea lactee sau calea robilor sau calea laptelui v. lactee. (La pl.) Căile respiratorii = aparatul respirator. ◊ Loc. a d v. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte, neobișnuit de... Adormea, ș-a doua zi se deștepta în aceeași priveliște dureroasă a vieții lor, din cale-afară chinuită. VLAHUȚĂ, O. A. 255. încă n-am văzut așa femeie, săplîngă de toate cele: era miloasă din cale-afară. CREANGĂ, O.A. 44. Era un vis misterios Și blînd din cale-afară. EMINESCU, O. 1185. ◊ Expr. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a-i ieși înainte, a-l întîmpina. Și ca la mîndre nunți de crai, Ieșit-a-n cale-ales alai. COȘBUC, P. I 56. Țugulea se duse mai întîi în calea zmeului celui mai mare. ISPIRESCU, L. 316. A fi (sau a sta, a se izbi, a se pune) în calea cuiva = a fi piedică cuiva, a i se împotrivi. A, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! EMINESCU, O. I 146. A găsi (sau a afla) cu cale = a socoti că este potrivit, nimerit. Mă-nroșește singur gîndul Că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. A găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. Calea-valea= treacă-meargă, fie, mai merge. De-ar fi fost, cel puțin, așternută pădurea pe jos cu jir în loc de cucuruzi de brad, calea-valea. HOGAȘ, M. N. 98. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Celelalte, calea-valea, dar a guriță? cît lumea. EMINESCU, N. 88. Ce mai calea-valea = ce mai încoace-încolo, ce să mai lungim vorba. Ia să-mi iau eu merticul meu, nu de-altceva, da... să am eu treaba mea, aia e, ce mai calea-valea. PREDA, I. Ce mai calea-valea, casa trecea cu forme, în stăpînirea Cazangiului. PAS, Z. I 152. A pune la cale = a) (cu privire la lucruri) a pregăti ceva, a se îngriji de ceva, a aranja, a hotărî. Apoi, după aceea, lucrurile s-au pus repede la cale. SADOVEANU, M. 117. Chiar în acea zi, cătră sară, baba începu să puie la cale viața nurori-sa. CREANGĂ, P. Puse toate alea la cale pentru drum. ISPIRESCU, L. 140. Toate trebile și le punea la cale singurel. CREANGĂ, P. 16. Să punem la cale o cununie. ALECSANDRI, T. 768; b) (cu privire la persoane) a sfătui, a îndruma, a povățui, a îndemna (de obicei la rău). Baba pune la cale și pe feciorul cel mijlociu, și-și ia un suflet de noră întocmai după chipul celei dintîi. CREANGĂ, P. 7; c) a aplica cuiva pedeapsa cuvenită, a învăța minte pe cineva. Pe urs l-am pus eu la cale. CREANGĂ, P. 215. Așteaptă... Cocolitule... te-oi pune eu la cale și pe tine acuși. ALECSANDRI, T. I 209. A fi pe cale de a... (sau să...) =a fi gata să..., a fi aproape de a...2. Călătorie, drum. Sfioasă, își lăsă ochii în pămînt, urmîndu-și calea spre șipct. BUJOR, S. 83. Se oprește, sfărîmat de cale, Și cheamă somnul care l-a uitat. CERNA, P. 167. Calul, ud de cale, Pămîntu-n loc îl frămînta. COȘBUC, P. I 195. Cîndu-mi vine dor de cale, Merg pe jos ca și călare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ Fig. De-ai întîlnit partidu-n cale, Știi drumul, nu mai rătăcești. JEBELEANU, în POEZ. N. 302. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a apuca) calea = a pleca, a porni la drum. Făt-Frumos luă calea spre casa babei. POPESCU, B. IV 23. Și apucînd calea către răsărit, s-a dus. ISPIRESCU, L. 4. El își luă calea iar spre pămînt. EMINESCU, N. 65. A face calea întoarsă = a se întoarce din drum. Calea jumătate = numai o parte din călătorie. Cale bună! sau bună calea! formulă de salut la plecarea cuiva. Cale bună, fata mea, îi zise tată-său. ISPIRESCU, L. 16. Bună calea, Ivane! CREANGĂ, P. 229. 3. (Adesea determinat prin numele unei măsuri de lun­gime sau de timp) Distanță, depărtare. Pînă la Lădești este cale. GALACTION, O. I 264. Lumea îl petrecu pînă afară din sat, cale de un ceas. BUJOR, S. 39. E cald. De drum îndelungat Picioarele de-abia-l mai țin, Și-i cale pînă-n sat. COȘBUC, P. I 227. S-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul. CREANGĂ, A. 15. Cînd urla [motanul] dintr-un cap, s-auzea cale de-o zi, iar cînd urla din cîte șăpte, s-auzea cale de șăpte zile. EMINESCU, N. 14. Genarul, pierdut în sălbatecile sale vînători, se depărtase cale de-o zi. EMINESCU, L. P. 179. Alergătorii... sînt datori a face jurul pieții de patru ori, adecă o cale de douăsprezece verste. NEGRUZZI, S. I 36. II. f i g. Direcție luată de o dezvoltare, de o mișcare etc.; linie. Teoria marxist-leninistă ne luminează căile construcției socialiste, ne ajută să rezolvăm toate problemele construcției potrivit condițiilor istorice concrete. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2714. ♦ Metodă, mijloc, procedeu de urmat pentru atingerea unui scop. În sufletele a sute de milioane de oameni se întărește speranța că se poate găsi o cale spre reglementarea problemelor litigioase și nerezolvate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2736. ◊ Loc. adv. Pe cale... = prin mijloc..., pe linie.. Dispoziție dată pe cale administrativă. ▭ Se aude de concediu... tu ai să-l iei sigur pe cale medicală. SAHIA, N. 118. ◊ E x p r. A afla chip și cale v. chip. ♦ Cale de atac = procedură de atacare a unui act judecătoresc (în special a unei sentințe) cerînd modifi­carea sau anularea lui. substantiv feminincale

cále (cắi), s. f. – 1. Stradă, drum, șosea. – 2. Parcurs și durată a acesteia. – 3. Distanță (mai ales în expresia cale de). – 4. Mijloc, procedeu, modalitate. – Mr. cale, megl. cali, istr. cǫle. Lat. callem (Pușcariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234; DAR; Pușcariu, Lr., 319); cf. it. calle (ven. cale), cat. call, sp. calle. Pentru semantism cf. Pușcariu, Études de linguistique, 40; și Dacor., VIII, 283; și Rosetti, I, 174. Cf. călător. Der. docale adv. (Maram., dintr-odată); calist, s. m. (Arg., om care se plimbă alene), în argoul din București și în limbaj fam. desemnează de obicei pe cei care se plimbă în mod regulat pe Calea Victoriei, arteră principală a orașului. Cale a trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe, cum sînt πάω ϰαλειά μου „plec, mă duc” sau πίγαινε ϰαλειά σου „urmează-ți drumul”. substantiv feminincale

cále s. f., g.-d. art. cắii; pl. căi substantiv feminincale

CÁLE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru circulație; drum; parte a unui drum special amenajată pentru a înlesni circulația vehiculelor. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva = a fi piedică cuiva, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo-încoace, pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; (reg.) a sfătui, a îndruma; (fam.) a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., gata de a... ♦ (Art., urmat de determinări arătând numele) Nume dat unor străzi lungi (și largi). ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Element al unei construcții, pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 3. Călătorie. Cându-mi vine dor de cale, Merg pe jos ca și călare (JARNIK-BÎRSEANU). ◊ Expr. A face calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva. 4. Distanță, depărtare. S-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul (CREANGĂ). II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, procedeu. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis. substantiv feminincale

cále f., pl. căĭ (lat. callis, it. sp. calle). Linie, drum de comunicațiune. Fășie [!] de pămînt pavată, șosea. Stradă care se prelungește și afară din oraș spre alt oraș orĭ loc. Călătorie: a plecat în lungă cale. Mers, direcțiune de mers: mĭ-a tăĭat calea. Mod de transport orĭ de a lucra: pe ce cale a venit? Pe ce cale aĭ cîștigat baniĭ? Pe calea onoriĭ [!], pe cale legală. Anat. Canal: căile respiratoriĭ. Cale ferată, drum de fer [!] (pe ale căruĭ șine circulă locomotive și vagoane). Cale națională, a statuluĭ. Cale județenească, a județuluĭ. Cale primară, întorcătură [!], prima vizită a mireluĭ și mireseĭ la părințĭ orĭ la rude. Cale vicinală, a comunelor rurale. Calea lapteluĭ saŭ drumu robilor, o dungă luminoasă pe cer compusă dintr´o infinitate de stele foarte depărtate. Cu cale, de cuviință bun (opus luĭ fără cale, răŭ): așa a găsit el cu cale. A pune la cale, a concepe, a dispune, a face să se execute. A îndemna, a sfătui: tu m´aĭ pus la cale să fac asta. A da cale cuĭva (Ur.), a te retrage din fața luĭ. A fi pe cale să facĭ ceva saŭ de a face ceva, a avea de gînd, a umbla să facĭ ceva. Afară din cale, (saŭ din cale afară), neobișnuit, extraordinar. Cale bună! Drum bun! Mergĭ sănătos! Calea-valea (cale și vale), binișor, suportabil. substantiv feminincale

CÁLE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Calea-Lactee (n. pr. f.) = brâu luminos care se vede noaptea de la un capăt la altul al bolții cerești; Calea-Laptelui, Calea-Robilor. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace, pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. (Înv.) Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unui sistem tehnic pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună ! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun ! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. 7. (Med.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice sau a aerului. Cale digestivă. Cale respiratorie. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ (Jur.) Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea anulării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis. substantiv feminincale

cale f. 1. spațiu îndepărtat de la un loc la altul, drum: cale de comunicațiune; calea lactee, numită și calea lui Troian sau drumul robilor, fâșie luminoasă lăsată pe cer de o imensă grămadă de stele, a căror depărtare le face invizibile ochiului liber; 2. spațiu rezervat și lucrat cu artă afară din sate și orașe, șosea: calea națională, județeană; 3. stradă mare: calea Victoriei; 4. călătorie: cale bună; 5. drum de urmat, mijloc de transportat: pachetele se expediază pe calea porștei; 6. linie de raliuri la drum de fier: cale ferată; 7. canal, conduct: căile respiratorii; 8. fig. direcțiune în purtare: calea binelui; 9. fig. dreptate, cuviință: cu cale, fără cale; a găsi (afla) cu cale, a judeca că e drept, a crede de cuviință; a pune la cale, a regula, a dispune; fig. a îndemna, a sfătui; a fi pe cale, a avea de gând, a umbla să...; din cale afară, foarte, peste măsură. [Lat. CALLIS, drum bătut de vite]. substantiv feminincale

calea-valea adv. binișor, suportabil: până aci calea-valea. [Lit. calea e vale sau drumul e oblu]. substantiv feminincaleavalea

a pune la cale expr. 1. a urzi, a complota. 2. a plănui, a proiecta. 3. a organiza; a pregăti. substantiv femininapunelacale

Cálea-Lactée (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Lactée substantiv feminincalealactee

Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor substantiv feminincalearobilor

din cále afáră (tempo lent)/din cále-afáră (tempo rapid) loc. adv. substantiv feminindincaleafară

Cálea-Láptelui (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Láptelui substantiv feminincalealaptelui

a pune țara la cale expr. 1. a face un plan, a pregăti / a organiza ceva prin consultări comune. 2. a discuta, a sta la taifas / la taclale. substantiv femininapunețaralacale

a face cale întoarsă expr. a reveni la punctul de pornire, a se înapoia, a se întoarce. substantiv femininafacecaleîntoarsă

calea putreziciunii expr. închisoare. substantiv feminincaleaputreziciunii

a-și pune burta la cale expr. a mânca pe săturate. substantiv femininașipuneburtalacale

A ABATE DE LA CALEA CEA BUNĂ (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. și A abate de la calea cea dreaptă; A abate de la calea dreaptă; A abate de la drumul cel drept. substantiv femininaabatedelacaleaceabună

A ABATE DE LA CALEA DREAPTĂ (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea dreaptă. substantiv femininaabatedelacaleadreaptă

a lua calea putreziciunii expr. (intl.) a fi arestat / condamnat la închisoare substantiv femininaluacaleaputreziciunii

A ABATE DE LA CALEA CEA DREAPTĂ (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea bună. substantiv femininaabatedelacaleaceadreaptă

A PUNE LA CALE O ÎNTÂLNIRE AMOROASĂ a avea o ciocnire la borcan, a se învârti de un sentiment, a rula un sentiment. substantiv femininapunelacaleoîntâlnireamoroasă