BUGEÁC s. n. Ținut de stepă brăzdat de văi adânci și seci și lipsit de ape curgătoare. – Tc. bucak. substantiv neutrubugeac
2) bugeác n., pl. urĭ și ece (turc. tăt. buğak, unghĭ, colț, loc izolat, cum se numea sudu Basarabiiĭ, locuit odinioară de Tătarĭ). Vechĭ. Peninsulă. Azĭ. Ml. Un dans popular. Btș. (bugeag, pl. urĭ și ege). Pustiŭ. A trăi ca’n bugeag, a trăi ca un sălbatic, ca într’un loc pustiŭ. substantiv neutrubugeac
Bugeac n. 1. partea meridională a Basarabiei, între Nistru și Dunăre, locuită odinioară de Tătarii Nogai din Crimea cari se așezară aci în 1568; 2. sat în jud. Constanța cu 600 loc. [Tătar BUČAK, unghia, din cauza conformațiunii sale (v. Bucegi)]. temporarbugeac
Bugeac | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | Bugeac | — |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — |